Când am văzut că Andreea Marin, perseverent, în stilul ei bine cunoscut, reușește din nou să se implice și prin Fundația ei, Prețuiește viața, să trimită un convoi cu produse în valoare de peste 400 000 de euro celor în nevoie, am sunat-o. 

Am găsit-o ca de obicei, motivată, plină de energie, dar și îngrijorată…

Andreea, nu prea stai in casă:)… Cum merge campania, am vazut ce ai facut până acum, continui?

Nu e adevărat, timp de 10 zile întreaga campanie a fost coordonată de acasă, de unde am dat sute de telefoane, m-am documentat, am întocmit acte, am purtat negocieri prin internet și telefon, am făcut transmisiuni live pe Skype sau Zoom pentru posturi de televiziune, am organizat convoiul umanitar al Campaniei Prețuiește Viața și multe altele. Dar e lesne de înțeles că nu se putea coordona acest convoi cu 14 sau 15 tiruri și mașini mari cu produse necesare în valoare de peste 440.000 de euro așa, prin telefon, de la distanță. E o responsabilitate mare, sunt acte de semnat și predat, e o transparență care trebuie asigurată din respect pentru donatori, nu te joci cu aceste lucruri. Trebuia să fiu acolo, să verific, să coordonez. Așadar, în ziua convoiului umanitar m-am echipat cum am putut mai bine și am fost prezentă la fata locului.

Mă doare cumplit durerea lumii din care fac parte, nu am învățat sa fiu tare nici după 27 de ani de când fac aceste campanii umanitare…

Și faci acasă: cum petreci timpul? Care este programul unei zile?

Nu există timp de când am început campania. La 7 în zori sunt deja pe baricade, vorbesc, scriu, postez, verific informații, negociez, caut, citesc, efectiv fără oprire până pe la 3 noaptea. Ai mei îmi aduc de mâncare când pot și ei, că eu uit să mănânc. Telefonul m-a avertizat din a doua zi și de atunci zilnic asupra unui aspect de care nu am mai auzit până acum: după vreo șase sau opt ore de stat efectiv doar pe telefon, mi-au fost blocate toate aplicațiile pentru că am petrecut prea mult doar cu ochii în ecran și am depășit o limita, dar efectiv nu mă puteam opri, a fost o nebunie în toate aceste zile, telefoane, mailuri, Skype, practic într-un ritm infernal, fără stop. Însă merită, când vezi că poți reuși să faci niște lucruri să meargă în direcția dorită. Irina e mâna mea dreapta și un om extraordinar, ea lucra alături de mine, dar de la ea de acasa, cu temperatură și o stare grea, dar în același ritm nebun ca și mine. Nu am cuvinte sa  îi mulțumesc! Ne-am bucurat de sprijinul atâtor oameni buni, care au răspuns pozitiv rugamintilor noastre și s-au mobilizat de la distanță.

Ce face Violeta în perioada asta, ea cum comentează cele ce se întâmplă? Cum vorbești cu ea?

M-am simțit vinovată că, deși ne aflam împreună acasă, efectiv nu puteam să fiu cu ea, nu puteam vorbi deloc aproape, nici când eram în aceeași cameră, vorbeam și scriam non stop. Dar m-a și ajutat, se pricepe la munca pe computer, acolo unde eu, absolventă de facultate de informatică, nu mă pricepeam, imediat făcea ea, caci e greu sa ții pasul cu vremurile, dacă nu lucrezi în domeniu. Viața mea s-a schimbat încă din facultate, datorită șansei de a intra în televiziune, și mi-am schimbat parcursul planificat odinioară. Încerc să mă revanșez fata de Violeta mea, știu că e mare deja, are 12 ani și înțelege, dar tot are nevoie de mami. Și eu am nevoie de dragostea ei! Iar Adrian, partenerul meu de viață, a fost extraordinar, am lucrat cot la cot în aceste zile, inclusiv la convoiul umanitar. Am avut un sentiment minunat de unitate cu sufletele cele mai dragi.

Câte companii au răspuns până acum la chemarea ta?

Nu le-am numărat. În primul convoi umanitar am avut vreo 14, 15 mașini mari și tiruri, plănuim deja al doilea convoi, dar avem și altfel de contribuții, în bani sau în procente din vânzările ce vin din partea firmelor, fiecare ajută cum poate alături de donatorii individuali din tară și de peste hotare, aceasta solidaritate e extrem de importanta în situația actuală. Oamenii aleg ce tip de donație li se potrivește: fie prin sms trimis la 8825 din țară, donând astfel 2 euro fără taxe/sms, fie prin paypal.me/pretuiesteviata sau Revolut ori direct în conturile Fundației Pretuieste Viața, când donatorii sunt din străinătate. Nu am cuvinte să le mulțumesc!

Ce am putea să înțelege din ce ni se întâmplă?

E o lectie de viață cu multiple învățături. Ne întoarcem la valori, dacă le uitasem. La disciplină. La bun simț. La omenie. La familie, pentru care nu mai era destul timp, în fuga noastră după toate celelalte. Lăsăm natura să respire, nu o mai supraaglomerăm, nu o mai sufocăm. Nu mai cumpărăm ce nu ne trebuie, la ce bun? Lăsăm deoparte mofturi, orgolii, interese meschine. Suntem egali în nevoia noastră de a supraviețui. Și avem nevoie unii de alții. Doar împreună vom reuși să depășim un asemenea impas. Cine are ochi sa vadă, urechi să audă, suflet și profunzime, nu trece fără sens prin aceasta pagină de istorie. Nu rămâne neschimbat.

Știți câte mesaje din partea managerilor de spitale am primit? Copleșitor de multe, de serioase, disperate, uneori. Cum să îi ajuți pe toți? A cui e, de fapt, responsabilitatea asta? Cum să nu plângi cu ele în mâna ta?! Pentru mine, medicii din linia 1 și toți colegii lor sunt efectiv niște eroi!

Nu ne-a trecut niciodată prin minte că am putea trăi așa ceva. Unii sunt chiar în negare, în continuare… Cum rămâii pozitivă?

Timp de 10 zile, am fost atât de implicată, energică, am pus atât de mult suflet, încât nu am avut timp și nici cum să fiu altfel decât constructivă. Sunt trecută prin multe, călită, puternică. Și totuși, aseară am avut o cădere, am izbucnit în plâns și nu mă puteam opri… Atâtea mesaje disperate au venit în aceste zile către mine, copleșitor de greu e să decizi, cu resurse puține în comparație cu nevoia imensă, pe cine să ajuți, în ce ordine… Mă doare cumplit durerea lumii din care fac parte, nu am învățat sa fiu tare nici după 27 de ani de când fac aceste campanii umanitare…

Care este speranța ta?

Că orice sămânță pusă în pământ înflorește. Asta e speranța mea. Sădesc acum cât pot și eu… Si alături de mine mii de oameni de aproape, de departe… Suntem o nouă familie… Unită în vremuri grele…

Câte campanii are Fundația Prețuiește viața la activ? Ai deja o experiență foarte mare în acest domeniu.

Cine sa le fi numărat? Nu știu, nu asta e important, le-am pierdut numărul… Important e numărul vieților salvate, sau schimbate în bine. Multe, din atâtea colțuri de țară și de lume….

Am văzut că ai fost la Ministerul Sănătății. Ai colaborat cu autoritățile?

Prefer să nu vorbesc despre cei doi miniștri cărora le-am trimis o scrisoare deschisă încă de acum 10 zile, cu două rugăminți simple, de bază, nu pentru mine, ci pentru întreaga societate civilă dispusă să ajute, două întrebări fără de care nici nu poți porni la drum sa gestionezi o criză: care e lista nevoilor concrete și unde sunt ele, cu caracteristici ale produselor necesare (o simplă mască, de exemplu, e de atâtea tipuri, nu toate sunt eficiente, ce să mai vorbim de aparatura medicală, nu te joci cu lucrurile astea, nu poți irosi banii pe ce crezi tu că e bine, deși poate nu e), iar a doua întrebare – care e procedura corectă prin care putem dona și ajuta, în situația specială impusă de acest virus. Te duci pur și simplu cu obiectele donate la poarta unui spital, sau a unui centru de carantina? Nu, evident! M-au ținut de vorba cu promisiuni la telefon ambii miniștri, al Sănătății și al Afacerilor Interne, fără sa aibă nici după atâtea zile aceste 2 răspunsuri concrete, de baza pentru orice plan de acțiune. Nu am primit nimic în scris, cum am cerut și e firesc.

Asa ca nu m-am mai bazat pe ei. Așteptam să… ce? Să nu fie luat în serios sprijinul nostru? Suntem prea mici, de neluat în seamă? Iată că ne descurcăm cum putem, dar suntem constructivi și împreună căpătăm putere. Însă nu uităm că noi, oamenii aceștia mici și simpli, fără funcții sonore, nu pentru asta votăm niște persoane la vârful acestei țări. Eu nu mă pricep la politică, dimpotrivă, sunt o figură declarat apolitică, pe mine mă interesează gospodarii, nu partidul lor. Deci să fie clar: nu susțin pe nimeni, nici nu critic fără motiv. Dar am pretenții de bun simt, ca cetățean, fără să mă cred buricul pământului. Pretenția de a fi tratați cu respect, de exemplu. Într-o zi, într-un dialog cu cineva, am scris : “Avem ce votăm. Avem ce donăm.” Pe scurt, eu am pornit la drum cu rațiunea ce mă caracterizează și cu cele mai bune intenții, dar… m-am lămurit. Punct.

 Și atunci cu cine colaborezi în campaniile tale și cum ajungi să afli de ce anume este nevoie, ce și unde ar trebui să ajungă. Cum se organizează o asemenea desfășurare de forțe?

Vorbind cu oricine poate oferi o informație de calitate, căutând, gândind, calculând, cântărind, organizând, punând suflet în tot… E o nebunie, uit de mine, de orice altceva, munca mea din care trăiesc e pusă în așteptare pe termen nedeterminat, familia mă ajuta și mă înțelege… Există și o veste bună, ca să fac o gluma : am slăbit fără să fac nimic, stând pe scaun. Mă consum și nu apuc decât rar și puțin să mănânc.

Sistemul medical românesc este lipsit de multe, el nu poate face față unui val ca în Italia. Ce vei face când numărul îmbolnăvirilor va crește?

Știți câte mesaje din partea managerilor de spitale am primit? Copleșitor de multe, de serioase, disperate uneori. Cum să îi ajuți pe toți? A cui e, de fapt, responsabilitatea asta? Cum sa nu plângi cu ele în mâna ta?! Pentru mine, medicii din linia 1 și toți colegii lor sunt efectiv niște eroi!

Ești pregătită pentru orice scenariu?

Cine poate spune că e pregătit? Am o singură speranță: în fiecare dintre noi și în unitatea noastră, chiar și de la distanță, știind că doar împreuna capătăm putere. Prețuim viata? Să o demonstrăm.