Emma Zeicescu a lăsat cariera din televiziune pe care a avut-o timp de 21 de ani și a răspuns propunerii venite din partea companiei Philip Morris România de a deveni Director de Comunicare.
Cum a trecut dintr-o parte în alta și ce anume a îndemnat-o să facă această trecere? Cum își vede acum cariera când se uită în urmă?
Interviul de mai jos a fost realizat într-o după amiază fierbinte de august în care amândouă ne așteptam vacanța sorbind din pahare cu apă și gheață într-un birou cochet din clădirea de lângă Teatrul Național.
Emma Zeicescu, ai schimbat o carieră pe alta. Jurnalismul pe comunicare în corporație. Mare diferență…
Ți se pare? Dacă mă uit, arc în timp, la ultimii 21 de ani de presă și la cele 7 luni de când m-am alăturat echipei Philip Morris România, mi se pare că văd un roller coaster. Viața mea a fost, în general, un roller coaster. M-am întrebat mereu de ce a trebuit să fie așa, dar asta e, fiecare cu destinul lui…
Să știi că există însă puncte comune între cele două domenii și nu e vorba doar de comunicarea în sine, ci de faptul că și în presă, și aici, în companie, lucrăm cu informații verificate. În plus, ne adresăm societății în dorința noastră finală de a schimba mentalități și percepții subiective care nu pot fi etichetate ca fiind „greșite” sau „corecte”.
Adesea, aceste percepții înlocuiesc știința, faptele și expertiza. A pune o etichetă este cel mai ușor lucru, pentru toată lumea, inclusiv pentru mine. Simțim mereu tentația de a spune despre un om sau despre o situație că e într-un fel sau altul. Sigur, fiecare are dreptul la o opinie, dar mi se pare că uneori avem tendința de a ne-o exprima ușor cam repede. Și eu lupt cu acest impuls, ori de câte ori îl conștientizez.
Eu mă refeream la adrenalina și expunerea pe care o aveau cariera ta în televiziune și care nu există în profesia de comunicator care urmează reguli într-un birou de corporație internațională.
Adrenalina e bună din multe puncte de vedere, te ajută să faci față unor situații limită, iar în emisiunile TV pe care le făceam au existat de-a lungul timpului multe situații limită. Poate că e mai puțină adrenalină aici, în companie, dacă o traducem prin emoțiile unui live, de exemplu, dar e un altfel de challenge. Ca să dau din casă, în procesul meu de recrutare care a durat 5 luni, nu a fost vorba nicio clipă de căutarea glamour-ului din cariera în televiziune. Cât despre expunere, niciodată nu am fost prea fericită cu ea. Nu mă plâng, nu mă înțelege greșit, dar intimitatea și viața privată sunt valori pentru care merită să faci un pas în spate. Îmi place să merg cu metroul, îmi place să nu mă observe nimeni, deși asta e uneori cam greu.
Ți se întâmplă să treci fără să fii observată?
Nu am o notorietate atât de mare, totuși. Eu nu mi-am dorit expunere cu orice preț, mi-a plăcut să fiu jurnalist, nu vedetă neapărat. Am apreciat mai mult când mi se spunea că sunt o fată deșteaptă decât că sunt frumoasă. Am avut un fel de obiectiv și anume să nu rămân în istoria mea personală ca „fata drăguță de la televizor”. Mie mi-a plăcut să las o amprentă pe unde am trecut. Cu toții vrem să fim relevanți de la un punct încolo în viața noastră.
Nu mai postezi așa des în social media. De ce?
Nu postez de dragul de a ține un ritm. Nu mai sunt în zona de PR personal, ci în zona în care mi-ar plăcea să schimb lucrurile.
Sigur, e seducător să fii în luminile rampei, dar nu e vorba doar despre asta în jurnalism sau în comunicare. Nu e de fapt, despre tine, ci despre ceea ce reușești să faci, să transmiți sau să lași moștenire.
Simțim mereu tentația de a spune despre un om sau despre o situație că e într-un fel sau altul. Sigur, fiecare are dreptul la o opinie, dar mi se pare că uneori avem tendința de a ne-o exprima ușor cam repede. Și eu lupt cu acest impuls, ori de câte ori îl conștientizez.
Care a fost principala negociere cu tine atunci când ai făcut schimbarea?
Eu cred că fiecare om vine cu o poveste. Povestea mea e plină de etichete, poate că de aceea nici nu le apreciez așa de tare. Am fost în adolescență „fata care venea dintr-o familie de condiție modestă”, iar după ce am trecut prin tragedia care ne-a schimbat pe toți, moartea tatălui meu, lucrurile au fost și mai complicate. Am devenit, poate și din cauza acestui moment tragic, un om ambițios, ambiția mea fiind de fapt dorința de a schimba lumea. Și mereu m-am întrebat dacă am reușit măcar un pic…
Dar ce poate să schimbe un prezentator de știri?
O percepție, o energie, un vibe. În plus, în ciuda faptului că subiectele erau dificile deseori, în ciuda faptului că oamenii te puteau eticheta că ești de stânga, sau de dreapta, eu mi-am spus adevărul, chiar răspicat uneori. Așa mi-am câștigat și publicul… Eram catalogată ca fiind destul de asertivă. Și așa și eram, eu nu prea știu să „fac frumos”. Niciodată nu am știut.
Ai alege același drum, dacă ar fi să o iei de la început?
Da, categoric! Eu trebuia să fac televiziune, a fost marea mea dragoste. Am lucrat cu mare bucurie și când a trebuit să fac teren, și când am stat în studio.
Ai spus despre o tragedie. Moartea tatălui tău.
Da, acum 35 de ani. Nu cred că atunci am interiorizat pe bune ce se întâmpla, dar e drept că în lumea de acum m-aș fi trimis imediat la psiholog. Probabil că o parte din ce sunt acum nu ar fi fost posibilă fără această dramă. Tata a murit în bucătărie, stop cardiac pe fond de consum de alcool. A fost un moment foarte greu, a trebuit să mă maturizez rapid.
Și nevoia de a fi în atenția publică a avut legătură cu lipsa tatălui din viața ta?
Golul acela s-a simțit pe tot parcursul vieții mele, indiferent că a fost vorba de planul personal sau profesional. Nu știu dacă lucrurile care mi-au lipsit sau durerea pierderii tatălui meu au fost motivele reinventării mele, cert este că ea s-a întâmplat. Mama a fost și este un om foarte puternic și face parte din generația care nu spune prea ușor „te iubesc”. Așa că este posibil ca pe jumătate orfană fiind, să fi simțit că iubirea din partea publicului poate compensa cumva…
„Ne schimbăm când apare o situație limită care ne forțează să luăm o decizie sau când ajungem într-o zonă când conștientizăm că poate nu facem bine ce facem.”
Și ai urât obiceiul lui nesănătos de a bea?
Să știi că eu nu-mi aduc aminte de tata amețit. Nu am imaginea asta, dar mi-l amintesc când venea de la dezalcoolizare. Tata era un bărbat foarte frumos, nu exagerez, un bărbat brunet cu ochii albaștri, ochi pe care i-a moștenit băiatul meu. Era un tip inteligent, pe undeva inadaptat, și tare mult mi-am dorit ani mai târziu, să fi înțeles lupta lui, să fi înțeles de ce a devenit dependent de alcool. Și parte din durerea mea a fost că nu am putut să-l salvez, deși rațional vorbind nu aveam cum s-o fac.
Și cum ai fi putut să-l salvezi? Când și cum și-ar putea schimba un om obiceiurile care îi afectează sănătatea?
Ne schimbăm când apare o situație limită care ne forțează să luăm o decizie sau când ajungem într-o zonă în care conștientizăm că poate nu facem bine ce facem. Eu cred că se pot schimba obiceiurile nesănătoase, dar este nevoie de timp și de a înțelege faptul că la noi toți apare acest dezacord între conduita ideală, recomandată de specialiști și natura umană care nu respectă întotdeauna aceste sfaturi. Sigur, o variantă este să căutăm soluții de reducere a acestor riscuri și să fim conștienți că putem limita efectele negative ale acestor obiceiuri nesănătoase.
Cea mai grea luptă a omului modern este să rămână în echilibru cu el însuși și cu viața lui. Iar obiceiurile nesănătoase pot fi oricare dintre cele care îți fac rău. Uite, ca să îți dau un exemplu, atunci când sunt stresată sau când mă concentrez la ceva, îmi chinui pielițele din jurul unghiilor. Nu-mi rod unghiile, dar îmi pot provoca mici răni în jurul lor, lucru care nu e tocmai în regulă.
De aceea am căutat soluții, de la opțiuni de hidratare până la clasica forfecuță, astfel încât să tai cuticula aceea, sau imperfecțiunea din jurul unghiei, nu să o smulg. Mama îmi spunea mereu, chiar și după emisie: „Nu mai croșeta!”. Așa arăta ticul meu pe ecran, ca și cum aș fi croșetat. Inutil să spun că nu mă pricep să croșetez de-adevăratelea.
„Japonia, după ce a mizat pe alternativa fără fum, a raportat o scădere cu 44% la vânzarea de țigări.”
