Saturday, March 15, 2025

„Girl power” sau curajul de a fi vulnerabilă

Distribuie

Mă gândesc pentru o clipă, să nu mai fiu femeia modernă, femeia puternică, femeia care și-a cerut cu voce tare drepturile și pe care le-a obținut în societate și acasă, femeia care și-a cerut independența pe care a obținut-o la fel. Mă gândesc să nu mai fiu femeia care nu plânge, care e mereu pe cale să rezolve probleme. Femeia care se stăpânește, pentru care nu contează rănile, care își pune blugii și își ia computerul pe umăr fugind spre birou.

Știu să fac de toate. Să merg la service, să aflu metehne de mașini, să citesc, în timp ce scriu, să gonesc, în timp ce vorbesc la telefon.

Pun motorină, mă dau cu ruj la volan, alerg la meetinguri, zâmbesc, dansez în jocuri sociale, organizez, stresez, fac pe dracu-n patru…

Mă gândesc să nu mai fiu așa. Doar mă gândesc…

Mi-ar plăcea să fiu, pentru o câtime de timp, vulnerabilă, fragilă, neajutorată.

Da, chiar așa.

Mă gândesc pentru o secundă să fiu main înțeleaptă, sau misterioasă cum era bunica – femeie grozavă care mă păzea de mama când fumam:)

Mă gândesc să mă îmbrac de acum numai în rochii, să merg pe tocuri, să fiu mereu fardată, nu alergată, agitată sau stresată…

Să nu mă înțelegeți greșit, dar mi-e dor de un soi de feminitate, de transparență, de fragilitate, mi-e dor de poezie și de arome, mi-e dor de superficialitate și pierderea timpului.

Mă gândesc să greșesc mai mult, să îndrăznesc, sau să mă reinventez, mă gândesc să sper mai des și să vibrez mai intens.

Mă gândesc să mă reîndrăgostesc de bărbatul meu pe care l-am abandonat în atâtea seri de evenimente și care m-a așteptat mereu cu iubire și răbdare, mă gândesc să fug cu el departe, pe malul unei mări și să stăm pe nisip cu o sticlă de vin între noi amintindu-ne ce a fost mai frumos…

Mă gândesc să trăiesc în iubire și în pace…

Mă gândesc la toate astea acum, noaptea, înainte să văd ultimul episod din Ray Donovan /sezonul 4, să aflu în sfârșit! dacă îi omoară pe nenorociții ăia de mafioții ruși, sau nu!

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand

Descoperă ceva nou