Oamenii toxici și efectele lor

Oamenii toxici și efectele lor Foto Nino Care, Pixabay

Nu știu dacă ați întâlnit un anume gen de om care să fi avut asupra voastră un efect paralizant, sau chiar dureros.

Eu, da.

Am întâlnit uneori în jurul meu oameni cărora eu le spun toxici. Nu judec pe nimeni, sau măcar încerc, comentez doar efectele paralizante pe care acești oameni le-au avut asupra mea.

Cu unii am și lucrat, sau am fost în aceeași conjunctură profesională uneori, cu unii doar m-am intersectat. Inevitabil însă, dar și inexplicabil, efectele au fost aceleași asupra mea.

Vi s-a întâmplat să veniți acasă și să reluați, sau chiar să prelungiți o discuție în mintea voastră cu cineva cu care pur și simplu a fost imposibil să comunicați? Și să ajungeți chiar să visați noaptea răspunsuri și discuții lămuritoare cu acel cineva?

Vi s-a întâmplat să deveniți altcineva în preajma unui om, să nu mai recunoașteți și să acționați altfel decât de obicei? Vi s-a întâmplat ca nici măcar profesional să nu puteți avansa o idee, sau un proiect, pentru că toxicitatea din jurul vostru vă sufoca, sau paraliza?

Mie, da.

Nu am o explicație pentru aceste reacții, probabil că un psiholog ar putea să le găsească, dar am simțit că efectele lor asupra mea se repetă identic în mediile toxice sau în preajma oamenilor de acest fel. O posibilă explicație ar fi că firile creative plătesc diferite prețuri în relația cu oamenii…

M-am întrebat deseori de unde vine această toxicitate, ce-i face pe unii să fie așa sau să-i percep eu în acest fel?

Și am observat în comportamentul lor, în primul rând, frica. Frica de ziua de mâine, frica de ceilalți, frica de pierderea jobului, sau a influenței…

Apoi nesiguranța– lipsa de viziune, sau insecuritatea resimțită la trecerea timpului, sau în fluiditatea conjuncturilor.

Apoi răutatea– pe asta am resimțit-o din plin- răutatea ca stare de fapt, sau chiar ca plăcere la unii…

Și mai exista ceva: un canal de comunicare perfect închis, colmatat de emoții și nămol existențial.

Nu am putut funcționa în preajma acestor oameni, nu am crescut, nu am creat.

Mi-am pierdut până în pragul suferinței energia și vitalitatea.

Așa că am început, la un moment dat, să-i simt ca un câine de vânătoare cu nasul fin și antrenat, și să-i evit. Să mă extrag discret de lângă ei, sau chiar să mă rog pentru ei. Da, am descoperit și acest remediu extraordinar. Am renunțat la a-i judeca, am ales să trăiesc altfel, să-i ocolesc și să mă maturizez.

Și probabil că acesta ar putea fi efectul prim al acestor oameni asupra mea: maturizarea, adică înțelepțirea și acceptarea că există printre noi și asemenea persoane, care nici măcar nu știu, probabil, că sunt toxice, sau nocive în felul lor de a fi. Și care cred, la rândul lor, că ceilalți sunt toxici și negativi, nedându-și în acest fel șansa de a evolua.

Lasă un comentariu: