Crăciunul de care îmi aduc aminte

Crăciunul de care îmi aduc aminte

În preajma acestui Crăciun care mă trimite cu gândul la cel din 89 de care îmi amintesc cu sentimente amestecate, prefer să îți povestesc despre un altul, unul mai îndepărtat, cu parfum de copilărie… Prima senzație când închid ochii și mă gândesc la acel Crăciun este legată de frigul pe care îl simțeam la picioare, tălpile îmi erau reci și goale și în casă se simțea iarna, pentru că sobele se răciseră și focul se făcea mai târziu, pe seară… Eram la bunici, la țară, într-o casă mare- azi nu mi se mai pare așa- și aveam câțiva anișori. Bunica mă pusese în ziua aceea să spăl vasele și mă întrebase ce vreau să-mi aducă Moș Crăciun, deși „Gerilă” era termenul care se folosea atunci, nici azi nu-mi explic de ce.

Am făcut ochii mari și știu că am îngăimat ceva, dar jur că nu mai știu ce. Era ceva de bine dacă bunica mă întrebase, asta o știam, sau mai degrabă o simțeam. Urma să se întâmple ceva, era clar!

În camera de zi era un brad mare, plin de lumini și ornamente. I-am dat toată ziua târcoale, am aranjat globurile care erau de fapt perfect aranjate, am roit în jurul lui plină de respect și copleșită absolut… Era ceva nemaivăzut pentru mine (repet, e primul Crăciun de care îmi aduc aminte și, de fapt și singurul care a rămas acolo în adâncul sufletului).

Într-un final, seara, bunicul m-a trimis la culcare. Am intrat în camera mea jurându-mi că nu voi adormi. M-am băgat în patul rece, deși în cameră se făcuse focul și mi-am strîns picioarele la gură. Tremuram așteptând ca, după ce mă voi fi încălzit și după ce va fi adormit toată casa, să cobor din pat și să mă strecor ca să îl văd pe Moșul. Am închis ochii și, după puțin timp, am auzit un zgomot în camera cu bradul. Niște pași, un scârțâit de parchet… Mi s-a făcut frică și am decis să mai aștept puțin până mă voi fofila afară din așternuturi. Am strâns bine pleoapele, m-am pus pe așteptat, dar am adormit. Când am deschis ochii era dimineață!

Pe geamuri se zărea o împletitură groasă de gheață și era o liniște cum numai iarna la țară se… aude, o tăcere grea, afânată ca zăpada de afară care izola toate zgomotele absorbindu-le în pătura ei…

Am sărit din pat și am zbughit-o în viteză fix la brad. Sub el erau câteva cutii lângă care bunicul mi-a arătat că era ceva împachetat. Și mi-a făcut cu ochiul. Am smuls hârtia și am văzut cel mai frumos lucru din viața mea: un pătuț și un dulap pentru păpuși. Era un dormitor în miniatură! Patul era alb și avea salteluță verde din burete. Pe spătarul lui se zărea un ornament foarte mic și roz care se regăsea și pe dulap- de fapt dressing i s-ar zice azi- tot alb și el.

Mi-am pierdut privirile în acel mobilier și ochii minții au început să-l populeze cu păpuși care abia se trezesc și care se întind pe pătuțul cu saltea verde, care merg apoi la dulap să-și ia rochițele… Și toată ziua nu am făcut decît să visez și să-mi imaginez tot felul de scene, să aranjez în mintea mea camere cu un pat și un dulap puse în toate felurile cu putință …

Nu am uitat niciodată minusculul mobilier pentru camera păpușii.

Au urmat zeci de Crăciunuri și zeci de cadouri, dar niciodată nu am am mai avut starea aceea de copil perfect fericit care nu-I pune la îndoială nici pe Moșul, nici pe Dumnezeu…

Am ales pentru această istorioară ilustrația aceasta de la iStock, pentru că ea expiră exact atmosfera de atunci și pentru că acest Moș seamănă cu bunicul meu care avea mustață și barbă albă și în afara zilelor de Crăciun:), dar și pentru că desene ca acestea mi-au colorat copilăria mea cea fără de griji în care am trăit primii 7 ani ca într-o poveste…

PS: În acei ani, Dean Martin fuma în studio, în timp ce cânta Christmas songs… Azi l-ar aresta, iar haterii l-ar crucifica pe facebook:))

 

Lasă un comentariu: