Unii oameni se trezesc dimineața cu gândul la cafea, eu m-am trezit azi cu gândul la Dinu Păturică. Pentru context, vorbesc despre un roman scris de Nicolae Filimon, care se numește „Ciocoii vechi și noi” despre care nu mai știu când și dacă se mai studiază pe undeva.
În rezumat, este vorba despre o lume stricată, în care boierul Andronache Tuzluc, postelnic prin anii 1800, primește în casa lui pe tânărul Dinu Păturică, un om ambițios și viclean, un ticălos fără scrupule care, în final, îl fură și distruge pe boier, îmbogățindu-se ca o căpușă de pe urma acestuia. Nu sfârșește nici el bine, de fapt cartea se termină cu două care mortuare care se întâlnesc, unul îl duce la groapă pe Tuzluc, în timp ce Dinu Păturică este transportat de celălalt la groapa de gunoi.
Groapa de gunoi a istoriei, revenind la zilele noastre, este plină de cadavre politice care, pe când erau în viață, au trăit bine și au supt putere din sânurile dispuse să se deschidă lor. Au fost bine merci, până când… nu au mai fost.
Și Dinu Păturică, cel de azi, a reușit. Anunță că va schimba, cu acordul și din voința poporului, garnitura de ciocoi. Puterea de azi a căpătat o altă greutate, dincolo de cea a conturilor care, da, sunt necesare, dar nu mai sunt suficiente pentru ea.
Azi ciocoii cei noi vorbesc despre influențe, mesianism, despre dulceața adulației populare, despre grobianismul servit pe tăvi coclite ca delicatesă pe masa noii ordini sociale.
Cicocoii vechi și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul.
Acum e timpul lui Dinu Păturică să se așeze pe scaunul de catifea din palat. Nu a ieșit încă din coconul de slugă, dar promite să distrugă, atunci când va căpăta aripi și gură de molie, tot ceea ce s-a țesut până la el. Pentru că Dinu Păturică are ambiții mai mari chiar decât el însuși, așa cum s-a întâmplat și în carte, și așa cum se întâmplă și azi: să facă legea.
Și nu așteaptă, că este îmbătat de succes. El nu așteaptă, da, dar carul mortuar al istoriei are tot timpul din lume. E tras pe dreapta, pe undeva pe-aproape…
foto profimedia
