Am participat de curând la o conferință a evenimentului Digital Divas, mai exact am moderat o întâlnire cu 4 dintre cele mai cunoscute femei care au o existență vie și interesantă în online, adunând milioane de fani, de vizualizări sau like-uri, femei pe care le urmărim și pe care le admirăm: Andreea Raicu, Dana Rogoz, Alina Ceușan și Andreea Balaban.

Am vrut să aflu de la ele ce, cum și cât au muncit și până când o vor mai face în acest domeniu, exact la evenimentul care le-a dat aripi și premii, Digital Divas care împlinește anul acesta 10 ani de existență.

Puteți asculta/vedea această conferință aici, de aceea nu voi transcrie întreaga discuție, ci voi reda mai jos doar dicuíile individuale.

Am început conversația noastră adresând o întrebare tuturor, legată de începuturi. Dacă își aduc aminte cum și de ce au început să scrie sau să apară în online și în social media, iar răspunsurile au fost înduioșătoare.

Andreea Raicu și-a început activitatea online cu postări din backstage-ul emisiunilor sale sau ale colaborărilor sale din afara televiziunii. Mi-a spus că cel mai mare impact au avut postările cu ea nemachiată…:)

Dana Rogoz și-a adus aminte cum a scris primul ei articol și știe și unde se afla: în vârful patului. A postat atunci pe blog niște imagini, colaje cu lucrurile și oamenii care o inspirau, care o defineau. Articolul se numea „Început”, iar Dana nu avea niciun fel de așteptări legate de audiență.

Alina Ceușan și-a adus aminte cum a creat blogul cu o postare despre ținute de seară, iar Andreea Balaban a povestit despre „Begining”, primul ei articol pe blog, dar și de prima postare, cea din prima zi ca studentă la facultate.

Sigur că fiecare dintre ele a făcut primul pas stângaci, însă nu s-a oprit aici, pentru că mulți au început cu ”începutul”, cu definirea propriei personaliăți în online și au renunțat apoi, pe parcurs, fie obosiți de munca pe care o presupunea atunci și acum scrisul zilnic, fie dezamăgiți de faptul că nu e chiar așa ușor să fii „influencer” și că în spatele acestui statut este un efort nebănuit.

Andreea Raicu

Dacă m-aș întoarce în televiziune, singurul mod în care aș face-o ar fi dacă aș aduce plus valoare oamenilor prin ceea ce aș face

Cum ai schimbat efectiv și concret viețile oamenilor prin ceea ce ai făcut în online? Ai exemple?

Eu nu am schimbat viața nimănui, cred că este o dovadă de mare orgoliu să spui că schimbi vieți. Eu doar am influențat lucrurile prin elementele pe care le aduceam sau prin exemplul personal. Îmi aduc aminte că unul dintre produsele pe care le-am lansat acum 8-10 ani, a fost o agendă specială. Ideea mi-a venit în timpul unei meditații. Era o agendă care te ajuta concret prin faptul că te ținea prezent în viața ta, îți punea întrebări zilnice despre tine, despre ceea ce dorești, visezi, etc. Și am primit multe mesaje în care oamenii ne spuneau fie că au slăbit mai multe kilograme așa cum își doreau de mult, fie că au devenit mai conectați cu ei sau mai conștienți de viețile lor și că sunt mai fericiți.

Prin produsele pe care noi le lansăm îmi doresc să ajutăm cât mai mulți oameni, dar singurul om care se poate ajuta pe sinemnu poate fi decât cel care face alegerile.

Cum ai reușit să rămâi echilibrată în toți acești ani, având în vedere că ai avut o viață expusă ca într-o fereastră fără perdele. Cum ți-ai păstrat echilbrul?

E absolut normal să ai emoții, mai puțin obișnuit este ca ele să fie și acceptate. Dacă toată lumea de aici crede că suntem doar veseli sau doar fericiți, se înșeală. Viața are momente frumoase și mai puțin frumoase, iar eu doresc să arăt mai multe momente mai puțin frumoase pentru ca oamenii să se convingă de faptul că și noi, cei care suntem mai vizibili, chiar dacă pare că avem o viață ca din poveste, nu suntem feriți de emoții și nici de probleme.

Cum am reușit să rămân echilibrată? Am acceptat că am aceste emoții ducând o muncă grea cu mine însămi, pentru că am fost crescută să nu accept lucrurile mai puțin plăcute oamenilor din jur. Și am acceptat că am și momente proaste, și momente în care nu mă simt bine sau nu arăt cel mai bine și în care sunt și nervoasă, și tristă, și neputincioasă de foarte multe ori, și copleșită.

Am învățat să mă împac cu această idee și să trăiesc cu aceste sentimente și emoții, fără să mă identific cu ele. Adică să accept că, dacă am un moment trist, nu înseamnă că sunt un personaj trist, sau dacă nu îmi iese ceva, nu înseamnă că sunt neapărat un om incapabil.

Pur și simplu le-am integrat și am învățat multe metode care m-au ajutat să fiu echilibrată. Când am simțit nevoia să mă izolez de tot zgomotul din exterior, am pus pauză. Fac asta periodic, mai ales în vacanța de vară și de iarnă când îmi închid telefonul 2 săptămâni.

Deci reușești să stai departe de telefon și social media?!

Da, pentru că simt uneori că este un zgomot mult prea mare ca să pot funcționa și, ca să mă aud pe mine, trebuie să închid zgomotul din exterior. Recunosc că am perioade în care sunt obosită și agitată, mă trezesc că sunt cu telefonul în mână și scrolez pe social media, fugind de mine. Nu te poți apropia de tine decât dacă e liniște. Nu te poți auzi atfel.

Și, legat de faptul că viața mea este expusă ca într-o fereastră, am ales să nu mă identific cu ceea ce spun oamenii despre mine. Pentru că oamenii au posibilitatea să spună tot ce vor și cred că ceea ce comentează afirmă mai multe despre ei, nu despre mine. Iau în considerare ceea ce mi se pare a fi argumentat pentru că nu sunt și nu am pretins niciodată că aș fi deținătoarea adevărului absolut.

Alina Ceușan

Onlineul, dacă îl folosești așa cum trebuie, este mai mult bun decât rău

Te-ai gândit la început de drum că vei avea puterea de a schimba lucrurile, că vei avea bani, influență, etc? Ți-ai propus aceste atribute?

Totdeauna mi-a plăcut să visez mai mult decât îmi permiteam și asta s-a dovedit a fi soluția care m-a dus mai departe. E foarte important să ne întoarcem către momentul de început și să ne aducem aminte de ce am ales un drum. Eu, când am început această călătorie în online, am vrut să arăt partea frumoasă a lumii, dar am arătat și lucrurile mai puțin frumoase de-a lungul timpului. Comunitatea a avut un mare impact în evoluția mea, dar mai important a fost visul meu.

Comunitatea a fost tolerantă cu slăbiciunile tale?

Am avut și noi, eu și Carmen Grebenișan cu care am început călătoria în online, comentarii negative și urâte cărora le răspundeam, dar apoi ne-am dat seama că trebuie să-ți pui ochelari de cal ca să poți merge mai departe.

Ai plâns vreodată din cauza comentariilor negative?

Nu, dar am fost mâhnită, deznădăjduită… Când nu mi-am găsit locul, sau mă întrebam cum să continui, priveam un afiș pe care îl am pe perete pe care scrie „Tu ce ai făcut azi pentru visul tău?”

Acesta a și fost și mottoul meu. Și, de câte ori tind să gândesc negativ, revin și îmi pun întrebarea „care sunt părțile pozitive?” Trebui să aduci mereu în față și pozitivul, nu numai negativul despre care se știe că are un un impact mult mai mare… Onlineul, dacă îl folosești așa cum trebuie, este mai mult bun decât rău.

Și gata, asta este meseria ta de acum încolo? Acesta este drumul?

Lucrurile au luat și alte traiectorii în timp, de exemplu tocmai am redeschis blogul pentru că simt nevoia să scriu. Vreau să revin la blogging. Dar am intrat și în zona de bussines, am lansat branduri, îmi dau libertatea să-mi spun că nu se știe ce se va întâmplă. Eu încurajez pe toată lumea să se exprime și să folosească puterea onlineului care este foarte mare.

Cum râmâi relevantă în condițiile în care generațiile mult mai tinere vin din spate?

Am zis mereu că eu sunt singura mea competiție. Competiția este sănătoasă, dar singurul om cu care mă compar sunt eu cea de ieri. Și prin ceea ce fac încerc să fiu mereu mai bună. Există și capcana în care poți cădea gândindu-te că altul este mai bogat, mai școlit, mai conectat, etc, dar trebuie să revii la prezentul pe care îl trăiești. Merg câteodată în parc cu copilul și mă apucă gândurile și atunci îmi spun că „hei, sunt aici, dau biscuiți la rățuște, ce m-a apucat?” Exact ce spui tu, Andreea, este greu să fii mereu prezent aici și acum…

Dana Rogoz

Am ales să nu aud ce se spune despre mine, pentru că mereu am considerat că am o viață decentă și că am făcut alegeri de care nu mi-e rușine.

Dana, ai simțit vreodată că ți-ai ajutat comunitatea? „Ajutor” este un cuvânt bun?

Toate cele care suntem aici avem ceva în comun și anume nevoia de a-i inspira pe ceilalți. Nu știu dacă am ajutat pe cineva, poate că e mult spus ajutor, mai degrabă inspirație. Un lucru pe care îl fac constant este să mă gândesc de ce intru eu, ca utilizator, nu creator de conținut, pe social media. Cred că eu ofer și primesc lucruri în online, eu îmi caut inspirație și o dau mai departe.

Simt și eu că blogul va fi din nou o platformă pe care ne putem exprima așa cum o făceam înainte. Dar este important, în tot ce facem, indiferent pe ce canal, să nu ne considerăm a fi deasupra lucrurilor, ci să rămânem conectați inclusiv ca utilizatori, consumatori al acestor rețele.

Un creator de conținut trebuie să aibă responsabilitatea vorbelor pe care le aruncă în online, a ideilor pe care le exprimă…

Cred că oricine ar trebui să fie responsabil de ce ceea ce spune. Fiecare trebuie ghidat de bun simț. În offline și în online. Și da, responsabilitatea este cu atât mai mare, cu cât ești urmărit de mai mulți oameni. Iar eu am un mare respect față de cei care mă urmăresc, le spun lucruri așa cum le-aș spune prietenilor mei, sau celor dragi mie.

Dacă ar fi s-o iei de la capăt, ai face la fel?

Da. Eu, cănd am început onlineul eram cunoscută din multe alte proiecte. Am început să scriu în pauzele de filmări de la Buftea, eu și Cabral făceam asta. Deschideam laptopurile și scriam. Și ne mai întrebau unii și alții „pentru cine scrieți voi acolo?”:)

Pentru mine era o eliberare, pentru că știi și tu cum era viața în PROTV unde PR-ul te prezenta a fi perfect. Nici la spital nu aveam voie să spunem că am fost! Nu aveam cum să fim bolnavi, obosiți, etc. Și blogul era o eliberare.

Da, erau vremurile în care exista conceptul acesta de viață perfectă.

Andreea Raicu: Culmea era că și noi ajungeam să credem că suntem perfecți. Eu așa credeam și când mă priveam în oglindă și vedeam că am un rid sau un cearcăn, era o nenorocire.

Dana Rogoz: Eu nu am dat niciodată prea multă valoare lucrurilor care mi se întâmplau din acest punct de vedere. Eram totuși un copil crescut în mediul acela, pe platoul de filmare, și nu mi-am dorit atenția publică. Doar că s-a întâmplat, asta este.

Am rămas însă prietenă cu persoane cu care mă știu înainte de a deveni cunoscută și cu care sunt prietenă și azi, lucru care mă face cu adevărat mândră. Am scris pe blog ani de zile fără să câștig nimic, și asta doar pentru că îmi plăcea ideea că sunt unul dintre pionierii din domeniu. Și, deși mi se spunea mereu că sunt făcută pentru televiziune, pentru scenă, eu am intrat și pe ușa deschisă a onlineului unde am constatat că mă simt liberă. Și asta a fost o lecție importantă pentru mine: în viață trebuie să rămâi disponibilă și să vezi ce oportunități apar.

