Anca Dumitra : "Factorul care mă convinge să fac alegerile bune este instinctul meu"

Anca Dumitra

Anca Dumitra, celebra Gianina din serialul Las Fierbinți de la PROTV, a debutat în Marea Britanie într-un film de televiziune, Doing Money, o producție BBC, în care joacă rolul unei românce, Ana, răpită de pe străzile Londrei de niște români. Povestea este reală, tragică, registrul rolului fiind cu totul diferit față de cel al simpaticei Gianina.

Anca Dumitra, te consideri mai degrabă o actriță de comedie? Mai există asemenea clasificări?

Nu știu cum clasifică alții, dar ceea ce cred eu despre mine este că pot să le fac pe amândouă în egală măsură, și dramă și comedie, la fel de bine. Ce fac eu se vede și publicul poate da notele, dar e drept că datorită serialului tv, oamenii mă știu mai mult ca actriță de comedie. La teatru însă am debutat cu un rol dramatic, cu Nina din Pescărușul și cam toate drumurile mele în teatru au fost din zona dramatică. Foarte puțin am exploatat comedia, însă acum repet D-ale Carnavalului de Caragiale, și uite că voi îmbina drama cu comedia și pe scenă.

Și cum ai ajuns de la Nina la Gianina?

Lucrurile s-au legat destul de frumos, eram încă studentă când am dat castingul pentru Las Fierbinți. Aflasem că voi fi studentă la Master și am dat proba pentru Gianina. Și în 2010 studentă fiind, am filmat pilotul…

…Este un serial cu o viață foarte lungă!

Da, are ceva vechime, dar să știi că nici nu știu cum au trecut anii, și când mă uit la sezonul unu sau doi, nu-mi vine să cred și, deși au trecut atâția ani, Gianina este în continuare tinerică.

Și tu ești…

Nu pot zice nu, dar de la 21 la 31, e ceva:) Și, dacă mă întreabă cineva ce au însemnat pentru mine ultimii 10 ani, asta spun: Las Fierbinți. Revenind la rolul Ninei,  în momentul în care am început serialul și am terminat facultatea, în 2011, după ce am terminat de filmat sezonul unu, Adrian Văncică m-a întrebat ce fac în pauza până la sezonul doi. Și i-am spus așa ceva evaziv, că mi-a fost rușine să-i zic că nu am nimic de făcut și atunci mi-a spus că regizorul Claudiu Goga caută actriță pentru rolul principal din Pescărușul de Cehov, pentru Nina. M-a întrebat dacă vreau să merg la casting, am zis un mare da. Și așa am ajuns să fiu Nina în Pescărușul.

Voi ați reușit să faceți acolo, la serial, o mare familie.

Da, și eu fiind mai sensibilă așa, din fire, la fiecare final de sezon plâng… De curând mi se părea că se sfârșește lumea cu fiecare sezon terminat. Pentru mine oamenii aceștia sunt a doua familie de la care am învățat ce înseamnă televiziunea. Și, destul de mică fiind, sunt cea mai mică din echipă, am fost atentă cu ceea ce am de făcut și am învățat multe de la cei mai buni. Sunt foarte bucuroasă că lucrez în echipa asta și mereu mă întreabă lumea care dintre ei este preferatul meu. Răspund de fiecare dată adevărul că nu e unul singur, ci sunt toți.

Tot ceea ce fac eu în profesia asta este un schimb de emoție, pentru că e vorba de a trăi cât de bine și de intens pot un alt destin, o altă viață. Poate sună poetic, dar eu chiar așa o iau.

Lumea filmului, cel puțin afară, a creat o mișcare de reabilitare, dacă vrei, a femeilor în industrie. La noi actrițele stau pe margine, se simt izolate, sunt puse pe locul doi?

Nu stau pe margine neapărat, sau nu stau că vor ele, sau că sunt puse, dar într-adevăr s-a mai câștigat teren în zona asta. România este o țară mică, industria filmului nu este foarte dezvoltată, dar eu am credința asta că, pas cu pas, și eveniment cu eveniment, lucrurile se schimbă. Întotdeauna lucrurile pot fi mai bune și, cu talent, perseverență și bucurie, balanța aceasta se va echilibra în timp.

Actrițele sunt persoane vulnerabile?

Da. Și acum mă refer în primul rând la mine și la cele pe care le cunosc îndeaproape. Dar nu ai cum să faci meseria asta dacă nu ești empatic, dacă nu ai o sensibilitate și o emoție active. Adică tot ceea ce fac eu în profesia asta este un schimb de emoție, pentru că e vorba de a trăi cât de bine și de intens pot un alt destin, o altă viață. Poate sună poetic, dar eu chiar așa o iau.

Care a fost cel mai frumos compliment care ți s-a făcut referitor la ochii tăi?

Acum câteva zile am fost la Magic Fm și m-am întâlnit cu Liana Stanciu care mi-a spus că. cu ochii ăștia. aș putea juca și Cleopatra. Și m-a nimeriti, de ce să mint?

Crezi în șansă?

Nu aș putea spune că nu există șanse și noroc. Eu sunt extrem de privilegiată și recunoscătoare pentru ceea ce mi se întâmplă. Chiar acum venind aici, pe drum, vorbeam cu mama la telefon și aveam un dialog despre niște persoane cândva apropiate pe care nu le-am mai văzut demult și pe care de curând le-am revăzut nu într-o bună stare… și îi spuneam ce norocoasă mă simt că sunt sănătoasă și că fac ceea ce-mi place și că sunt și recunoscută pentru asta. Deci nu am cum să nu fiu recunoscătoare pentru că mă simt binecuvântată în fiecare an. UNATC scoate pe piață, pe an, 60 de actori cel puțin, neamipunând la socoteală facultățile particulare de teatru din București și din țară. Și atunci eu, care sunt într-un astfel de proiect ca Las Fierbinți, care sunt angajată la un teatru de care sunt mândră și care am debutat pe scenă într-o distribuție minunată cum să nu mă simt fericită și recunoscătoare? Și dorința mea este să nu dezamăgesc oamenii.

Care este metoda prin care lucrezi rolul?

Instinctiv, intuitiv. Am credința că trebuie să vină instinctiv niște lucruri că, dacă le gândești prea mult, nu e bine, Asta spun eu.

Mergi pe intuiție?

Da. Nu am avut multe audiții la viața mea, dar când am primit telefonul directorului de casting al serialului, și mi-a descris personajul în linii mari, am simțit ceva… Am dat proba, am simțit că a fost bine. Am avut o altă intuiție, un alt sentiment asemănător într-un proiect pe care l-am făcut în urmă cu un an și jumătate pentru BBC și am simțit, îndată ce am citit scenariul pe care l-am primit, că va fi bine. Pur și simplu am simțit că va fi bine. Și așa a și fost, am ajuns la Belfast imediat, m-am întâlnit cu producătoarea și… asta a fost.

Ce ai filmat?

Un film care se numește Doing money și pentru care sunt la fel de recunoscătoare ca pentru Las Fierbinți, Este vorba despre povestea reală a unei românce răpită de pe străzile Londrei de către niște români, traficanți de carne vie… Este un fim foarte dureros. Am fost selecționată la Broadcast Awards  cu acest film și am zburat cu această ocazie acum câteva zile la Londra unde i-am văzut la distanță de un an de la terminarea filmărilor pe regizoare, pe producător și am întâlnit-o și pe adevărata Ana, pe cea pe care am jucat-o! Au fost niște zile emoționante. Filmul în Marea Britanie a șocat destul de mult. A fost dat în prime time și de aceea au fost scoase scenele mai dure. Numai că acum, întâlnindu-mă cu ea, cu adevărata Ana, am aflat că filmul este 1% din povestea ei reală. A ieșit și o carte… Sunt foarte bucuroasă că am fost în acest proiect, pentru mine este cea mai marcantă experiență și personală, și profesională.

Cum comentezi acest fenomen al violenței asupra femeii în 2020?

Este inadmisibil! Aș vrea ca el să nu existe…

Și totuși există…

Da, tocmai de aceea trebuie luate măsuri. Lucrurile din punctul ăsta de vedere în UK s-au schimbat, românca pe care eu am jucat-o a fost răpită de români în Londra, treaba asta se putea întâmpla oriunde! Asta îi spuneam mamei mele, că mă duc undeva să studiez, mă duc la Hollywood, am un vis și vreau să mi-l îndeplinesc și ajung acolo și la 3 săptămâni mă fură unii, și nu oricine, că aici este povestea dramatică, mă fură români ca mine, care asta fac ! Îi prinde poliția și îi închide pentru 3 ani și apoi le dă drumul, în timp ce fetele acelea sunt distruse… De fapt, personajul meu, Ana, românca, a fost singura care a scăpat, ea ajungând la poliție pentru a scăpa o altă fată care era minoră. Și asta îmi și spunea Ana: tu ai impresia că fetele astea despre care nu mai auzi peste noapte, au fost luate și duse în spatele casei și ele nu mai există? Nu. Se știe clar care le este destinul.

Poate Gianina va povesti la un moment dat în serial despre aceste lucruri. Nu ar prima dată când personajele transmit mesaje mai mult sau mai puțin directe, ceea ce este un lucru bun.

Nu ai cum să nu te legi de ceea ce se îmtâmplă în societate.

Fierbinți e satira României rurale…

Da, la început am avut problema asta, că mă întâlneam cu intelectuali care îmi spuneau că este exagerată, dar cine trebuie să priceapă ce este în spatele unei glume, pricepe.

Înveți greu textele, că nu mi se pare simple?

Depinde cât de obosită sunt, uneori pe nesimțite îți intră textul în cap, alteori depui efort, dar un lucru e clar:  la filmări te duci cu textul învățat, că nu conetază c-ai avut spectacol sau nu cu o seară înainte. Vorbim de o echipă mare și de respectul pentru ea. Lucrurile trebuie să meargă ceas, și merg. Îți asumi treaba asta și faci lucrurile cât de bine poți, de aceea numărul telespectatorilor a tot crescut.

Ți-a adus vreun avantaj acest rol?

Simplul fapt că fac ceea ce-mi place este deja un avantaj. Și pe mine nu mă deranjează că pe stradă mi se adreseaz lumea cu Gianina. Ce vreau să înțeleagă  e că sunt personaje ceea ce facem noi acolo și că noi, actorii, suntem diferiți. Dar dacă se emoționează cineva și îmi spune Gianina în loc de Anca, nu am cea mai mică problemă, cu condiția să fie bun simț la mijloc și sentimentul acela de familiaritate care este lesne de înțeles. Și în teatrele unde mă duc și cu care mai colaborez, mai ales persoanele de la  tehnic mă tratează așa, ca pe un copil care a venit în vizită și de care trebuie să aibă grijă:)

Deci nu numai că tu ai creat-o pe Gianina, dar și ea te protejează pe tine.

Da, e un schimb foarte frumos.

Există multe „Gianine”? Ai întâlnit?

Când mi-a zis directorul de casting în urmă cu 10 ani la acel telefon, că e vorba de fata primarului, o fată frumușică și ușor naivă, pe nume Gianina, mi-am adus aminte de ceva. Eu am avut o copilărie cu vacanțe de vară la bunici și la ei la țară era o fată mai mare decât mine, frumușică foc pe care o chema Gianina și toată lumea era înnebunită după ea. Și, când mi s-a spus la telefon, m-am întors cu mulți ani în urmă la acea Gianina pe care am cunsocut-o și care era o fată dezinvoltă și cuceritoare. Și cumva, în prima fază, asta mi-am dorit eu de la Gianina mea la început. Ea s-a schimbat de-a lungul timpului în serial, dar ca să fiu sinceră cu tine, nu știu câte Gianine sau Firicei sunt în jurul nostru.

Ești îndrăgostită?

Nu. Nu…

Dar ești iubită?

Uite ce chestie, ești prima căreia îi spun, dar acum sunt singură. Nu de mult, dar sunt singură. Nu e vreo durere, dar e o perioadă de care încerc să mă bucur.

Ca femeie poți fi asumată, cuceritoare, toate lucrurile care defineau odinioară  femeia, o definesc și azi.

Ce ai spune despre tine ca femeie?

E foarte ciudat când trebuie să vorbești despre tine… Cum sunt? Sunt… uneori ca un copil care se bucură foarte tare când i se permite să facă ceea ce îi place, alteori sunt femeia de casă, de carieră, o viitoare mămică foarte protectivă, dar e complicat de spus cum sunt…

Îți dorești copii?

Da! Mulți copii! Anii trec, nu știu dacă mai am timp să fac cinci, dar vreau copii. Mama mea este, ca pentru orice altă fată, primul exemplu și singurul cumva. Și mama a fost de 3 ori femeie, a muncit toată viața ei, muncește și acum, are 65 de ani, e plină de viață. Dacă se duce la petreceri dansează întruna. Nu mi-a lipsit niciodată mâncarea caldă acasă, le-a făcut pe toate cât de bine a putut și asta îmi doresc și eu. Eu cred că le voi putea îmbina pe toate când va fi momentul. Nu am un bebe, dar am o nepoată mai mică și mă port cu ea ca și cum ar fi fata mea…

Ce aștepți de la cel de lângă tine? De la partenerul tău de viață, sau de scenă.

