Drumuri prin vinurile Moldovei

Drumuri prin vinurile Moldovei Castelul MImi

Republica Moldova nu a fost niciodată o destinație pentru mine, nici de vacanțe, nici de business. Așa a fost să fie, pur și simplu în acea parte a lumii nu am ajuns până acum. De fapt până acum câteva săptămâni.

Am fost invitată la Conferința Globală de Enoturism care, am aflat, se organizează de 3 ani, de fiecare dată în altă țară, anul acesta a fost în Moldova, la Chișinău. Acolo s-au adunat oameni din toate colțurile lumii care au aflat despre soiurilor, cramele și potențialului modovenesc în domeniul viticulturii și enoturismului.

Așa am ajuns eu la Chișinău de unde apoi am plecat pe rând în cramele Moldovei unde am gustat vinuri, am mâncat mese bune și bogate și am admirat voința și forța acestor oameni care doresc să facă, doresc să muncească, aducând de altfel afacerea cu vinuri la cifre impresionante.

Prima cramă vizitată și cea care mi-a plăcut cel mai mult, de altfel, a fost Castelul Mimi. Domeniul extrem de îngrijit, dezvoltat în direcția turistică de wine spa (un concept atrăgător, adică toate procedurile specifice unui spa se fac cu și pe bază de vin).

Castelul Mimi

Puteți alege să veniți aici și să trăiți câteva experiențe excepționale gustative și olfactive. Tururi ghidate, degustări, spa ul care va fi gata la anul (piscină, cazare, masă, relaxare). Recomand Cabernet Sauvignon și nu numai. Vinurile au cele mai neașteptate terminații de arome: de cireșe, lemnoase, citrice, piperate…

Crama are poveste, rezerva de peste un secol este bine îngrijită și expusă cu mândrie de localnici, costul unei sticle din tezaur ajungând la 200.000 de euro. Explicația, mai jos.

Mileștii Mici

Crama care a intrat în 2005 în Guinness Book pentru  cea mai mare rezervă de vinuri, aproximativ 1,5 milioane de sticle.

Cricova și Chateau Vartely

Când intri la Cricova primul lucru pe care îl vezi este inscripția: Nomen este omen. Numele cheamă renumele. Și crezi asta, din moment ce acolo o armată de oameni care lucrează pentru menținerea unui brand care aduce zeci de mii de turiști pe an. Eram deja obișnuită cu lungimea parcă nefirească a tuturor acelor culoare, pe pereții cărora stăteau culcate milioane de sticle. Aici însă am văzut că se poate și mai mult. Am văzut colecții private, desigur, ale unor președinți de stat, sau personalități politice influente, dar și rezerve anonime, pentru care proprietarul plătește păstarea sticlelor și comandă după plac. Multe din aceste rezerve se lasă moștenire familiei, ajung la sume de aproximativ 20 000 de euro (dar depinde, desigur, de numărul sticlelor și, mai ales de ce se află în ele:))

La Chateau Vartely am apreciat restaurantul, cazarea, fabrica… Investiția nu a fost mică, pentru că proprietarii au decis că turismul de calitate nu se poate face decât asigurând condiții și servicii deosebite. Cu alte cuvinte, vii cu prietenii, te așteaptă o degustare, două, nouă, apoi o masă bună și o cazare vis-a vis de restaurant, pentru ca drumul să nu fie prea lung până la pat…:)

Restaurantul

Una din casele de cazare de la Chateau Vartely. Sunt 4 asemenea

Am descoperit deci o Moldovă care știe cine este, ce brand are și ce vrea să transmită lumii. O Moldovă care și-a dat seama că într-o industrie globalizată a turismului, trebuie să vină cu ceva autentic. Și asta a și făcut. Vizitele în gopodăriile oamenilor, produsele bio pe care le promovează, mâncarea, vinurile de calitate, agroturismul, etc sunt surse sigure și permanente de venituri. Până la urmă, investiția în autentic nu aduce decât beneficii. O lecție bună și pentru noi…

Dacă vreți să faceți un drum al vinului, al relaxării, agenția care primește turiștii străini și care poate organiza tot felul de excursii de genul wine trips este Moldova Tourist Information Center, str. Stefan cel Mare, nr 83, Chișinău, Republica Moldova. E-mail: tic@antrim.md

Lasă un comentariu: