Poate că încep abrupt spunând că plăcerile mi-au devenit nevoi. Dar e primul lucru care mi-a venit în minte scriind despre mine și despre felul în care am grijă de mine zilnic.
Dacă înainte mă machiam de plăcere, azi o fac de nevoie. Cearcănele mai nou apărute sub ochi, sau ridurile fine care au început și ele să-și arate filigranul, cer cu acribie un fond de ten fluid dar ferm în acoperirea lui, hidratant și de calitate.
Articulațiile nu mai sunt zvelte. Nu mă mai trezesc ușor dimineața, am vise ciudate uneori, mă gândesc la experiențele mele, mă gândesc mereu la ce va fi mâine, deși am o oarecare relaxare știind că nu pot controla și viitorul și Îl las pe Dumnezeu la capitolul ăsta, că știe El mai bine.
Mi-am asumat micile schimbări (deocamdată) ale feței, știind că vor veni unele mai mari.
Încă nu am apelat la chirurgia estetică, doar la câteva ședințe de ultraformer și hialuronic. Mai aștept până când pielea va ceda din fermitate și mă străduiesc să folosesc acele proceduri pe care le-am verificat.
De pildă, beau zilnic un pliculeț cu colagen de la Clinica Cronos Med. Am observat că, după o lună, articulațiile nu mă mai dureau, fața arăta mai bine, ca și unghiile, sau părul.
Sunt un om sensibil la mirosuri, la gust, dar cine nu e? Ei bine, cafeaua de dimineață este, pentru mine, o formă de trezire, o aducere aminte a cine sunt și ce caut pe aici, pe această planetă. Prima. A doua este pentru telefoanele cu prietenii, a treia pentru începutul lucrului. Aromele de la Nespresso au fost de departe tot ce am gustat eu mai bun în materie de cafea (deși mai am o slăbiciune, cafeaua turcească din bazarul de la Istanbul, dar asta este o altă poveste)
Conturul feței se dizolvă parcă în timp și se schimbă o dată cu trecerea lui, lasând loc altuia, pe care nu-l vreau, sau care parcă nu e al meu, devenind un inamic subtil în fiecare proces de machiaj.
Am nevoie de mascara, am nevoie de fard de pleoape, am nevoie de un ruj, sau un gloss…
De acestea sigur am nevoie, restul sunt artificii simpatice, poate că nu mereu necesare.
Și nu în ultimul rând, folosesc un aparat cu care de ceva vreme m-am împrietenit, un aparat cu lumină hiperpolarizată, Bioptron, pe care îl port cu mine oriunde merg și care mi-a ajutat genunchii care au început să-și manifeste prezența, protestând când îi solicit prea mult.
Nu mai fac rabat (de fapt cred că nu am făcut vreodată) de la calitatea unui lucru. Nu mai accept orice, am devenit pretențioasă și cunosc așa de bine produsele cosmetice, fiindcă de o viață (!) le încerc, încât știu cu precizie ce îmi trebuie și ce nu.
Cremele de față, de noapte, gelurile, etc, mi le aleg în funcție de vârstă și nu de modă, iar produsele trebuie să fie de calitate.
În plus, nu pot trăi fără să citesc și… fără vin, așa că am ales să sugerez asta în imaginea de mai sus cu o carte care le îmbină.
Ador vinurile albe, fructate, cu note subtil lemnoase, ador vinurile roșii, ușor triste, de toamnă, iubesc vinurile de desert din strugurii stafidiți după crima înfăptuită asupra lor de prima brumă.
La 50 de ani frumusețea nu mai are legătură cu trăsăturile, ci cu sănătatea. Frumusețea chiar vine din interior. Și nu mă mai gândesc la suflet când spun asta, ci concret, la organele interne care devin mai importante decât cel extern, pielea.
Lumina de pe față poate veni de la un fond de ten, dar și de la un ficat bun.
Cearcănele pot dispărea cu anticearcăn dar și având un pancreas sănătos.
În concluzie, îngrijirea zilnică și meticuloasă nu mai e un moft. Ține de necesitate, iar brandurile nu mai sunt la grămadă, ci alese cu mare grijă.
În imagine: capsule Nespresso, fond de ten, mascara, trusă fard ochi, ruj -toate Dior, Bioptron de la Zepter, Kollagen de la Cronos Med, cartea Istoria vinului de la editura Baroque Books&Arts, cremă de față Guinot.
