#JurnalulUneiZileBune

Azi am sărbătorit 4 ani de casă nouă. De fapt 4 ani de când am desfăcut ultima cutie, de la ultima mutare.

Și, după ce am dus copilul la școală, am revenit acasă să beau (eu) cafeaua și Mihai ceaiul și să vorbim despre programul zilei.

Și ne-am dat seama că de 4 ani ne bem cafeaua și ceaiul în această casă… Și cu această ocazie am realizat că am încălcat un angajament pe care l-am luat atunci când ne-am mutat…

Case schimbate, lucruri uitate

Am schimbat multe adrese în viața noastră ducând după noi tot ce am avut, dar „pierzând” pe drum, așa cum se întâmplă, acele lucruri pe care nu le mai doream, sau care, de fapt, nu ne mai reprezentau. Mobilier ocazional, sau cărți, sau haine, sau decorațiuni, sau alte asemenea. Am păstrat întotdeauna doar ce a avut o valoare pentru noi, mai ales sentimentală.

Ultima dată am trecut de la o casă mai mare, la una mai mică. Și o jumătate din lucrurile pe care le aveam au fost duse în depozite. Jumătate de mobilier, jumătate din veselă, jumătate din tot felul de nimicuri, ce are omul prin casă…

Și ne-am mutat numai cu cealaltă jumătate. Plus obiectele la care țineam.

Și am stat așa aproape 2 ani, fără să simțim niciodată nevoia celei de-a doua jumătăți. Viața noastră a decurs bine și fără ea. Am învățat atunci despre noi  că nu ne caracterizează minimalismul- curentul care azi face furori în amenajarea caselor, a barurilor, a restaurantelor și a spațiilor de birou, etc- ci că ne caracterizează (sau ar trebui), măsura.

Aveam nevoie, așa simțeam, cel puțin, de un echilibru între ceea ce cumpăram și ceea ce foloseam, între ceea ce ne doream și ceea ce era util.

Am citit de curând un studiu care spunea că deținem, noi, oamenii, mult prea multe lucruri. Camerele copiilor sunt pline de jucării, gem de plușuri și piese de lego, dulapurile nu ni se mai închid, cumpărăm de câteva zeci de ori mai mult față de numai 60 de ani în urmă.

Cam acesta a fost și stilul nostru. Și ne-am promis, după ce am constatat că trăim foarte bine doar cu jumătate din ceea ce avusesem, care era și așa destul, să fim mai cumpătați, să ne oprim, să ne stăvilim dorințele…

Zis și făcut. De 4 ani locuim într-o altă casă, deci. O casă în care, ne-am promis, o să trăim cu strictul necesar poate doar un pic peste, dacă se va putea, dar doar atât.

…

Și a venit și ziua în care, după ce ne-am mutat, ne-am dus la Ikea să luăm chestii. Și am ajuns acasă. Cu doar strictul necesar…

Și am desfăcut pungile și am scos multe lucruri din ele, toate folositoare, nu-i așa? printre care 2 sticle identice cu dop de plută.

De ce două?

Așa, să avem de rezervă dacă se sparge una, sau să o ținem cu apă la temperatura camerei în timp ce cealaltă stă la figider.

Și azi mă uit la una din ele chiorâș!

Și, deși am citit că europenii (probabil în țări mai dezvoltate decât a noastră) au ajuns de la 5000 de lucruri sau lucrușoare câte aveau prin casă secolul trecut, la 50 000 (numărând aici și acele, papiotele, papucii, dopurile de vin, etc) în prezent.

Ce fac/facem cu ele? Nimic. Le avem. Și le ștergem de praf, în principiu.

Fac parte dintr-o generație care nu apreciază neapărat minimalismul. L-a trăit atât de mult timp, că nu-l mai vrea…

Revenind,  nu ne-am respectat angajamentul de a ne limita cumpărăturile, dar niciodată nu e prea târziu.

Cești de ceai și de cafea să avem, că timpul curge…