Anca Ghinea este scriitor și om de comunicare. Mai mult, Anca Ghinea este un stimulent viu pentru cei din jur care au nevoie să știe dacă sunt creativi sau nu. Și sunt, spune Anca Ghinea, care a scris o carte utilă tuturor, „Creativi în acțiune”, un fel de ghid de creativitate.
O apariție interesantă în piața de carte, pentru că nici eu nu credeam că spiritul creativ e prezent în fiecare dintre noi…
Anca Ghinea, nu știam că am putea avea un ghid de creativitate… De ce „ghid”?
Toți suntem creatori! Dincolo de facturi și de griji, dincolo de reponsabilitățile zilnice, există în fiecare un loc secret în care trăiește (ținut, uneori, doar de un fir invizibil): VISUL. Acel vis care nu te lasă să uiți că, poate, ai un talent abandonat sau un proiect care vrea să crească mai mult. De aceea, creativitatea este un subiect greu, dar și necesar, frumos, dar și un real carusel de stări.
Pentru mine, creativitatea este ca și cum aș lua o idee, din tot ceea ce simt/trăiesc sau aș vrea să trăiesc, și i-aș da viață, făcând-o să călătorească prin lume. Înseamnă imaginar și real. Înseamnă vis și acțiune. Altfel, fără acțiune, visul este doar un locuitor clandestin în sertarul biroului tău.
Cartea se numește „Creatori în acțiune. Ghid de creativitate.” Iar cuvântul „ghid” este în sensul de prieten, de sprijin, poate chiar busolă de stări, și nu „ghid” în sensul de manual rigid, strict, scorțos. Cartea este prietenoasă cu cititorul, are un limbaj plăcut, induce o stare de poftă de evoluție, fără a pune presiune. Din feedbackurile primite, cititorii chiar așa au interpretat cartea. Primind poze de la cititori, observ că ei citesc cartea într-un ritual, lângă un ceai, o cafea, un lapte cald, lângă o agendă, își notează o idee din carte care probabil s-a lipit mai mult de sufletul lor. Când trăiești drame precum am trăit eu… este realmente imposibil să nu obții o poziționare mai corectă față de viață, de aceea, eu nu mă plasez pe un jilț, ci sunt alături lângă cititor, fără pretenții, fără un aer de superioritate.
Cine și ce ar putea să învețe din acest ghid? Cu alte cuvinte creativitatea se poate învăța?
Cartea este destinată creatorilor de la 6 ani la 90 de ani și nu este o carte exclusivistă creată doar pentru cei din industriile creative. Este scrisă pentru toți cei care, într-un domeniu sau altul, vor să aducă un proiect/obiect etc. nou, funcțional, original și util pentru lume. Iar dacă stăm să ne gândim bine, cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare vrem acest lucru.
Așa cum am spus, primesc poze de la cititori. Observ cu bucurie că a fost primită de oameni din diferite categorii de vârstă: de cei mici, de cei mari, de părinți, de adulți care nu au copii etc. Cum să nu mă bucure când primesc mesaje de la cititoare și îmi spun că au citit până târziu pentru că pur și simplu, nu au putut-o lăsa din mână, ca apoi peste o săptămână să reia pe bucățele, fragmente din carte? Mi-am făcut un obicei și în fiecare zi dedic 30 de minute dialogului cu cititorii mei. Îmi scriu, le răspund, le mulțumesc pentru poze, pentru destăinuiri, ajut chiar cu o sugestie acolo, unde este cerută (aici mă ajută și experiența ca trainer de creativitate).
Cred cu toată forța mea, că, da, creativitatea se poate exersa: se poate menține în viață. E ca la dans. Omul crește creativitatea și creativitatea îl crește pe om. Mai concret spus: este un duet care face un ceva să se întâmple în viața acelei persoane care alege să își manifeste talentul creator indiferent de arie.
Răspunzând și mai concret la ultima parte a întrebării: este important de menționat că există Big C și Little C: creativitatea de ordin înalt (cercetări, produse, cărți extraordinare etc.) și creativitatea zilnică. De altfel, Mark A. Runco spunea că „viața zilnică implică a face atât de multe și diferite lucruri, încât, chiar, la un nivel mărunt, o persoană poate realiza un lucru așa cum nu s-a mai gândit nimeni și iată cum oricine poate fi creativ.”
Tu ești personajul principal?
Ca orice autor, mă inspir din ce trăiesc, din ce observ în lume, din ce ar putea fi, din ce aș putea repara, contribui. Astfel, personajul principal este o compoziție, un puzzle simbol în care se va regăsi cititorul. Desigur, sunt și frânturi din viața mea care sunt acolo prinse în carte. De exemplu, partea cu redacția sau când eu eram mai mică și mergeam să îi cer mamei o vitamină de curaj, de încredere, de va fi bine, ea îmi spunea (avea o înțelepciune extraordinară și un simț emoțional mult înaintea vremurilor ei): „oricât de mult te iubesc, eu nu pot să fac în locul tău. Nimeni nu poate să-ți dea curajul, încrederea, optimismul. Nu le pot turna în tine. Încrederea nu ți-o pot da eu”.
