A fost odată Michael Jackson…

Parcă aș vrea, și parcă nu aș vrea să vă recomand documentarul Leaving Neverland (HBO și HBO GO)

Pe de o parte, pentru că, dacă l-ați iubit pe Michael Jackson, nu-l veți mai iubi la fel, sau chiar deloc după acest film și, chiar dacă nu veți crede ceea ce veți vedea, oricum imaginea lui va fi mult redusă în sufletul vostru. Pe de altă parte, dacă nu l-ați iubit, vă vor marca și  întrista și destinul și boala acestui om care a avut mai mulți fani decât a avut însuși Isus credincioși și care a trăit, totuși, în Iad…

Filmul este, probabil că știți deja, despre cei doi băieți care au trăit cu și alături de Michael la Neverland (ce ironică adresă) care acuză, de fapt mai mult decât atât, dezvăluie cu lux de amănunte, felul în care megastarul i-a abuzat sexual și emoțional ani la rând.

Wade Robson și James Safechuck sunt cei doi copii, azi adulți, care au stat lângă Michael întreaga lor copilărie. Ei apar în documentarul pe care regizorul britanic Dan Reed l-a făcut mai mult pentru a atrage atenția asupra molestărilor de acest gen și pentru a-i îndemna pe supraviețuitorii abuzurilor să ridice vocea, decât pentru a „lovi” în Michael Jackson.

Detaliile îngrozitoare pe care le descriu cei doi sunt identice, iar preferințele sexuale ale lui MJ sunt povestite la fel.

De ce acum?

Ca om care a fost foarte aproape să treacă printr-o traumă în copilărie (da, și pe vremea lui Ceaușescu existau pedofili) știu că, îndată după agresiune, mintea ți se oprește în loc, negi cu toată ființa ta că a fost ceva, ascunzi în cel mai îndepărtat colț al memoriei fapta și te prefaci în primul rând față de tine că nu s-a întâmplat nimic.

Imaginile pe care le ascunzi ies însă la suprafață în anumite contexte, mult mai târziu în viață. Ies cu violență, nu te lasă să dormi, te usucă pe interior.

De ce nu au mai putut să tacă? E lesne de înțeles: au devenit părinți și, cum spune unul dintre ei, dacă copilului meu cineva i-ar face ce mi-a făcut mie MJ, l-aș omorî, dar întrebarea este de ce, dacă mi s-a făcut mie, nu sunt la fel de indignat?  De aici a început vindecarea.

Pot înțelege.

Eu i-am crezut pe cei doi. Și m-am revoltat. Și, mai mult decât atât, m-am întristat și  îngrețoșat. Michael Jackson reiese, după 4 ore de film, că a fost un tip cel puțin mutilat afectiv și emoțional până la a se îmbolnăvi profund. Nu sunt medic, dar nu-ți trebuie facultăți să-ți dai seama cât de bolnav era. M-a întristat soarta acestui om distrus de mic de un tată abuziv și de, mai târziu, o faimă mai mare decât a avut-o Dumnezeu.

Și când omul devine Dumnezeu pe pământ, structura lui firavă se rupe în bucăți, pentru că nu poate suporta presiunea și nu știe cum să mai trăiască. De aceea, probabil, singurătatea și depresia se instalează la cele mai multe dintre aceste megastaruri. Unii clachează pe bune și se sinucid. 

Faima, banii, vanitatea, strălucirea distrug de cele mai multe ori, în cele mai multe cazuri. Fără îndoială.

Revenind însă la MJ, este înspăimântor să vezi cum mamele acestor băieți care au ajuns lângă Michael la vârste de 7 și 10 ani nu și-au dat seama ce se întâmplă. Viața și luxul în care familiile victimelor minore au fost atrase printr-un comportament seductiv lipsit total de agresivitate și plin de de bunăvoință al megastarului, le-au adormit acestora vigilența, ba chiar instinctele.

Mama lui Wade ajunsese să locuiască la Neverland într-o cameră, singură, în timp ce fiul ei dormea cu Michael Jackson în dormitorul acestuia. Ciudat.

De ce îi cred pe cei doi?

Pentru că au copii și e aproape imposibil că cineva și-ar risca viața și reputația făcând aceste dezvăluiri știind că ai săi copii le vor citi peste niște ani și peste alți câțiva le vor și înțelege! Și vor începe să întrebe…

Pentru că am înțeles exact ce spuneau că au trăit în interiorul lor, ca una care, repet, era să cad victimă unui astfel de abuz.

Pentru că ar fi niște actori ai naibii de buni și ei și membrii familiilor lor ca să poată juca o asemenea „descărcare” în 4 ore de documentar.

Și pentru că Michael Jackson mi s-a părut- da, sunt subiectivă- mereu un om ale cărui producții s-au născut nu numai din geniu, ci și dintr-o reprimare pe care i-o simțeam în permanență ( nu am fost chiar un fan al muzicii sale)

Anii în care acești copiii (Wade a început la 7 ani „joaca” sexuală cu Michael Jacskon, James un pic mai târziu) au fost abuzați, au ieșit la suprafață cu puterea cu care au fost împinși în cele mai adânci străfunduri ale ființei lor.

M-a întristat și m-a revoltat și nepăsarea celor care au lucrat pentru MJ și care, cu siguranță au știut toate acestea, dar care nu le-au dat în vileag (cu excepția unei menajere și a unui șofer).

Toți aveau de câștigat de pe urma lui MJ, toți au avut de profitat în industria creată de el.

Inclusiv mamele care acum spun că l-au iubit ca pe copilul lor și că nu au crezut vreodată că poate fi un om rău. Nu era rău. Era bolnav.

Potrivit unui specialist în abuzuri asupra copiilor, molestatorii sunt niște oameni care cultivă încet, încet familiile victimelor lor, devin „salvatorii” acestora, devin iubiți și doriți, amorțind în acest fel vigilența lor. Copilul nu este neapărat lovit, sau agresat fizic, mai degrabă dimpotrivă, practicile sexuale fiind introduse gradat în relația cu copilul, el devenind dependent emoțional de abuzator, în timp ce mama și tata dispar din radarul copilului… E o întreagă strategie de seducție care rareori presupune violența fizică.

Când știrile au ieșit la suprafață, când Jordy Chandler a fost primul copil care l-a acuzat pe MJ de abuz sexual, atât mama lui Wade cât și cea a lui James și-au întrebat pentru prima dată băieții dacă au fost victimele superstarului și ce făceau ei în camera acestuia. Numai James a recunoscut, dar i-a interzis mamei sale să spună mai departe. Rușinea lui ar fi fost internațională. Nu e ușor să-ți asumi asta.

Deci priviți acest documentar. Sau nu. Dar dacă o faceți, să fiți pregătiți să nu mai ascultați la fel versurile din Heal the World…

…If you want to know why
There’s love that cannot lie
Love is strong
It only cares of joyful giving
If we try we shall see
In this bliss we cannot feel
Fear of dread
We stop existing and start living