M-am trezit cu gândul să scriu. Nu am dormit prea bine și cred că ar trebui să pun pe seama cărții lui Michell Houellebecq, „Anihilare”, pe care am terminat-o cu sufletul la gură.

Nu vreau să fac o recenzie, ci vreau doar să spun că această carte este poate singura pe care am simțit-o scrisă și citită pe muchie de cuțit: între terorism și politică, între boală și sănătate, între iubire și trădare, între trecut și viitor.

Și când crezi că societatea este alienată, anihilată, dai de personaje luminoase, care demonstrează că nu e totul pierdut.

Și când crezi că boala va sfârși în mod tragic și oribil o viață, apare speranța că undeva, cândva, sufletul se va întoarce într-un alt fel, pentru a-și continua iubirea.

Cartea asta vorbește despre credința care, în Franța anului 2027, când se întâmplă acțiunea, se amestecă cu sectele, cu magia neagră și albă puse în slujba terorismului, dar și a iubirii și a regăsirii omului cu Natura.

Michell Houllebecq este un magician, pur și simplu, pentru că te omoară, dar te și înviază în același timp și niciodată, pe parcursul lecturii, nu-ți dai seama dacă asta e de rău sau de bine.

Până la final.

Lumea nu e bună, nu e rea. Eu nu știu în ce categorie să o pun, pentru că nu este nici așa, nici așa, iar generalizările sunt foarte periculoase. Dar știu sigur, din experiență, că pentru orice vremuri, oricât de întunecate, există oameni providențiali, oameni meniți să le lumineze. Când crezi că mai rău nu se poate, afli că de fapt se poate mai bine. Și asta demonstrează „Anihilare”.

Nu degeaba există vorbele astea care ți se par stupide la prima auzire, că „după ploaie apare soarele”, sau că „în tot răul e și un bine”. Toată copilăria mea le-am auzit. Speranța omului că binele va învinge, vorba celor de la Guerrilla, rămâne nealterată.

În fizică, zice dicționarul, anihilare înseamnă când o particulă și o antiparticulă interacționează, transformându-se într-o particulă de altă natură.

Așa că aș merge mai degrabă pe această explicație a titlului, și nu pe cea literară, adică de „nimicire” pentru că în carte este vorba mai ales despre iubire. Iubirea este peste tot, sub toate formele ei, de la o extremă, ura, până la alta- adorația.

(Michell Houellebecq nu a dat interviuri despre carte la lansarea sa de acum un an, a ales un marketing bazat pe mister, titlul nu a fost dezvăluit decât cu câteva zile înainte de apariție.)