Cu alte cuvinte, Alis e omul care studiază și ajută la dezvoltarea personală și a echipelor de business pentru ca mediul de afaceri să devină mai sănătos și mai înțelept.

Lucrează și cu concepte de acest gen, pentru că se pare că în întreaga lume valorile de lidership încep să se schimbe: autocunoașterea și inteligența emoțională au intrat în top 10 skills necesare în următorii 20 de ani în acest domeniu.

Trăim vremuri rele, nu? Societatea trece printr-o criză, nu?

La un moment dat J.K Rowling, care a scris Harry Potter, a povestit despre criza din viața ei în perioada în care scria cartea și cât de greu i-a fost și a spus următoarele cuvinte: Rock bottom became a solid foundation upon which I rebuild my life. Și mie mi-a rămas în cap această frază. Și mă uit și la clienții de coaching și la alții și văd că oamenii încep să se trezească în momentul în care au o criză foarte puternică. Trebuie să pierzi tot ca să vezi că nu e nimic de pierdut și să capeți o altă perpectivă.

Și mă gândesc dacă nu cumva și la nivel colectiv se întâmplă tot așa… Dacă nu cumva facem niște pași ca umanitate înapoi și ne ducem pe buza prăpastiei ca să putem căpăta înțelepciunea de a ne mișca într-o direcție constructivă pentru noi.

Are sens și sună și optimist ce spui tu.

Există și gândul pesimist ca nu cumva în dansul ăsta de pe buza hăului, cineva să apese pe un buton sau să ia o decizie proastă. Pentru că în acest moment o decizie proastă luată pe un continent înseamnă o decizie proastă pentru toată planeta.

Mai pe scurt, realitatea exterioară ți se dărâmă și te obligă să ieși din cocon și să te transformi în altcineva. Și asta mi se pare mie că facem noi și că fac din ce în ce mai mulți oameni în jurul nostru. Și este o explozie de oameni care merg la terapie, care cer ajutor!

Faci coaching de 8 ani. Ce ai învățat în această perioadă despre oameni și despre tine?

Am învățat că nimeni nu e fără speranță, că oamenii nu se „schimbă”, ci se „transformă”, adică nu suntem niște softuri care își fac un upgrade, ci, mai de grabă, procesul nostru de transformare seamănă cu nașterea fluturelui din omidă.

Cum adică?

În corpul omizii există niște celule care se numesc celule imaginale. Iar aceste celule sunt un fel de potențial al fluturelui în interiorul omizii. Celule viitorului fluture sunt celule cu un alt ADN, ele sunt complet diferite față de celulele omizii. Omida mănâncă, ajunge la un preaplin, își atinge potențialul de omidă dincolo de care nu se mai poate și atunci celulele fluturelui, celulele imaginale, încep să se înmulțească și atacă omida din interior. Ele declanșează forțat acest proces de metamorfoză în care omida se dezintegrează, nu mai există, practic devine un fel de piure organic din care se dezvoltă fluturele. Deci omida trebuie să moară, ca să apară fluturele. Iar fluturele, ca să iasă, trebuie să se zbată, altfel nu se poate. Dacă intervine cineva, fluturele devine invalid. Tot chinul acela de a se naște devine parte din proces. Ei bine, acest fenomen mă însoțește mereu în orice fac cu mine sau cu alții. Pentru că exact așa suntem noi, oamenii. În noi există varianta noastră cea mai bună care dormitează. Și care se trezește la un moment dat când intrăm într-o criză urâtă, neagră, negativă sau dimpotrivă, foarte bună, cum este nașterea unui copil, care e bună , da, dar te bagă într-o supercriză în care îți dai seama cine ești, ce probleme din copilărie nerezolvate ai… Mai pe scurt, realitatea exterioară ți se dărâmă și te obligă să ieși din cocon și să te transformi în altcineva. Și asta mi se pare mie că facem noi și că fac din ce în ce mai mulți oameni în jurul nostru. Și este o explozie de oameni care merg la terapie, care cer ajutor! Nu era chestia asta acum 5, 6 ani! Oameni care vorbesc deschis la ședințele de coaching despre mersul la terapie, despre ce le-a zis psihologul. Azi  oamenii sunt din ce în ce mai deschiși să accepte că sunt în coconul acela.

Oamenii sunt foarte capabili să acționeze eficient când sunt animați de lăcomie, frică, sau când este vorba despre interesul personal!

Și de ce se întâmplă cu din ce în ce mai mulți?

Dacă revin la ce spunea J K Rowling, poate tocmai criza în care se află acum umanitatea poate fi o bază de reconstrucție a ei. Organizația Națiunilor Unite a dat un raport despre climă în care ni se mai dau 10 ani până să oprim o încălzire globală catastrofală pentru omenire. Suntem într-un moment în care planeta nu ne mai ține. La propriu. Și asta înseamnă de la ce decizii globale se iau până la în ce fel își conduc oamenii businessurile.

Și ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile să se îndrepte?

Din punct de vedere psihologic, ar trebui să se întâmple un shift de conștiință globală, adică ar trebui ca umanitatea, sau o masă critică de lideri cu impact direct în business, politică, social, să ajungă la un nivel de conștiință și înțelepciune care să le permită să ia decizii în folosul umanității, nu în folos propriu.

„Rata depresiei în țările civilizate a atins cote alarmante.”

Tu întâlnești în cursurile tale, în context internațional, cu oameni de afaceri. Ce se discută acum? Ce caută ei acum în businessurile lor?

Am fost de curând la Madrid la un master despre psihologie pozitivă aplicată în organizații unde au participat oameni din peste 15 țări. Întrebările erau: cum anume putem face business? Încotro ne îndreptăm? Cum putem crește nivelul de bunăstare al angajaților din organizațiile noastre? Că, dincolo de tema asta globală a crizei, există și teme mai mici cum ar fi că rata depresiei în țările civilizate a atins cote alarmante. Sunt studii globale despre engagement care a ajuns la cifre foarte mici!  20 % din angajații la nivel global se simt motivați la locul de muncă…

De ce?

Pentru că oamenii nu mai văd sensul a ceea ce fac. Nu mai au mindsetul: vreau să muncesc ca să am salariul la sfârșitul lunii. Încep să se întrebe pe cine ajută munca mea? Eu mă bucur când mă trezesc dimineața și mă duc la biroul ăsta unde stau 9 ore pe zi? Îmi place ce fac? Folosește cuiva? Și încep să-și răspundă din ce în ce mai des nu, nu folosește nimănui, nu nu are niciun sens și asta accelerează cumva sentimentul de dezrădăcinare, de lipsă a busolei, cumulate cu faptul că religia a murit în vechea ei formulă, că sunt tot mai mulți oameni care au vederi laice, deși nevoia de transcendență a rămas. Și, dacă nu mergem nici la biserică, dar nici nu ne luăm sens din altă parte, atunci apare criza. Asta explică de ce mulți oameni au început să se caute pe ei, să încerce să-și explice ce se întâmplă cu viața lor, citesc despre dezvoltare personală, meditează, există chiar programe coporate de mindfulness, care este o meditație dezbrăcată de haina religioasă.

Google investește milioane de dolari în centre unde angajații se duc să mediteze. De ce? Pentru că făcând asta îi ajută pe oameni să-și crească nivelul de wellbeing, de conectcare cu ei înșiși…

Am pierdut conectarea cu noi înșine?

Da, sunt multe explicații ale fenomenului. Pentru mine a fost o surpriză programul de la Madrid pentru că acolo mi-am dat seama că nu suntem deloc diferiți. Da, cultural suntem diferiți, profesional eram în momente diferite, dar colegul meu din Mexic avea aceleași îngrijorări și temeri ca și colegul meu din Japonia, sau din State. Indiferent din ce cultură veneau, întrebările pe care ni le puneam, erau foarte asemănătoare. Oamenii caută acum o cale diferită care deocamdată nu e definită.