Totul se rezumă la a fi om și dacă nu-mi ești om, pentru mine nu mai exiști. Orgoliul nemăsurat, nesimțirea urâtă, bârfitorul murdar… Nu accept. Esența trebuie să fie bună și asta o aplic și în viața personală și în cea profesională. Dar în viața personală vreau să fie mai mult decât atât, vreau să fie bărbat.

Ce-o mai însemnând asta azi?

M-a întrebat cineva zilele trecute… era o discuție într-un cadru mai larg apropo de masculinitate și feminintate. E o lume nebună azi în care femeia nu mai știe ce să facă să epateze, iar bărbatul nu mai știe pe unde să se situeze în contextul ăsta. Ca femeie poți fi asumată, cuceritoare, toate lucrurile care defineau odinioară femeia, o definesc și azi. Iar bărbatul… Să fie asumat, cinstit, sincer… Sunt multe aspecte care sunt date cu ușurință la o parte și contează altele fără sens.

Ce te preocupă acum?

Rolul pe care îl voi face, scenariile pe care le-am primit pentru Fierbinți, în urma filmului făcut la Londra am un agent și mă preocupă proiectele care ar putea deveni concrete acolo. Am o perioadă destul de aglomerată. Anul a început liniștit, dar a ajuns acum să fie foarte aglomerat.

Ești genul care își face planuri?

Am crescut în casă cu un comandant de unitate:) Eu îmi cunosc foare bine programul, dar visurile mele mărețe le iau pas cu pas.

Ce le-ar spune Gianina cea fără școală și educație fetelor de la țară?

Părinții sunt responsabili pentru viitorul copiilor lor, deci lor ar trebui să mă adresez. Nu ai cum să-ți bați joc de o ființă pe care o aduci pe lume, este ideal ca lucrurile să se îmbine perfect între școală și acasă. Dacă nu, cei 7 ani ani îi iei de acasă, restul… vine de la școală.

Mi-am adus aminte de monologul Stelei Popescu, profesoara din Fierbinți…

Eu am crescut cu oamenii aceștia la televizor, am actori pe care nu visam să-i întâlnesc mulți s-au dus și nu i-am apucat. Sunt atât de norocoasă de a fi stat și de a-i fi dat replica doamnei Stela Popescu și am avut șansa de a purta și o discuție cu domnia sa plină de sfaturi care mi-au rămas în suflet.

Te-ai gândit la momentul când se vor încheia filmările serialului?

Aaaaaa… Păi nu ți-am zis că plângeam de fiecare dată când se termina câte un sezon?

Mimi Brănescu mi-a dat un interviu în care spunea că Las Fierbinți este un exemplu de „așa nu”. Fierbinți este un sat sărac, cu mulți asistați social, care trăiesc nu se știe cum…

Da, am citit interviul:). Mimi scrie puternic, real, minunat, scrie lucruri care te năucesc pur și simplu.

La ce ești empatică?

La tot. Eu plâng în general:) Plâng la filme, la poezii… Nu-mi pare rău, sincer. Cândva ziceam că ar trebui să fiu mai puternică, dar am înțeles că ar fi mai bine să mă asum.

Dacă cineva te-ar căuta pentru a te invita să fii ambasadorul unei cauze, care ar fi aceea?

Pentru copii. Aș vorbi și împotriva violenței asupra femeii. Dar copiii îmi vin în minte, citeam acum câteva zile un articol în care se scria că, o dată la 2 zile, un nou născut este abandonat în spital. E trist, probabil că sunt multe fete minore, educația sexuală ar trebui și ea predată în școli, pentru că sunt copii care au acces la telefon de la o vârstă fragedă, și asta mă îngrozește. Pot accesa niște tâmpenii de mici.

Ești un om care alege ușor?

Dacă mă gândesc la lucrurile alese până în prezent, ele au fost alese instinctiv. Dar trecute și prin filtrul gândirii ,despincând firul în patru. Dar factorul care mă convinge este ceea ce simt. Nu am explicații mereu pentru alegerea mea, dar știu sigur că dacă o fac după instinct, e o alegere bună.

Foto Alex Gâlmeanu pentru PROTV

Lasă un comentariu: