Într-o zi din această toamnă, mai exact acum 2 săptămâni, am plecat la plimbare prin București uite așa, sătulă de stat în casă. Da, aveam și mască, și umbrelă și pantofi noi.

Da, aveam și chef de soare, dar și un dor teribil de ceva plăcut ca înainte de pandemie … Ce ciudat sună… Mi-e dor de teatru, vă spun sincer, mi-e dor de expoziții, evenimente, concerte, mi-e dor, da. Îmi lipsesc toate acestea, chiar dacă le-am suplinit cu variantele lor online, dar nu-i același lucru. Deloc.

Deci am plecat, ziceam, prin București și am ajuns în zona orașului vechi. Și, dacă tot am ajuns acolo, am intrat și la prietenii mei de la galeria Elite Art Gallery din Piața Națiunilor Unite.

De aici obișnuiesc să cumpăr artă de calitate pentru a-mi împlini pofta de frumos, dar și pentru cadouri inspirate care întrec prin originalitate oferta generoasă a magazinelor de amenajări interioare și design.

Dar despre acest subiect voi scrie, în detaliu, altă dată.

Revin la plimbarea mea… Am intrat în galerie și în scurtă vreme admiram picturile lui Christian Paraschiv expuse sub titlul „Eikon”, care înseamnă „imagine” în grecește… Văzusem prin geamul de afară niște picturi cu un pachet de țigări Carpați (vă aduceți aminte?), cu parfumul Chanel și cu uleiul de plajă Bronzol.

Am râs.

Și m-am întrebat ce anume o fi vrut artistul să zică. Ana Neagoe, curator de artă și un ghid perfect pentru cei care au nevoie de informații coerente și limpezi, m-a lămurit imediat, arătându-mi fiecare tablou.

Pentru că, atunci când simt că am nevoie de explicații, întreb, nu mă sfiesc, aflu și apoi mă bucur de artă. Fiindcă arta te bucură, da, spune ceva ce nu afli la cafea (bine, depinde și cu cine o bei), emoționează mereu prin ceva, mișcă ceva.

În acest caz, artistul Christian Paraschiv a mișcat în mine amintiri adânci, de când eram mică de tot și vedeam colacii puși de bunica în coș la vreo sărbătoare. Am văzut acești colaci în expoziție alături de imagini grecești vechi, asemănătoare ca forme, dar nu și ca înțeles, dar și alături de simbolurile vieții comuniste cum ar fi săpunul Cheia (vai!) Pentru că artistul a ales să plece de la formele grecești în care invizibilul era făcut vizibil de către acești mari maeștri ai antichității, pe care le-a transformat în imagini contemporane în care vizibilul devine invizibil.

Am găsit chiar și o explicație a pictorului plecat în Franța de 34 de ani, o rețetă de fapt a interpretării vizuale a expoziției în care găsim simboluri ale epocii comuniste, pachetul de Carpați sau de Mărășești lângă icoane creștine sau morminte grecești. Pare ceva complicat, de ce sunt așezate așa? Ce trebuie să înțeleg? Răspunsul este dat chiar de pictor într-un interviu acordat Anei Neagoe:

„Pentru cineva care, în momentele astea dificile (pandemie, necredință, însingurare, etc.) va găsi timpul necesar să se bucure de un limbaj cultural pictat într-o expoziție, va „citiˮ lucrul meu ca o pregătire, ca o așteptare a „treceriiˮ.

Vizitatorul este întâmpinat de cuptoare, semne arhaice; primele date legate de „coacereˮ, de trecere la o adevărată cultură a ceea ce mâncăm (am învățat să nu mai acceptăm carnea crudă)!

Apoi începem să ne îngropăm morții și să dăm să facem Pomană! Cu sens descoperim Crucea, semnul botezului nostru, ne pregătim în a deschide Poarta! Obiectele ce ne înconjoară încep să capete dimensiunile NOMOSULUI, legii nescrise a bunului simț. Sunt obiecte, exemplu fierăstrăului, ce au căpătat cu timpul semnul credinței, el fiind utilizat la început numai în scop utilitar fără simbol. Simbol devine când vedem reprezentarea fierăstrăului într-o icoană coptă unde un sfânt este tăiat în două cu ajutorul lui. În expoziție simbolurile timpurilor comuniste sunt tot atâtea aduceri aminte a unei vieți aproape fără alegere. Mărășești sau Carpați pentru țigări, bronzul sau Bronzol pentru bronzat, un borcan de murături gol (fiindcă prin anii ’80 nici murături nu se mai găseau), celebrul borcan de iaurt: toate aceste imagini simbol justifică în destinul meu plecarea în Franța. Pe de altă parte, ajungând la Paris, abia la 33 de ani semnele unei așa zise copilării în comunism nu sunt lipsite de inocență.”– Christian Paraschiv.

Mergeți să vedeți această expoziție, veți vedea trecutul altfel, veți simți trecerea timpului, a noastră, a vremurilor, a istoriei și a vieții în cel mai creștin mod.

Christian Paraschiv este un artist reprezentativ a anilor 80 care în 1986 a plecat din țară pentru că, spunea el într-un interviu, avea nevoie de un alt mediu cultural ca să se dezvolte din punct de vedere artistic. Era preocupat de corpul uman și simțea nevoia să afle mai multe informații despre el, evident, mai multe și diferite de cele anatomice. Voia să știe – și a și întrebat reprezentați ai Bisericii- ce fel de geometrie este specifică corpului uman masculin și feminin, dar nu a primit răspuns, Biserica nefiind interesată de acest domeniu.

Astfel că artistul a ales să plece în Franța unde orizontul cultural i s-a părut a fi mai deschis, mai mare și mai limpede, în așa fel încât a putut să se exprima liber.

Când  Chistian Paraschiv a plecat din România, întreaga Europă de Est era acoperită de norii comunismului, măcinată de foame, întuneric și frig.