Am stabilit cu colegele din A Cincea Putere să scriem despre femei și feminitate, că tot vine ziua noastră, cea care ne este dedicată la nivel internațional, în care zâmbim, primim flori, suntem răsfățate…
Sigur, e o zi frumoasă, ziua mamei, a femeii, a feminității. O zi de 8 Martie în care devenim brusc mai luminoase, pentru ca a doua zi,  pe 9 martie, să reintrăm în obișnuitul cotidian…:)

Și m-am sucit și gândit zilele astea la ce aș putea să scriu și mi-am dat seama că mi-e mai greu ca oricând să scriu despre acest subiect. Poate pentru că am scris prea mult despre el?

Azi femeia are drepturi și libertăți măcar teoretic câștigate, societatea o privește altfel, sau așa ar trebui. Cu toate acestea, femeia are și multe de dus, așa cum a avut dintotdeauna. Vremurile s-au schimbat, e adevărat, poate și tipul greutăților sau natura lor, dar în esența lor, lucrurile au cam rămas la fel.

„Eu nu m-am simțit niciodată femeie”- îmi spune o bună prietenă care lucrează la un mare dealer auto, pe o poziție de top magament. ”Adică nu am „simțit” că sunt femeie. Am muncit toată viața într-un mediu aproape în totalitate masculin, au existat perioade lungi în care nu am vorbit cu vreo femeie la job și nu mi-am dat seama că ar trebui să mă „simt” în vreun fel. Ah, desigur, m-am îmbrăcat mereu decent, m-am parfumat, m-am machiat, am fost mereu atentă în ceea ce privește aspectul meu exterior, poate că am fost și vulnerabilă adesea, dar acesta lucruri nu au fost esențiale în relațiile mele de muncă, de exemplu, cele care îmi ocupă peste 80% din timp. Am familie, am copii, am un soț pe care îl iubesc și care mă iubește. Sunt o femeie împlinită care nu s-a gândit niciodată că e femeie, sau că cineva ar trebui să poarte într-un anume fel cu mine pentru că sunt femeie. Poate că am fost doar norocoasă, însă pentru tot ce am realizat, am muncit, așa cum se zice, ca un bărbat😊.”

Da, o înțeleg, deși eu am cunoscut bărbați care s-au purtat urât doar pentru că puteau și care, în mediul profesional, că de el vorbesc, au reușit să mă rănească, însă pe urmă mi-am dat seama că au făcut-o și cu alții, indiferent ce sex aveau aceia și că nu faptul că am fost femeie i-a împiedicat sau, dimpotrivă, stimulat.

Trăim, totuși, într-o perioadă bună, poate cea mai bună pe care au trăit-o femeile, dar dacă mă uit mai departe de România la femeile din Iran sau din Afganistan, sau din alte părți unde sunt victimele unui sistem abuziv, mi se rupe sufletul.

„Femeile sunt partea frumoasă a lumii”, îmi zice o altă bună prietenă, preoteasă și mamă a cinci copii. „Ele sunt podoabele lumii, sau așa ar trebui să fie privite. Când te uiți la o femeie, vezi viață. O femeie înseamnă viață, viața pe care o poate da, viața pe care o poate hrăni, sau viața pe care ea știe cum s-o susțină. Vezi vulnerabilitate, pentru că asta înseamnă o femeie, vulnerabilitate și putere în același timp!”

Mă îndrept spre bibliotecă ca să răsfoiesc ceva care să mă ajute să definesc  pe scurt femeia și să termin acest articol cu cuvinte grele, înțelepte, eventual scrise de un bărbat cunoscător, care să dea greutate finalului.

Și ochii îmi cad pe proverbele lui Solomon între care unul zice : “Ca un inel de aur în nasul unui porc, aşa este o femeie frumoasă lipsită de înțelepciune!”

Mă pufnește râsul și nu mă pot împiedica să mă întreb oare ce ar scrie azi înțeleptul Solomon dacă ar printre noi.