Când eram mică, bunicul avea în vitrina din sufragerie, la țară (da, era o vitrină cu pahare și bibeouri, cine n-a avut?) câteva sticle mici și delicate de vin. Cred că erau vreo 3 și arătau cam cum arată azi sticlele de vin oferite la bordul avioanelor. Poate chiar pentru acest scop fuseseră făcute și bunicul le primise de la cineva, nu știu, nu l-am întrebat niciodată de unde le are. Știu doar că au stat cu anii în acea vitrină pe care o curățam frecvent și ale cărei geamuri erau spălate de cel puțin 3 ori pe an deși, pe vremea aceea, la țară nu era praf, nu era poluare, casele se mențineau curate mai tot timpul…

Revin.

Bunicul a decis să păstreze acele sticle pentru o ocazie specială. Poate pentru majoratul meu, sau poate pentru ziua în care voi intra la facultate. În fine, trebuia să fie un moment special pentru care să se justifice cu adevărat deschiderea acelor sticle.

Ne uitam mereu la ele, le vedeam acolo și făceau parte din categoria obiectelor al căror loc nu se schimbă niciodată.

Am și uitat de ele când am plecat de acasă în lumea mare…  Am aflat că au fost deschise cu o ocazie anume, poate tocmai oferită de plecarea mea, cine știe?:) și că, în locul gustului mult așteptat, vinul a dezamăgit, ratându-se în timp și pe tăcute într-un oțet și nici acela prea bun…

M-a întristat vestea și m-am întrebat cum de s-o fi întâmplat asta. Dar am trecut repede peste, fiindcă nu-mi stătea mintea la așa ceva…

Dar întâmplarea mi-a revenit în minte pe când vorbeam cu Marinela Ardelean într-un live pe pagina ei, despre vinuri și poveștile lor.

Și i-am povestit și ei această întâmplare. Marinela m-a surprins cu un răspuns la care nu m-am așteptat și anume că vinurile sunt ca oamenii. Nu toți semenii noștri îmbătrânesc frumos, nu-i așa? cei care au trăit urât, au gândit urât, nu au iubit, sau au fost egoiști, sau intoleranți îmbătrânesc urât, pe când cei pozitivi, plini de iubire, de credință, de pace, sau de răbdare, cei care sunt blânzi, sau au alte virtuți, îmbătrânesc frumos, senin…

Cam așa este și cu vinurile, mi-a spus Marinela, nu toate, odată cu trecerea timpului, ajung să se rafineze. Unele se transformă pur și simplu în oțet, așa cum unii oameni se transformă pur și simplu în niște „acrituri”.

Foto Pixabay si Facebook