BRIO.ro- platforma de testare utilă elevilor și profesorilor, realizată de oameni specializați în domeniul testării*

BRIO.ro- platforma de testare utilă elevilor și profesorilor, realizată de oameni specializați în domeniul testării*

Mai puţin de 0,1% din veniturile totale ale unei familii se duce pe educaţie, adică sub 4 lei pe lună.

Puneți alături de această informație și realitatea care zice că anul acesta e compromis din toate punctele de vedere, inclusiv cel al educației. Din acesta două enunțuri, înțelegem că ne așteaptă tensiuni și emoții mari la vară pentru copiii din anii terminali.

Este un an greu, da, dar m-am săturat să mă vait. Este un an greu pentru mulți adulți, dar și copii, mulți copii, mulți elevi, mai cu seamă pentru cei care au în față examene și de aceea vin și recomand atât pentru profesori cât și pentru elevi, o platformă de testare excepțională pe care o folosește și copilul  Theo, și pe care o dau mai departe, în mod responsabil, tuturor. O recomandare foarte utilă, zic eu, nu numai pentru clasa a opta în care este copilul nostru, ci pentru toate clasele, de la clasa întâi, până la ultima clasă de liceu.

Vorbesc aici despre brio.ro, o platformă de testare realizată de oameni specializați în domeniul testării, ceea ce este o profesie în sine.

Nu oricine poate genera și gestiona o astfel de platformă, de aceea am discutat aici, în detaliu, cu cel care a creat-o împreună cu echipa lui, Prof. Dr. Dragoș Iliescu.

Prof Dr Dragoș Iliescu

Școala trece, în această perioadă, printr-o degringoladă, un haos pe scurt, iar testarea este foarte importantă azi mai mult ca oricând pentru că e dificil de realizat, unii copii sunt acasă și fac școală online, alții sunt fizic în bănci stresați și temători. Nu le este bine copiilor în acest an, zic încă o dată…

Așa că brio.ro este foarte utilă și iată de ce

Pentru că educația este de fapt o intervenție: activitățile educaționale tind la un efect vizibil în componente importante care descriu un elev, de exemplu performanță într-o sarcină școlară specifică, note școlare, stare de bine, relații interpersonale și altele.

Dar nu toate tehnicile, metodele, activitățile educaționale sunt deopotrivă de eficiente: unele produc efecte puternice, altele produc efecte de intensitate medie, altele nu produc efecte- iar altele, din păcate, produc un impact negativ. Brio Adviser se bazează pe literatura științifică pentru a sumariza detaliile privind efectele unui număr mare de intervenții educaționale.

Platforma Brio.ro este dezvoltată de specialiști în psihometrie și profesori cu expertiză recunoscută, pe baza unor modele și proceduri statistice consacrate internațional și utilizate în prestigioasele teste GMAT, GRE și SAT.

 

Tipuri de teste: pe brio.ro sunt teste de matematică, de română, teste de personalitate, teste vocaționale, teste de inteligență, teste de stiluri de învățare, teste de inteligență emoțională bazate fie pe abilități, fie pe personalitate- și vor fi disponibile în curând și teste de istorie, chimie, fizică și biologie. 😊

Testele de matematică și de română acoperă principalele capitole ale platformei școlare și sunt în așa fel standardizate încât oferă ca rezultat nivelul exact pe care îl are copilul față de ceilalți copii din categoria lui. Nu este o comparație în sensul acela care ne urmărește pe toți ( sau aproape) că nu ești la fel de bun ca băiatul vecinului, ci oferă un raport clar al cunoștințelor acumulate în mod real de către copil și capitolele unde el stă mai puțin bine și unde ar trebui să lucreze…

În testele de matematică sunt peste 20 000 de probleme, la română peste 8000 (nu, nu trebuie să le faci pe toate, aceasta este baza de testare:) – iar partea bună este că întrebările de la teste nu se repetă 😊 probabilitatea ca un elev sa primească aceleași întrebări, după ce s-a testat de mai multe ori, este foarte mică, spre inexistentă.

Un test obișnuit, corectat de aceeași persoană care l-a alcătuit, nu este cel mai relevant criteriu pentru a stabili nivelul unui elev. Nota unui elev la acest tip de teste este inevitabil influenţată de blândeţea sau severitatea profesorului.

Cum accesezi: îți faci cont și alegi un tip de abonament. Pachetul minim este de 25 de lei pe lună, în baza căruia ai acces la un teste de matematică, la unul de română, la un test de inteligență BRIO, la unul de personalitate BRIO și un test de inteligență emoțională bazată pe personalitate. Acest ultim test îți oferă și recomadări despre abilitățile care, îmbunătățite, îl vor ajuta pe copil să aibă succes personal, academic și social.

Avantajele acestor teste: Testele Brio sunt teste digitale standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștinţele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăţi performanţa la examene.

Cât cheltuim pentru educație? Ca popor mai nimic, în medie, zic datele oficiale, cam cât pentru un suc. De un suc investim, un suc primim, și nici acela de calitate.

*parteneriatbrio

Lasă un comentariu:

jooble