Deseori am confundat iubirea cu pasiunea sau cu obsesia. Iubeam sau mi se părea că iubesc, aveam cereri din categoria „uite ce fac eu pentru tine, tu cum răspunzi la asta”, aveam așteptări și, mai ales, voiam să schimb bărbatul pe care îl iubeam, dorind să-l aduc la nivelul celui pe care îl aveam în minte, ca model.
Nu, nu era ceva de genul: brunet, înalt, 14 mușchi vizibili și cont în bancă, ci un model mai degrabă de comportament, de manifestare a afecțiunii, anticipativ și delicat, și, mai ales, smart.
Ei bine, nu asta era iubirea. Abia atunci când am trecut alături de cel pe care îl iubesc de peste 20 de ani prin toate cele grele, prin toate crizele și nevoile, prin tot binele, dar și prin toate cumpenele, am înțeles ce înseamnă iubirea și am învățat să trăiesc.
Apoi am învățat că răbdarea (cea mai tare virtute, eu așa consider, ca una care nu are răbdare nici să se schimbe culoarea la semafor) este cheia tuturor ușilor. Dacă ai răbdare, gândești înainte să reproșezi, te pui în papucii celuilalt, nu vorbești înainte să înțelegi.
Am învățat că puterea cuvintelor e chiar mai mare decât aceea despre care înveți din cărți. Că un cuvânt prost, greu sau jignitor are potențialul de a rămâne multă vreme în memoria noastră, înfipt ca o bombă într-un crater…
Am învățat că un gest simplu și neașteptat aduce o lumină pe chipul celuilalt pe care nu ar aduce-o niciun yacht sau vilă sau cont în bancă (nu că astea ar face umbră😊)
Am învățat că trupurile nu sunt perfecte și că sexul nu e ca în filmele de adulți– nu cele germane de pe vremuri în care bărbatul purta șosete și femeia nu văzuse un salon de cosmetică în viața ei- ci ca acestea noi, plastifiate, în care totul arată perfect, iar actul ține mai mult ca întârzierea unui tren CFR pe timp de iarnă pe traseul Dârste -Predeal când cade tensiunea pe linii.
Am învățat că am multe defecte și că asta este perfect ok. Că fac multe greșeli și că nu sunt nici pe departe așa de matură cum s-ar zice. Că plâng ușor, că țip și mă dau de ceasul morții atunci când mi se aprinde chakra, dar că toate acestea sunt de iertat, dacă cer iertare, și sunt trecute cu vederea de cel care mă iubește și care asistă la acestea sau… este motivul lor:)
Am învățat că nu e chiar folositor să mă dau mare, că uite ce sacrificii fac eu pentru tine, pentru că asta stinge și rezultatul, și bucuria lui.
Și am învățat să dăruiesc mai mult decât să cer.
Și tot nu am învățat prea multe și știu că mai e loc pentru niște teme de făcut și lecții de învățat.
E ok să te cerți, e ok să plângi, e ok să te înfurii. Dar este mult mai bine să găsești soluții, să zâmbești mai mult, să nu ai așteptări nerealiste, să fii relaxată și să ai încredere în tine și în cel de lângă tine. Dacă el este sufletul tău pereche, atunci alături de el iubirea îți va oferi toate șansele să o trăiești așa cum este ea, nu cum îți spune cineva că trebuie să fie.
foto freepik
