Călătoria în Africa, cea mai puternică experiență din viața mea

Călătoria în Africa, cea mai puternică experiență din viața mea Foto: iStock

Cât cer este deasupra Africii! Nici nu știu cum să descriu imensitatea lui liberă, neobturată de vreun obstacol!

Este ca o mare răsurnată ale cărei valuri pot fi văzute doar dacă stai pe spate, ascuns fiind printre ierburile înalte de 2 m. Drumurile sunt roșii, pământul are culoarea sângelui curs în țărână.

Aerul miroase dulce-fetid de la florile mereu explodate în culori isterice care așteaptă polenizarea cu gâturile întinse obscen. Totul este în căutarea hranei sau a sexului. Feromonii vegetali sau animali plutesc în aer și umezeala, parfumul și lumina stimulează profund toate instinctele animalice pe care chiar și o ființă decentă le are:)

Stați că am luat-o înainte cu povestea…

Să încep cu începutul. Am avut prilejul să merg acum câțiva ani, împreună cu UNICEF & Andreea Marin și P&G, în centrul Africii negre, în Republica Centrafricană, cu ocazia unei campanii de vaccinare a copiilor de acolo împotriva tetanosului.

Și am ajuns la Bangui, capitala „țării bolilor necunoscute” cum este numită  RCA, împreună cu mai mulți ziariști. De altfel, aveam să constat că ne adunasem acolo în jur de 50 de jurnaliști din toată lumea. Trebuia să mergem cu 14 mașini de teren până în mijlocul junglei, în localitățile unde copiii aveau nevoie de vaccinuri.

Drumul până în Boda sau Bossangoa a fost o aventură în sine, plină de povești. Am avut ocazia să stau chiar în prima mașină, condusă fiind, împreună cu alte persoane de un bărbat care făcea parte din forțele de securitate ONU.

Era din Benin de origine, făcuse școala la Washington, avea casă și la New York, știa engleză și franceză și avea Africa în sânge.

Șederea mea acolo a durat 5 zile, timp în care am văzut și auzit multe povești, am văzut sărăcia pură, dar și atâta fericire cât nu am întâlnit nicăieri. Pentru că nu existau bani, nu existau nici priviri infestate de ei, pentru că nimeni nu avea nimic altceva în afară de natură, zâmbetele erau sincere chiar dacă viața acelor oameni era extraordinar de grea.

Am primit acolo cele mai multe lecții de viață. Iar cei care vorbeau despre practicile vodoo, sau despre diversele ritualuri practicate de oameni, o făceau cu o naturalețe ieșită din comun. Câte nu am auzit, câte nu m-au fascinat sau înfricoșat… Și despre câte personaje misterioase nu am auzit!

Așa cum s-antâmplat, într-o seară când Clement, cel care ne conducea din sat în sat pe noi și autoritățile centrafricane, ne-a povestit despre opritorii de ploaie de țara lui, din Benin.

Pe mine m-a interesat teribil povestea și am să vă spun și de ce. Mai întâi povestea.

Clement, povestitorul, ne-a relatat că pe vremea când lucra la Ambasada Americii din Benin, organizarea petrecerii de 4 iulie, era mereu o provocare. Sărbătoarea cădea în plin anotimp ploios, și când spun ploios în Africa, gândiți-vă la cea mai teribilă ploaie pe care ați trăit-o  vreodată și imaginați-vă că ar cădea zilnic timp de 24 de ore, luni de zile.

Nicio șansă așadar pentru americanii din Benin să facă vreo petrecere afară vreodată cu această ocazie, deși… la fiecare ședință de organizare, era acolo un băiat, Keiran, care întodeauna, sfios, se oferea ca de 4 iulie să cheme niște oameni să oprească ploaia.

Desigur că nu era luat în seamă, așa că, de fiecare dată, Ziua Independenței se sărbătorea înăuntru.

Într-un an, s-a schimbat ambasadorul și a venit o femeie în locul lui care, primind aceeași propunere de 4 iulie de la Keiran, a acceptat.

Costa 100 de dolari, ea a dat 200 ca să fie sigură, plătind din buzunarul propriu, fiindcă nu se puteau deconta cheltuielile cu… oprirea ploii :).

A fost întrebată de când până când să fie oprită ploaia, ea a răspuns doar cât ține petrecerea…

Zis și făcut: Keiran a chemat echipa formată din 3 bărbați care s-au așezat în colțurile unui mare triunghi. Au cerut chibrite și țigări- nu pentru fumat ci pentru fum.

Clement, însoțitorul nostru a fost desemnat să aibă grijă de ei. I-a văzut cum au început incantațiile care au ținut întreaga zi de 3 iulie, precum și noaptea. Pe 4, ziua a început cu ploaie mare.

Doamna ambasador s-a uitat pe geam și a ridicat din umeri. Fusese o naivă- s-a gândit, dar măcar încercase experimentul.

Era sigură că va ploua întreaga zi, așa că s-a hotărât să anunțe ca invitații să fie mutați în camera de recepție, ca de obicei.

Dar la ora prânzului ploaia a stat. Nori au început să se spargă, un pic de soare și-a făcut loc și acolo a rămas, sus pe cer, ținând stropii departe.

Invitații au stat afară, ziua s-a terminat într-o atmosferă perfectă, ambasadoarea era fericită, oamenii nu-și explicau miracolul.

-Și?- l-am întrebat pe Clement.

-Și așa a fost. După ce utimul invitat pe care l-am condus a ieșit pe poartă, până să mă întorc în sediul ambasadei, ploaia a început să cadă în valuri!

Mi-au sclipit ochii atunci, spunându-i că vreau și eu să-i angajez pe aceia fiindcă și eu am un eveniment anual, se cheamă petrecerea VIVA! la care nu aș vrea să plouă niciodată.

Evident că s-a râs și nimeni nu m-a crezut, dar vă jur că în fiecare an aș fi dat orice să-i pot suna sau plăti, pentru ca ploaia să ocolească evenimentul la care țineam.

E drept că nu a plouat niciodată la petrecere, dar vă asigur că nu datorită lor:)

 

 

 

Nespresso

Lasă un comentariu: