Da, așa este, fiecare cu povestea lui… Așa spunem mereu când încercăm să reducem din gravitatea unor greșeli făcute de cineva… Nu știm ce se află dincolo de gest, dincolo de răul făcut.

Asra îi spune pastorul Hansen din Danemarca, fiului său, Paul, personajul pricipal al cărții „Fiecare cu povestea lui” de Jean Paul Dubois.

Dintr-o căsnicie ciudată între un pastor fără credință și o franțuzoaică frumoasă, ușor comunistă, rezultă Paul.

Paul Hansen, a cărui poveste începe într-o închisoare din Canada unde ajunge din cauze ce nu ne sunt dezvăluite de la început, dar la care ajungem încet, încet, trecând prin istoria personală, de la copilărie, până la momentul în care, angajat fiind ca superintendent al unei clădiri din Montreal, ajunge să trăiască umilitor…

Tatăl, după cum spuneam, devenit pastor după ce vede cum o biserică din nordul Danemarcei e acoperită de nisipuri, având revelația că viețile noastre sunt ele înselel acoperite de ispite, greșeli și păcate și că tot timpul pe care îl petrecem pe pământ, nu facem decât să îndepărtăm acest „nisip”.

Păstorul își îngroapă și el viața sub nisipurile mișcătoare ale destinului său, plecând din Toulouse unde locuia cu soția și copilul, în Canada acolo unde își va găsi în mod simbolic sfârșitul.

Mama, o ființă frumoasă, rece, lipsită de iubire, moare și ea, alegându-și finalul exact așa cum te-ai aștepta din partea ei…

Acțiunea cărții se întâmplă pe două continente, cel european și cel american, mai exact, în Franța, Danemarca și Canada.

Locul cel mai exotic din carte este Iutlanda, peninsula daneză și orașul ei cel mai nordic, Skagen. Nu cunoșteam aceste locuri, le-am căutat, după ce am citit cartea, pe Google Earth și am descoperit imagini care m-au uimit. M-am suprins apoi căutând pe Booking niște locuri de cazare în Skagen. De ce? Pentru că este locul în care cele două mări, cea Baltică și a Nordulu se întâlnesc, fără ca apele lor să se amestece. Imaginile sunt fantastice.

Așa cum nici întâlnirile pe care le avem în viață nu sunt menite să ne amestece cu cei pe care îi întâlnim, așa cum nici Paul Hansen, portarul bun la toate al imobilului de care a avut grijă timp de 20 de ani nu reușește să se amestece printre cei pe care îi servește, fiind supus unor umilințe care și pe tine, cititor te revoltă.
Cartea se construiește încet, scriitura este masculină, mai puțin preocupată de întorsături de fraze, dar dătătoare de imagini și emoții foarte puternice.

Jean Paul Dubois se dovedește prin scriitura sa un luptător pentru dreptate, sau un revoltat la adresa actelor de nedreptate și ești de acord cu el de-a lungul poveștii, ajungi chiar să te întrebi ce ai fi făcut în locul lui, atunci când, la locul tău de muncă, ar apărea cineva care ți-ar dori dispariția, înlocuirea, anihilarea, sau dacă ai fi supus continuu unui proces de umilire…

În închisoarea unde ajunge să petreacă 2 ani ca pedeapsă pentru ceva ce nu înțelegem de la bun început, dar pe care îl descoperim abia spre finalul cărții, după ce răbdarea noastră a fost pusă la încercare într-un fel măiestrit, Paul Hansen face o retrospectivă melancolică, realistă, tristă, a vieții sale.

Înțelegem că fiecare are povestea lui și că și Paul o are pe a sa, că și noi le avem pe ale noastre. Trist este că toate aceste povești parcă nu creează o imagine unitară a umanității.

Ceea ce este frumos în această carte este călătoria prin aceste povești și totala lipsă de judecare a celuilalt. Deși scriitorul atacă tema asta a nedreptății, nu judecă pe nimeni pentru ea, cu excepția unei singure dăți când revolta personajului Paul Hansen îl face pe acesta să acționeze într-un fel care îl trimite în spatele gratiilor.

Citiți această carte, eu am citit-o la malul mării, în vacanță și pot spune că a meritat fiecare oră pe care i-am dedicat-o.