Lucrezi într-o industrie care și-a propus să schimbe un obicei vechi de peste 100 de ani și să se concentreze pe alternative mai puțin dăunătoare la țigări…
Da, am ales să lucrez într-o industrie deseori stigmatizată. Misiunea mea este aceea de a aduce discuția despre alternative mai bune la continuarea fumatului într-o zonă normală.
Philip Morris International lucrează de peste un deceniu la alternative mai puțin dăunătoare la țigări, cum ar fi produsele fără fum din care fac parte și dispozitivele care încălzesc tutunul, precum IQOS.
Știința și faptele obiective sunt o fundație solidă pentru progres.
Eu am fumat ani buni țigări tradiționale, până când mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva. Și am început să citesc despre conceptul de harm reduction și apoi, declinat, despre tobacco harm reduction. Atunci am aflat despre alternative și despre viitorul fără fum. Despre reducerea riscurilor, în general în viață. Nu suntem perfecți, nu trăim vieți perfecte și avem obiceiuri care ne fac rău. Dar reducerea riscurilor, atunci când ai variante, este o responsabilitate personală. Uite, te duci la plajă, nu?
Da.
Dar știi că expunerea la soare este corelată cu îmbătrânirea prematură, cu cancerul de piele?
Da.
Și ce faci?
Mă dau cu multe creme:). Folosesc tricouri cu factor de protecție. Fac multe:)
Deci reduci riscurile, adică alegi ca obiceiul tău să nu se întoarcă împotriva ta. Alegi harm reduction. Pentru cei care nu știu, majoritatea bolilor asociate fumatului sunt generate de procesul de ardere a tutunului. Produsele fără fum se bazează pe eliminarea acestui proces de ardere a tutunului. Din această categorie fac parte și dispozitivele care încălzesc tutunul.
În cazul lor, arderea tutunului este înlocuită cu încălzirea acestuia la temperaturi semnificativ mai reduse. Această temperatură este suficientă pentru a elibera nicotina fără ardere, ceea ce reduce semnificativ nivelurile substanțelor toxice. În România sunt 5 milioane de fumători și în toată lumea un miliard! Ce facem acum? Îi izolăm? Le punem etichete? Îi condamnăm că s-au apucat de fumat? Sau le oferim alternative la țigările tradiționale? Eu militez pentru o conversație onestă despre viața perfect-imperfectă și posibilitatea de a trece prin ea fără asumarea unor riscuri inutile.
Există cercetări care arată îmbunătățiri legate de fumat în urma apariției alternativei fără fum?
Da. Suedia, Japonia, Marea Britanie sunt țări care au înțeles că acest concept de harm reduction poate fi un avantaj și nu un dezavantaj. Iar Japonia, după ce a mizat pe alternative fără fum, a raportat o scădere cu 44% la vânzarea de țigări! 44 %. E o cifră! Sunt date științifice care nu pot fi contestate, în general, de fapt, știința nu poate fi contestată.
Și atunci, mă întreb, rolul unei societăți și al decidenților ei care este? În viziunea mea, avem nevoie ca oficialii din domeniul sănătății publice și guvernele să actualizeze legile elaborate cu zeci de ani în urmă, când nu existau produse fără fum. Legile revizuite trebuie să îi încurajeze pe adulții care altfel ar continua să fumeze să treacă la alternative mai bune.
Internetul oferă multă informație. Despre orice.
Apropo de știință, mă uitam cum în pandemie au existat voci care și-au dat cu părerea despre rezultate științifice, deși acele voci nu aveau pregătirea necesară s-o facă. Toată lumea știe, toată lumea își dă cu părerea. Nu e în regulă, hai să ne informăm înainte, nu? Dacă intri pe ardereaesteprobelma.ro vei găsi foarte clar explicat conceptul de harm reduction și tobacco harm reduction. Că vrem, că nu vrem, lucrurile se vor schimba pe termen lung, pentru că știința face pași fără să ne întrebe și Slavă Cerului că se întâmplă așa! Iar în domeniul nostru, comunitatea științifică a început să se implice și să pledeze din ce în ce mai mult pentru alternative fără fum.
În concluzie?
În concluzie, „nu putem aștepta până găsim o alternativă la fumat care să aibă riscuri zero. Trebuie să acționăm acum”, spune Gizelle Baker,Vicepreședinte Global Scientific Engagement PMI.
Aș încheia cu o rugăminte personală, „înainte de a pune o etichetă, fă-ți temele și uită-te în oglindă”. În această societate unde stigma vine adesea înaintea empatiei, ar fi minunat să găsim timp și înțelepciune și pentru cei… mai puțin perfecți. Eu, tu, cei care ne citesc, noi toți avem o călătorie și o luptă de dus, NU judeca!
Foto PMI
Material susținut de Philip Morris România
