#prieteniiverziaidianei (8): Cu plantele se învață lecția răbdării

#prieteniiverziaidianei (8): Cu plantele se învață lecția răbdării
Ea este Diana Pop și are o pasiune: creșterea și îngrijirea plantelor. Scrie în fiecare săptămână pe #peopleperson despre asta.

Unul dintre cele mai bune lucruri, atunci când te apuci de plăntărit, este acela că înveți lecția răbdării. Sau cel puțin la mine așa a fost. Cea mai mare parte a vieții mele am funcționat pe “acum” mode. Acum trebuia să se întâmple tot. Acum trebuia să-mi cumpăr [insert here tot, de la cărți la pantofi și țoale], acum trebuia să merg acolo, acum trebuia să se întâmple ce voiam să se întâmple, altfel muream. Sau, mă rog, rămâneam cu un spleen cumplit, care trecea abia când se înfăptuia ce trebuia să se înfăptuiască. Deci cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Mweeell, treaba nu funcționează așa la plante. Pentru că ele își trăiesc viață independent, dorințele și așteptările tale lăsându-le perfect imune. Așa că înveți să-ți recalibrezi așteptările și să te bucuri de fiecare mică evoluție. Începi să-ți redefinești nerăbdările și în tot procesul ăsta te schimbi ca om, fără să-ți dai seama.

Cel puțin așa îmi place să cred, pentru că tocmai ce mi-am dat o nouă provocare și voi avea nevoie de fooooarte multă răbdare.

Practic nu știu cum (ba știu: norocul porcului) am câștigat, la una dintre deja cunoscutele licitații de plante de pe grupurile de plant collectors din EU, o super-raritate, adică un Anthurium cutucuense.

Am plătit pentru el în total 104 eur (85 eur costul plantei + 19 eur costuri de transport), ceea ce e un preț excepțional de mic. Și veți înțelege imediat de ce.

Anthurium cutucuense face parte din familia Araceae și este o specie aflată în pericol as we speak, care crește în pădurile aflate în zonele muntoase din Ecuador, mai exact în doar două locații din provinciile Morona-Santiago și Zamora-Chinchipe.

Este o plantă epifită, asta însemnând că trăiește și se dezvoltă folosind alte plante drept suport. Practic trăiește agățându-se cu ajutorul rădăcinilor aeriene, fără însă a parazita în vreun fel planta gazdă sau a-i provoca vreo daună.

Este o plantă absolut spectaculoasă, cu frunze trisecte, divizate până la pețiolul de culoare roșie, consistența suprafeței frunzei fiind una asemănătoare foliei cu bule (da, d-aia de împachetat electronicele). Exteriorul frunzei are o culoare perfectă verde metalic, interiorul fiind străbătut, pornind de la mijlocul frunzei, de vene subțiri roșii. Există niște poze foarte frumoase pe Pinterest, dacă vreți să aprofundați subiectul:)

În concluzie, Anthurium cutucuense este o plantă mi-nu-na-tă, aflată în pericol de dispariție, care crește în doar două locuri din lumea asta, într-o climă mai degrabă temperată (în jur de 20 de grade Celsius), printre nori practic (datorită altitudinii, remember? trăiește în pădurile din Anzii de Jos).

Și acum ca să aveți tabloul complet, eu am achiziționat planta de la un colecționar din Slovacia.

Pachetul a ajuns neașteptat de repede, luni a plecat din Slovacia și miercuri a ajuns curierul la mine. În plus planta a fost împachetată foarte bine și a ajuns în perfectă stare.

Norocul a fost și că am câștigat licitația într-o zi de miercuri și nu am vrut să riscăm un weekend petrecut în depozitul firmei de curierat, motiv pentru care am convenit împreună cu vânzătorul să-l pună la curier lunea următoare. Și acest planning mi-a permis să mă pregătesc puțin mai bine pentru ce urma să vină.

Știam că este o plantă foarte complicat de crescut indoor, taman pentru că are nevoie de condiții specifice de creștere – repet, trăiește printre nori, umiditate foarte mare (atât a pământului cât și cea atmosferică) și aceste condiții nu sunt ușor de transformat în realitate în nici o casă din lumea asta.

Așa că am curățat foarte bine o minisera pe care deja o aveam, am pus la baza ei (m-a ajutat și faptul că baza este de fapt un soi de tăviță) un strat generos de lecca, pe care am presărat niște substrat de orhidee și pe deasupra am pus niște mușchi (teoretic viu, sau cel puțin așa l-am cumpărat, ca fiind mușchi viu).

Am fixat în acest așternut vasul cu planta, după care am turnat apă din plin pe lângă vas, astfel încât să se îmbibe foarte bine toate cele trei straturi (mușchi, orchids chunks, lecca), scopul final fiind umiditatea din aer crescută.

Fiind o plantă epifită, m-am gândit că ar fi drăguț să îi pun și un trunchi de copac (am luat două, just în caseJ, de la Hornbach, din secțiunea terrarii reptile) pentru susținerea dată de (hopefully) viitoarele rădăcini aeriene și am lăsat capacul semi-deschis (singurul motiv fiind acela că planta e nițel mai înaltă decât înălțimea efectivă a miniserei).

Am așezat înăuntru și un higrometru cu termomentru și țin înăuntru nebulizator pornit cel puțin 3-4 ore.

Și am plasat tot acest ansamblu pe cel mai de jos raft al serei făcută din vitrina Ikea prezentată acum o săptămână sau două, astfel încât să pot păstra temperatura și umiditatea cât de cât controlabile.

 

Rezultatul final fiind acesta:

 

N-am stat degeaba nici când vine vorba despre lumini:)

După ce m-am documentat nițel, am descoperit că neoanele pentru acvarii sunt perfecte pentru dezvoltarea plantelor (logic, având în vedere că și acvariile au plante acvatice, care și ele au nevoie de lumină de creștere), motiv pentru care am cumpărat două neoane de la un Animax de lângă casă, pe care le-am montat ulterior în sera-vitrină.

Și pentru că la vizita făcută la Hornbach pentru trunchiuri de copac am găsit și niște becuri de creștere E14, pe care le-am putut monta pe un lampadar cumpărat de la Ikea acum ceva vreme, acum toată sera-vitrină e scăldată în lumini de creștere, una dintre ele fiind direct poziționată pe Anthurium cutucuense.

 

În momentul în care am făcut pozele, în mini-seră erau 18-19 grade Celsius, mainly pentru că am ținut înainte geamul camerei deschis și sera-vitrină fiind poziționată într-o zonă în care se face curent când deschid geamul, mno, a scăzut temperatura cu unu-două grade. Dar în mod normal în aerul din acea zonă inferioară a serei mari sunt cam 20-21 grade Celsius, temperatura fiind cu 1-2 grade mai mare în aerul din zona superioară. Umiditatea ajunge la 80% când este pornit umidificatorul, dar în perioadele în care nu merge umiditatea scade până pe la 65-70%, fapt pentru care, cel mai probabil, voi termoizola ușile serei-vitrină cu bandă d-aia adezivă, cu burețel pe partea superioară.

Acum nu-mi rămâne decât să-l verific pe domnul Anthurium cutucuense în fiecare zi de aproximativ o mie de ori și să mențin bine udat atât mixul de lecca & lava rocks care susține cuttingul, cât și sphagnum moss-ul care înfășoară partea superioară a cuttingului, zonă în care a și dezvoltat rădăcina (mică, ce-i drept).

Și, desigur, să mă rog la Bărbos să-l țin în viață și să-i meargă bine.

Vă mai dau de veste ce și cum în articolele următoare.

 

Lasă un comentariu:

jooble