Spectacolul „Radio” de la Craiova mi-a adus aminte de Andrei Gheorghe

Spectacolul „Radio” de la Craiova mi-a adus aminte de Andrei Gheorghe Sorin Leoveanu și Romanița Ionescu

… Și totuși acești oameni nu mor. Doar dispar. Și mă gândesc acum la Andrei Gheorghe, cel care mi-a fost în fața ochilor timp de 2 ore la spectacolul „Radio” de la Teatrul Național din Craiova. Piesa scrisă de Eric Bogosian, publicată în 1987 și ecranizată de Oliver Stone în 1988, a fost pusă în scenă la Craiova de Bobi Pricop cu Sorin Leoveanu în rolul principal.

Am văzut acest spectacol de teatru în luna decembrie și am plecat de acolo cu gândul la Andrei.

Radio este despre conversațiile din noapte dintre un Dj inteligent, empatic, nonconormist, punk, „entertainerul suprem” care împinge conversațiile dincolo de limite, care își testează publicul, punându-și interlocutorii în situații deloc confortabile. Publicul lui este divers și ca voci și ca stil de viață. Vocile din noapte ale ascultătorilor colorează sufletul unei națiuni cu un mozaic de emoții. Așa se întâmpla și la emisiunile nocturne ale anilor 80 în America, atunci când radioul reprezenta platforma de exprimare liberă, așa se întâmpla și la emisiunile de după 90 la radiourile private abia apărute în România.

Am făcut o astfel de emisiune și mă bucur că am făcut-o, simțind pe pielea mea, la o vârstă la care nu știu dacă eram pregătită, adică la 24 de ani, pulsul unei mulțimi care nu doarme, care nu poate dormi din cauza grijilor, gândurilor, problemelor…

Andrei Gheorghe realiza și el acel show nocturn pe care regizorul Bobi Pricop îl evocă în apropierea sa de textul lui Bogosian. A și declarat că a vrut să reproducă într-un fel atmosfera acelor nopți în care răsunau vocile ascultătorilor care intrau în direct la emisiunea lui Gheorghe genialul, amarul, puternicul, vulnerabilul, stăpânul, hipnotizantul.

Spectacolul de la Craiova este unul modern. Cu un text din 87 și o montare actuală, spectatorul își dă seama că nimic nu e nou, nimic nu e vechi, realizează deci că rămânem aceiași derutați insomniaci pentru care viața este un carusel.

Barry Champlain, personajul principal este jucat de Sorin Leoveanu, un actor despre care nu este nevoie să mai spun că umple scena, că arestează spectacolul făcându-și-l prizonier ca pe noi toți cei din sală.

Muzica m-a dus cu gândul la „Omul pasăre, sau virtutea nesperată a ignoranței” filmul lui Alecsandro Innaritu. Același tip de percuție care dictează ritmul inimii este produsă live de Eduard Gabia.

Eduard Gabia

Scenografia lui Nikola Toromanov îmbină clasicul cu modernul și, pentru că acțiunea se petrece într-un studio de radio sec, mișcarea din barul lipit de acesta completează vocile și întreaga atmosferă a nopții în care se desfășoară acțiunea.

Ca om care a iubit radioul și care l-a făcut cu pasiune, pot spune că vocile oamenilor sunt mai transparente decât sufletele lor și contactul cu ele este, poate, cel mai intim contact. Acest lucru se simte teribil în Radio, piesa care l-a făcut celebru pe Eric Bogosian, și al cărei titlul original era Talk Radio. Bogosian nu a scris despre cineva anume și nici despre un radio anume, dar după apariția filmului, s-a făcut remarcat așa, ca de niciunde venit, Howard Stern, cel care avea să devină cel mai important om de radio din America.

Romanița Ionescu, Cătălin Vieru și Marian Politic

 

Vocile ascultătorilor sunt ale actorilor craioveni, (excelentă echipă) care aduc în discuție teme ca problemele lumii a treia, evreii, sexualitatea, ura de sine, societatea, politica, singurătatea…

Acest întreg univers este condus ca de un Dumnezeu radiofonic de Barry, cel care poate arunca în aer conversația sau o poate împinge până când toate firele ei se rup.

Nu vă dezvălui deznodământul, deși poate îl știți, sau îl bănuiți…

Vlad Udrescu
Catalin Vieru

Echipa craioveană a făcut un show pe cinste la care vă invit să mergeți consultând programul spectacolelor aici.

Lasă un comentariu: