Mai țineți minte jocul acela „flori, filme, fete sau băieți?”

În fine, era jocul unei generații, a mea, adică, în care se ghiceau nume de artiști, de fete sau de băieți, de cântece sau filme pe baza unor reguli destul de simple . Se juca în fața blocului, jos, la scară.

Ei bine, „Competița Oficială” ar fi intrat într-un astfel de joc în care ar fi ocupat mai multe categorii, pentru că:

Filmul este despre filme

În film este vorba despre repetiția pentru filmările… unui film… Se produce un film, se citește un scenariu care urmează a se transforma într-un „film bun, neapărat bun”.

Pelicula are umor, verb, replici acide, întrebări retorice, comentarii despre cine este mai talentat, mai bun și mai frumos dintre actorii care repetă pentru rolurile a doi frați complet diferiți aflați într-o competiție, la rândul lor. Dialogurile sunt de multe ori în rafale, cu intensități care echilibrează energia acestui film suținut în cea mai mare parte a lui de jocul celor trei mari actori: Penelope Cruz, Antonio Banderas și Oscar Martinez.

Filmul este despre competiție

Fratele mai mare se află în competiție cu cel mic, dar și viceversa.

Milionarul care produce filmul se află în competiție cu timpul: „oare cum își va aminti lumea despre mine, trebuie să las ceva memorabil în urma mea”

Regizoarea este în competiție cu ea însăși, Penelope Cruz fiind magistrală în rol. Scena în care stă pe podea și își spune la ureche printr-un tub de aspirator atributele personale care o descriu: „genială”, „lesbiană”, „crudă”, etc… m-a țintuit pe canapea, neștiind dacă să râd sau doar să zâmbesc amar.

Filmul este despre băieți

Regizorii, Mariano Cohn și Gastón Duprat, actorii- Antonio Banderas și Oscar Martinez sunt „băieții” care au creat această mică bijuterie despre actori și mofturile lor, penibilul în care se află deseori, despre frustrările de care sunt plini, despre nostalgiile și aroganțele lor, despre rolul artei, despre ego și fantezie.

Filmul este despre fete

Penelope Cruz este „fata” principală. Joacă rolul regizoarei peliculei, cea care muncește serios s-o facă bună, poate cea mai bună, deși „ce este un film bun? Cine judecă asta și cine decide asta?” Este fata cu întrebările și cu peruca ei roșie ca focul, plină de cârlionți. Este fata care iubește alte fete, dar care are pe peretele din dormitor un falus enorm și un Isus răstignit pe un avion în cădere.

Filmul este despre decoruri

Decorul, o clădire reală, un spațiu imens, cu cadre largi, dar care se și strânge în unghiuri mici, duce un pic cu gândul la o sală de cinema goală care se poate umple la fel de repede cum se poate și goli, așa cum și faima poate apărea și dispărea oricând, ca un du-te, vino ce definește de fapt toată industria divertismentului.

Filmul este despre joc

Poate că acesta este cel mai important rol pe care îl are această peliculă abundent colorată. Actorii se joacă. Ei cu ei, ei între ei, ei pe baza scenariului, ei cu regizoarea, care se joacă cu toți, inclusiv cu ea însăși. Jocul poate fi crud, de altfel cam așa și ajunge, nu spun mai mult.

Jocul este în sine o competiție… care nu are un câștigător.

Și oare filmul s-a terminat cu adevărat? Există un final?

Că asta este și întrebarea care mi-a rămas în cap: „ce se termină, domnule, vreodată? Există cu adevărat un sfârșit?”