Decât să adaugi ani vieții, mai bine adaugă viață anilor

Decât să adaugi ani vieții, mai bine adaugă viață anilor Ileana Badiu, Brand Amabassador La Prairie în România

Am devenit foarte atentă. Cel puțin în ultimul timp. Atentă cu consumul, atentă cu întâlnirile, atentă cu ceea ce cer, atentă cu ceea ce dau. Poate că, după ani de risipă de energie și resurse, am nevoie de o reorganizare a timpului și stilului de viață.

Am crescut înr-o familie în care educația a fost pe primul plan. Dar și grija pentru felul în care arătăm, ne îmbrăcăm, ne îngrijim. Fără a face o obsesie din toate acestea.

Mama mea, dacă nu ar fi fost profesoară de română, ar fi fost, cu siguranță, model.

Îmi aduc aminte de talia ei neverosimil de subțire, de fustele mini din anii 70, de corpul ei minion și impecabil. Îmi aduc aminte de serile în care, după ce termina de corectat teze, își făcea manichiura pentru ca, a doua zi la școală, să fie impecabilă în fața elevilor.

Îmi aduc aminte de toate acestea, acum când anii mi se adună în jurul ochilor și pe gât, când ridurile îndrăznesc să iasă la suprafață.

Trăiesc, ca și mama, după principiul că nu trebuie doar să adaugi ani vieții, ci și viață anilor.

Când am citit că aceste cuvinte au fost spuse ca motto acum 30 de ani de dr Paul Niehans, cel care a inventat cea mai sofisticată cremă din lume, Skin Caviar Luxe Cream, cea care avea să fie marca eleganței, frumuseții și stilului femeilor de o anume condiție din întreaga lume, am zâmbit.

Dr Paul Niehans- cel care a inventat terapia celulară, creatorul brandului La Prairie

Spun „condiție”, pentru că produsele La Prairie, după cum se știe nu sunt ieftine deloc și se adresează unui public educat.

Știu, discuția despre bani și despre lux este lungă, toată lumea are un punct de vedere și e bine să fie așa. Pentru generațiile noi, Millenials, Zet… luxul nu contează prea mult. Deocamdată, aș zice.

Eu încă mai cred că luxul e scump și că trebuie să fie scump. Nu din alt motiv, ci pentru că banii plătesc nu numai produsul ci și ideea, munca, povestea din spatele brandului.

Nu am avut până acum o cremă La Prairie. Nu m-am gândit să o am, nu vedeam de ce. Ca și mama, genetic, am moștenit o cantitate sufiecientă de colagen, cât să pot întinde mereu un fond de ten pe față și el să nu se ascundă în cute.

Dar, de curând, am devenit atentă. Colagenul nu mi-e dat veșnic, pielea se revoltă din cauza poluării considerată a fi noul UV, iar trecerea timpului dăunează grav tinereții. Și folosesc acum La Prairie cu un fel de recunoștință pentru doctorul elvețian. Și cu mirare, de asemenea. Niciodată nu am întâlnit o asemenea textură, niciodată nu am simțit ce mare diferență este între locul întâi și locul doi, de oricine ar fi ocupat el. Și mă bucur că mă mai pot mira, și mă bucur că mă pot bucura.

Așa că am răspuns invitației La Prairie la cina din jurul acestui ingredient minune, caviarul și a colecției cu același nume- Skin Caviar care există de peste 30 de ani. Acum, 3 produse din această colecție sunt îmbogățite cu Caviar Premier, un complex inovator ce dezvăluie adevarata sa forță: Skin Caviar Luxe Cream, Skin Caviar Luxe Cream Sheer si Skin Caviar Luxe Sleep Mask. Promisiunile acestui brand, mereu cu un pas înaintea noilor descoperiri în știință și tehnologie, sunt respectate de zeci de ani cu exactitatea și seriozitatea elvețiană.

(În paranteză fie spus, sunt un client dificil, oriunde mă duc scot lumea din minți. Știu. Dacă îmi place calapodul, nu-mi place modelul, dacă îmi place modelul, nu-mi place textura, dacă îmi plac toate, nu mi se potrivesc… Probez zeci de perechi de pantofi până mă hotărăsc la una, sunt atentă la cusături, la materiale, sunt critică la adresa detaliilor…)

Revin. Când un brand durează de zeci de ani și are succes egal și constant ca și cum timpul nu ar conta, atunci merită toată atenția.  Atenția cu care decizi că trebuie să trăiești și să te îngrijești.

A meritat-o din partea capetelor regale, din partea Hollywoodului, din partea… bisericii. Da, papa Pius al XII lea a fost tratat de dr Paul Niehans prin revoluționara sa terapie celulară și, după ce l-a vindecat, a devenit membru în Pontifical Academy of Sciences în semn de respect.

Aroganța mea nu constă în faptul că dacă reginele au preferat La Prairie, eu fac nazuri, dar țin minte că demult, mentorul meu, Octavian Paler, mi-a spus. Draga mea, tu poți spune că nu-ți place Shakespeare, chiar dacă lumea îl adoră. Nu e o problemă. Te poți situa, ca individ, împotriva valului, din orice sau oricine ar fi el constituit. Dar trebuie să spui de ce te împotrivești. Care sunt argumentele tale.

L-am ascultat mereu și am încercat să fac ce m-a sfătuit.

Acesta nu este un text publicitar pentru produsul La Prairie Skin Caviar Luxe Cream, ci este un text inspirat de el.

În România, prietena mea, Ileana Badiu a devenit ambasador al brandului. Merită felicitări, pentru că nu e puțin lucru să reprezinți așa ceva.

Lasă un comentariu:

Comments are closed.