Că trebuie să ai un business sustenabil ca să trăiești pe Planeta asta și peste 200 de ani, dar trebuie ca angajații tăi să fie și în bună stare fizică și mentală, dar trebuie să ai și profitabilitate… Și se inventează tot felul de modele… De pildă acum se pune accentul foarte tare pe comunități care să construiască împreună. În paranteză fie spus, citeam zilele trecute știrile noastre cu cine ce a mai furat și am avut o revelație. Oamenii sunt foarte capabili să acționeze eficient când sunt animați de lăcomie, frică, sau când este vorba despre interesul personal! Sunt foarte eficienți și mă întreb cum ne upgradăm ca oameni ca să începem să creăm aceste rețele de colaborare într-un scop altruist? E foarte greu să-ți aduci vecinii  să faci ceva pentru comunitatea din bloc, din care să câștigăm cu toții. Dar dacă s-a spart țeava, imediat găsim timp să ne întâlnim cu toții. Amenințarea ne mobilizează cel mai rapid. Și acum mă gândesc că amenințarea asta globală s-ar putea să ne facă să colaborăm mai bine.

Adică, dacă îmi înțeleg profund emoțiile, devin mai stăpână pe mine și pe acțiunile mele. Mie asta îmi dă sens: să îi susțin pe alții să-și dezvolte capacitatea de a se uita în ei înșiși.

Ce este succesul?

Noi avem foarte bine definit succesul: o familie, copii, carieră, o casă, prosperitate financiară. Și eu cunosc foarte mulți oameni care au toate acestea și sunt șocați să descopere că nu sunt mai fericiți cu ele. Și asta declanșează criza. Oameni care sunt în poziții de conducere, care au toate acestea și își dau seama că lipsește ceva. Căile de găsire a ceea ce lipsește sunt foarte diferite. Asta căutăm. Fericirea. Din perspectivă științifică, există două tipuri de fericire: hedonică- a simțurilor -mănânci ceva bun, bei ceva bun, îți iei un telefon scump) și eudemonică– ceva mai complexă, generată din sentimentul că ce faci are sens și care se declanșează de obicei când faci ceva pentru alții. Există multe studii care spun că feiricirea asta eudemonică este și mai sustenabilă și mai profundă. Și mai generatoare de impact pozitiv, decât cealaltă, hedonică. Mulți dintre noi nu știm aceste diferențe și când ne lipsește ceva, mergem spre „rețetele” facile. Adicția de exemplu este strict legată de căutarea sensului. Nu am sens, mai beau un pahar, nu găsesc sensul, mai mănânc o prăjitură! Dar golul nu se va umple așa, pentru că el nu este despre ce am, ci despre cine sunt.

Organizațiile cele mai evoluate din punct de vedere al conștiinței încep să aibă structuri plate în care șeful nu mai este cineva-ul ăla care are ultimul cuvânt, ci devine un fel de catalizator al unui proces de grup.

Ție ți-e clară  calea?

Nu, nu mi-este. Dar am înțeles că alegerea conștientă de a trăi cu sens poate fi o cale. Și am ales să definesc ce înseamnă sensul pentru mine. Am convingerea profundă că, dacă suntem mai treji, mai conștienți de cine suntem- de ce simțim, ce trăim- suntem și mai liberi.

Adică dacă îmi înțeleg profund emoțiile, devin mai stăpână pe mine și pe acțiunile mele. Mie asta îmi dă sens: să îi susțin pe alții să-și dezvolte capacitatea de a se uita în ei înșiși.

Ce rol va avea emoția în viitor, în business?

Lucrul despre care se discută mult acum este inteligența artificală și cum ne va schimba ea viața. Și există deja un consens în legătură cu faptul că emoția este ultimul lucru care ne mai rămâne și care ne definește ca oameni și pe care vom construi în continuare. Tot ce înseamnă informație, decizie rațională, analiză, totul va putea fi făcut de AI. Dar simțirea, nu. Inteligența emoțională și autocunoașterea sunt în top 5 abilități pentru lidership pentru următorii 20 de ani. Și nu erau luate în seamă până acum! Autocunoașterea pentru un lider era, acum 10 ani și ceva, așa… exotică… Inteligența emoțională are și ea mai multe dimensiuni. Pot fi inteligentă emoțional și să-mi dau seama ce simți tu, dar să nu funcționez la fel de bine pentru mine însămi.

De ce „corporatist” e un cuvânt cu o conotație peiorativă în România?

Nu am nici cea mai vagă idee. Eu numai cu corporatiști lucrez. De multe ori și corporatiștii spun la mișto despre ei că sunt corporatiști. Alteori spun cu mândrie. Nu știu, dar hai să ne uităm la cei care nu sunt corporatiști în țara asta și le ce putem învăța de la ei… Pentru generația mea, care a intrat în clasa întâi în 90, corporația a fost un loc unde am putut învăța foarte mult și care ne-a deschis spre o lume despre care habar nu aveam că există. Am descoperit trainingul, învățarea adulților, lucruri despre care habar nu aveam!

Ce înseamnă un șef bun?

Dacă ne gândim la ideea asta de dezvoltare verticală și „înțelepciune, de la un punct încolo ideea de șef își pierde sensul. Organizațiile cele mai evoluate din punct de vedere al conștiinței încep să aibă structuri plate în care șeful nu mai este cineva-ul ăla care are ultimul cuvânt, ci devine un fel de catalizator al unui proces de grup. Există ceea ce se numește self management teams. E o carte scrisă de Frederic Laloux, Organizația reinventată în care descrie tot felul de organizații, de la cea mafiotă condusă de un alfa male al cărei driver e frica, la organizația de tip stat, la cea capitalistă, sau de tip corporație cu structură de piramidă. Sau la organizația turcoaz în care șeful dispare. În cartea lui veți afla despre o organizație turcoaz de 12000 de oameni, cel mai mare provider de servicii de îngrijire medicale la domiciliu din Olanda, unde e un CEO (fondatorul), sunt 50 de oameni în administrativ și 900 de echipe self managing.

Asta înseamnă că acei oameni au o conștiință personală foarte înaltă.

Da. Rolul CEO-ului este acela de a asigura un context favorabil desfășurării activității. Au un fel de social media internă unde se ascultă și se consultă unii cu alții, nu mai există un șef care să decidă. Dacă o echipă are o problemă, au niște coach-i care intervin ajutându-i să-și găsească soluții… echipele nu depășesc 12 oameni care se pare că e numărul optim. Mi se pare fascinant că există astfel de organizații..

Ce este înțelepciunea?

E un nivel de conștiință, care înseamnă cât de complex este mecanimsul mental și emoțional prin care tu interpretezi lumea. Ca să folosesc o metaforă, te poți uita la un peisaj superb prin gaura cheii și să vezi un fragment foarte mic din el și să fii convins că aia e tot, sau te poți uita la același peisaj printr-o ferestruică, sau o ditamai fereastra sau poți ieși cu totul afară. La un nivel de conștiință mai matur, pur și simplu vezi mai mult.

Și cum ajungem acolo?

Este foarte puțină cercetare pe tema asta. Teoria zice că începem să ne dezvoltăm când nu mai putem face față realității cu mindset-ul pe care îl avem.

Ce părere ai despre „aoleo”?

E o caracteristică a culturii noastre naționale. Balada Miorița este o poveste despre neputința învățată. E ceva extrem de toxic pentru nația asta. „Aoleo” presupune că nu pot face nimic și strig după ajutor ca să vină cineva să mă salveze. Nu avem încredere în noi și nici în alții. 7 % dintre români cred că pot avea încredere în semeni. Suntem pe ultimele locuri în lume la acest capitol. Deci 93% din oameni cred fundamental că viața este o junglă unde sunt doar animale de pradă care așteaptă să le ia gâtul.

Fotografie: Laszlo Raduly pentru life.ro