Azi am tușit. M-am trezit cu durere de cap și cu gâtul iritat. Nu este prima oară în viață când tușesc, desigur! Dar azi am simțit că tușesc altfel și asta este marea problemă a zilelor ăstora pentru toți: că și durerea de cap, și tusea, și un nas înfundat, toate, dar toate încep să semene cu ce vezi la televizor.
Știu, să nu mă mai uit la televizor.
Cum să nu te uiți? Știrile par secvențe din filme proaste SF pe care, dacă le vedeam la vremea lor, îmi ceream banii înapoi.
Salvările merg pe străzi și, din portavoce lor se aude cum ni se spune să rămânem în case…
În fine, mi-a fost teamă, dar până la urmă mi-am zis, asta e, nu se știe ce va urma pentru nimeni niciodată. Am sunat-o pe Sandra, prietena și medicul meu de familie care m-a liniștit. Mi-a spus să iau Paracetamol, dar nu am luat… M-am mulțumit cu un tratament simplu și cu un somn. Oricum, mi-a zis Sandra, cam toți vom face această boală, care este în mare parte ca o gripă pentru cei mai mulți, pentru un pricent foartemare, Și asta cred și eu, că vom lua acest virus, mai devreme sau mai târziu, ideea este că un vaccin nu va fi activ decât poate în cel puțin 6 luni de acum încolo. Ce facem până atunci? Cum ne organizăm?
ora 14: Mi-a trecut. M-am trezit fără durere și fără tuse. Ce ușor ne speriem, ce ușor putem dispărea, ce lecții mari se învață în perioada asta. Ce repede se poate dărâma totul, în ce mare nimic se poate transforma… orice…. Pfu!
Nu mă mai gândesc.
Azi am făcut un nou Live pe Instagram cu Ileana vorbind despre cum se va schimba lumea, de parcă am și ști… Nu știm, tot ce spunem este doar ce credem, ce sperăm, ce ne imaginăm.
Am văzut azi la televizor un primar dintr-un orășel italian care mai că nu plângea de furie rugându-i furibund pe cetățenii din localitate să stea în case. Italia moare în fiecare zi puțin câte puțin. S-a închis lumea, se închid granițele, armata e din ce în ce mai prezentă.
În fond este război, este un război biologic și văd cum pe Netflix, în Top 10 sunt filme de gen, cu sfârșitul lumii, cu virusuri și Brad Pitt, cu pandemii… Suntem nebuni, dar și amuzanți.
Bancurile, mimurile sunt, pe cât de dramatic e subiectul, pe atât de bune ele. Am râs mult, asta e partea faină a lucrurilor, că oamenii sunt tare frumoși. Mda, ăia care nu sunt complet bătuți în cap, că nu sunt puțini aceștia…
Revin.
Am tușit azi și m-am speriat, asta este simpla informație care mi-a înghețat pentru o jumătate de zi sângele. Și mi-am dat seama că se poate întâmpla orice, oricând, oricui.
Ps: Ieri, duminică, nu am scris nimic. A trecut ziua nu știu cum, nu știu când… De altfel, cam toate au început ușor, ușor să semene între ele….
Noapte bună, mâine e o nouă zi. O zi care va fi mai bună decât azi.