Ai cunoscut și partea întunecată a internetului?

Da. Uneori scriam lucruri foarte personale, cu inima deschisă și nu eram pregătită pentru răspunsuri agresive, mai ales atunci când eram mai vulnerabilă. Dar am ales mereu calea bunului simț și am continuat să scriu despre ce mă durea, cu riscul de a primi și comentarii negative între miile de răspunsuri care rezonau cu mine.

Și dacă era doar un singur comentariu negativ, mă urmărea nopți întregi pentru că mă întrebam de ce cineva ar spune ceva rău doar de dragul de a o spune? Între timp m-am detașat. De fapt, am fost mereu ceva mai detașată, chiar și pe vremea când eram doar Abramburica și lumea comenta pe stradă.

Frații mei nu suportau comentariile răutăcioase, mama nu le suportă nici acum, ei sunt mai devastați decât mine:) Eu nu sunt dezinteresată, doar că am ales să nu aud ce se spune despre mine, pentru că mereu am considerat că am o viață decentă și că am făcut alegeri de care nu mi-e rușine.

Andreea Balaban

Tu nu ai stat în spatele unui ecran de televiziune, ai apărut pur și simplu, te-ai aruncat în online ca într-o piscină, într-o mare de oameni care îți sunt acum prieteni. Îți sunt?

Cât se poate… în online, dar eu așa îi consider. Desigur, definiția prieteniei este mult mai amplă decât un mesaj, un like sau o mică conversație privată. Dar eu așa îi consider.

Spuneai undeva că „internetul și digitalul mi-au dat voce și posibilitatea de a mă conecta cu oameni la care nu aș fi ajuns niciodată”. La cine te refereai?

La comunitatea mea, la cei care și azi mi-au trimis mesaje și mi-au urat „baftă, curaj, să iei toate premiile, o să fie bine”. Și mă întreb cum aș fi putut să-i întâlnesc vreodată pe acești oameni dacă nu ar fi fost onlineul…Nu cred că aș fi putut.

Ce ai pune pe un taler al unei balanțe cu ce s-a întâmplat bine în acești ani cu tine și ce ai pune pe alt taler cu ce s-a întâmplat rău? Ar fi o balanță echilibrată?

Nu. Categoric partea bună atârnă mai greu. Nu vreau să fiu dramatică, pentru că în majoritatea cazurilor comunitatea m-a ridicat mereu, mi-a dăruit mult. Am și câștigat mult…

Pe celălalt taler ar putea să stea relațiile sacrificate, timpul pierdut, nopți nedormite, foarte multă muncă ce nu se vede, multă frustrare, dar dacă trag o linie, lucrurile bune care au venit odată cu onlineul merită tot efortul.

Ce ai sacrificat pe altarul onlineului?

Timpul pe care îl petreceam cu cei din jurul meu, cu apropiații, prietenii, familia. Sunt oameni care au dispărut complet din viața mea. Nu vreau să întristez discuția, dar asta am ales să fac. Nu știu dacă a fost alegerea corectă, dar merg înainte.

Așa ai fost mereu, chiar și când erai copil? O „girl next door”? Sau ți-ai fabricat acest personaj?

Da, cred că da, așa am fost. La mine ceea ce se vede pe Youtube și ce se vede pe Instagram sunt povești cu totul diferite. Youtube aduce povestea raw a omului cu problemele și cu toate frustrările sale, pe Instagram imaginile sunt mai elegante, reprezintă ceea ce vreau eu să proiectez. Vorbesc în general despre lucruri pozitive, despre o lume frumoasă care sper să inspire sau să ajute într-o formă sau alta.

Le-am întrebat ce sfat ar da celor care ar vrea să se lanseze în online. Multe au fost și diferite, însă unul a fost comun: aveți încredere!

Și eu cred că îndemnul acesta este bun. Încrederea este un combustibil care poate face minuni și care poate crea determinare, forță și poate aduce succesul. Unde mai pui că îi poate contamina și pe cei care te urmăresc.