Acesta nu este un articol publicitar, deși s-ar putea bănui că e. Dar vreau să vă împărtășesc o pasiune pe care am dezvoltat-o de curând pentru Martini Fiero.
Nu, nu stimulez populația la băut iresponsabil, sau la consum de alcool fără măsură, desigur, nu mă poate bănui cineva de asta, ci remarc calitatea care m-a luat prin surpindere vara asta și așa destul de lipsită de plăceri, a acestei varietăți de Martini.
Nu sunt o băutoare de Aperol. Mi se pare dulce și renunț repede la paharul care mi se oferă. Acesta Martini pe care l-am asociat cu Aperolul, adică am crezut că este la fel de dulce și alunecos spre amețeli precoce, m-a uluit prin puritatea gustului. Nu este dulce, ci mai degrabă picant și nu e Aperol, ci competița lui. Și este conceput așa încât să se întâlnească în efervescențe și gusturi cu un Pure Tonic.
Să zic și despre el câteva cuvinte. E un tonic curat, fără îndulcitori, este ceea ce caut demult la o asemena băutură.
Deci le-am combinat, am adăugat gheață, suc de portocale roșii și am băut. Am crezut că vara se instalează scurt, electric și gâdilător în capul meu.
Vă sfătuiesc sincer să vă oferiți acest lichid îndrăzneț și potrivit cu după amiezele tropicale ce s-au instalat și pe la noi.
Martini Fiero Tonic este un vermut contemporan, un amestec de citrice și vinuri albe crocante, picant, activ, energic.
Mă duc să-mi fac unul chiar acum, că-mi oferă multă inspirație….Culoarea sa aprinsă, aromele fructate sunt 100% naturale și energia sunt rezultatul unui proces atent de amestecare.
Cum se face coctailul?
Jumătate- jumătate Martini Fiero și Tonic. Dacă vrei să fie mai ușor, așa ca un suc de portocale alcoolizat și rece cât să-ți înghețe gâtul ca portocalii iarna (asta dacă pui din belșug gheață, ceea ce te sfătuiesc) atunci pune mai puțin Martini și vei putea bea după caz… câte pahare vrei.
Iată o #recomandare care mi-a venit spontan, că de aia nici nu am poze, așa că le-am luat de pe siteul martini.com
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.