Aveam discuții des cu mama despre călătoria această interioară umană și această parte se regăsește iarăși în carte. Îi mai destăinuiam uneori, încă din clasele primare: câte aș face dacă nu mi-ar fi frică, dacă nu mi-ar fi teamă că aș fi judecată. Ea îmi spunea: comportă-te ca și cum nu ai avea această frică. Ce ai face dacă nu ai avea frică? Încet-încet, așa am făcut. Am învățat să am curaj, să trec dincolo de frică, să văd ce se poate întâmpla dacă…
Mi-am luat această misiune, de acum foarte mulți ani în urmă, de a încuraja talentul creativilor, dar și de a da, cât se poate, o mână întinsă celor care vor să se desprindă de preconcepția că ei nu sunt creativi.
Erau anii 1998/2000 și eu purtam asemenea dialoguri cu mama. Nu era moda cărților de dezvoltare personală însă, fără să știu, eu aveam lângă mine un motor de dezvoltare personală, iar după ce ea nu a mai fost am (re)construit motorul în mine.
Îmi doresc mult să fiu pentru gemenii mei, Sarah și Nicholas, pe care îi iubesc enorm, o mamă așa extraordinară cum a fost mama mea. Îi cresc într-un spirit creativ.
Ai scris de mică, ai avut chiar debutul la 17 ani. Cum s-a întâmplat apropierea de carte?
Am trăit într-o casă de intelectuali, de oameni care aveau un cult firesc al cărții. În fiecare cameră erau biblioteci, rafturi cu cărți, stive. Până și pe balcon sau în baie. Nu era nimic artificial sau făcut pentru a impresiona. Nici gând! Era normalitatea unei coloane vertebrale! Verticalitate din care mi-am cusut rădăcinile apoi, când ai mei nu au mai fost. Cartea pe plajă, cartea la picnic, cartea citită și în vremuri grele și în cele ușoare, abonamentul tătălui meu la „Magazinul Istoric”, fluturașul lor de salariu care atunci când venea, știam că era clar rost de o porție mare și nouă de carte.
Aveam ritualurile noastre în jurul cărților. Aveam discuții. Construiam amintiri. Toate acestea, și un plus de voință, curaj și responsabilitate, au ținut-o vie pe Anca în întreaga călătoria. A mă lăsa doborâtă nu era o opțiune. De fapt, „eu nu mă las” este vorba mea, vorba pe care o spun des atunci când este greu.
Era normal să scriu pentru că știam/simțeam că am ceva de spus. Era ceva ce mă umplea de sens și de pasiune. Viața mea de adolescentă era altfel. La 17 ani, am debutat cu o carte despre speranță, carte premiată la foarte multe competiții din acea perioadă, discutam cu regretatul critic literar Tudor Opriș, aveam conexiuni cu jurnaliști și scriitori de renume din întreaga țară, participam la emisiuni radio, TV, apăream în antologii, participam la lansări, evenimente naționale. Am fost inclusă și într-un Dicționar de scriitori români lansați în adolescență (erau incluse nume mari în acel dicționar: I. Creangă, M. Eminescu, O. Goga, M. Sadoveanu), Vorbim de anii 1998-2001 când internetul, ei bine, era cam rar întâlnit. Aveam o viață tare interesantă și eram cumva eu, o puștoaică, printre CEI MARI. Nu mă obliga nimeni și nici nu făceam toate aceste activități pentru ego. Și astăzi mi se spune că sunt (prea) modestă. Îmi plăcea să creez, să muncesc, să evoluez, să construiesc ceva real, de calitate, si dacă se poate să produc un bine (mic) societății prin ceea ce fac.
Ai ars etape?
Când au aflat că am scos cartea, cei care m-au cunoscut în diferite etape de viață sau cei care mi-au citit articolele, aparițiile media, mi-au dat mesaj. Să știi că semănau între ele: „Ai reușit! Un vis devenit realitate”.
Nu am ars etape, din contra. Totul a durat mai mult de 20 de ani. Educațional, social, profesional. Viața m-a purtat prin fiecare etapă, pe care, mai târziu, cu un efect alchimic cinematografic le-am decriptat pe toate ca fiind (deși dureroase) cumva folositoare.
Am muncit enorm, am trăit vulcanic și fericirea și tristețea, până când am înțeles cum să vindec părți din mine pentru ca să pot crea așa cum trebuie.
Am fost mereu o albinuță, o corectă, o dârză și o puternică, în ciuda aparentei fragilități corporale. Am și ajutat foarte mult. Au fost ani în care eu ajutam ca alte persoane să-și realizeze visul, îi conectam la oportunități, cu sufletul deschis.
Sunt o neobosită și o luptătoare. Nu am să uit niciodată când mama, în ultimele ei zile pe patul de spital, mi-a spus: Nu am nicio îndoială: vei reuși. Tu poți. Tu poți! Ai ceva al tău… Iar aceste vorbe le-am reciclat mereu în cap până când mă resetau, nu automat, ca și cum ai învârti o păpușă cu cheia, ci lucrând cu mine.
Cum ai început să colaborezi cu reviste și ziare, cum te-ai afirmat?
Acum voi povesti cum eu la 14 ani, proaspăt intrată la liceul dorit, m-am dus la redacția ziarului local, neștiind pe nimeni. Mi-e drag să îmi amintesc acest lucru: m-am îmbrăcat frumos și cu inima bătând cu viteză m-am îndreptat glonț spre redacție, spunându-mi în minte: Voi reuși. Voi reuși. Voi reuși de zeci de ori.
Nu am să uit cum am tras eu de ușile grele, cum am intrat în redacție, cum am zis că eu vreau să scriu. Le-am menționat că mai apărusem în ceva publicații, că aveam premii la olimpiade, competiții, în fine, mici realizări de copil. Ca o peliculă de film pentru cei care citesc acum pentru ca să simtă momentul: erau calculatoarele cu monitoare voluminoase, era acel zumzăit specific de redacție, era miros de cafea și printre toate, o rază de speranță pentru că îmi construiam viitorul.
Doamna redactor-șef, pe care am apreciat-o mereu pentru căldura și profesionalismul dânsei, m-a întrebat dacă știu să culeg textele. Eu în mintea mea: cât de greu poate fi să culegi niste texte? Râd și acum când îmi amintesc. Eram familiarizată cumva cu textele, lucratul la calculator, paginarea etc. pentru că de la 10 ani, în timpul liber, îi mai ajutam de bună voie pe ai mei la contabilitate. Îmi plăcea lumea celor mari, îmi plăcea responsabilitatea, îmi plăcea procesul creator încă de atunci.
Și uite așa, 4 ani de zile, între 1998-2002, duminica, mergeam în redacție și scriam. Uneori mai intram și la radio. În timpul liber, când nu învățam, trimiteam articole la reviste, competiții, ziare. Studiam mult, făceam cercetare pentru scrierile mele. Prin 2001, am apărut în ziarul Național cu o mini scriere pentru care am citit multe cărți medicale, de exemplu. Am urmat același drum: reviste-ziare-emisiune și în timpul facultății și apoi pur și simplu a intrat în mine acest fel de a fi creator. Mai târziu, după facultate am intrat în publicitate, media și comunicare.
În 2008, susțineam ateliere de creativitate. Era wow pentru acele vremuri, pentru că oamenii erau mai puțin deschiși la acest subiect, gândindu-se că doar unii sunt creativi: doar cei norocoși care s-au născut așa. Ori, misiunea (drumul meu) mea prin tot ceea ce fac este să dărâm acest zid, această mentalitate care nu ajută deloc. Creativitatea nu înseamnă doar visare, așa cum creativitatea nu apare doar în cazul celor norocoși. Sunt multe mituri și eu mă străduiesc să le dobor, pas cu pas.
Care sunt cele 10 porunci al creativității?
Poruncile ca și regulile așa cum am scris și în carte, în lumea creativității se fac și se desfac cu repeziciune, însă, în picioare, mereu trebuie să rămână valorile. Valorile creativității se suprapun foarte mult cu cele care ne construiesc pe noi ca oameni și profesioniști. A crea dintr-o stare de bine pentru mine este o regulă de aur, așa cum este și cea a corectitudinii profesionale. Mai am și regula non-toxicității. Ați observat și voi că parcă lucrurile merg mai bine când oamenii pun intenții bune într-un proiect, când se simpatizează, când admiră, când corectează, dar cu intenția bună de a ajuta, nu din a da o palmă sau de a arăta că sunt mai grozavi?! Alte reguli: să fii corect în ceea scrii/vorbești, să fii original, să te documentezi, să te conectezi la ce se întâmplă în lume în domeniul tău de referință și nu numai (în anii următori, creativitatea va merge foarte mult pe manifestări integrate), să ai o strategie sau să o construiești, să aduci beneficii prin creația ta celorlalți. Totul, însă, începe cu a fi Om!
Ai creat și un site dedicate creativității. Vorbește-mi despre el…
Am creat, în 2015, site-ul kreatoria.ro, o platformă care este destinată sprijinului în procesul creator. Veți descoperi un conținut divers bazat pe metode, instrumente, tehnici creative, dar și interviuri cu creatori.
Eu sunt un creator aplicat, pragmatic. Sunt visătoare dar si mereu dispusă de acțiune, muncă, strategie. De aceea, mi-am luat această misiune, de acum foarte mulți ani în urmă, de a încuraja talentul creativilor, dar și de a da, cât se poate, o mână întinsă celor care vor să se desprindă de preconcepția că ei nu sunt creativi. Multe persoane nu cunosc, de fapt, ce înseamnă creativitatea, atribuind-o doar industriilor creative sau copiilor cu talent la pictură, dans, scris etc. Pe site, cititorul va descoperi, astfel, sute de materiale care îl pot purta prin povești de viață, de reușite, de speranță că este posibil să scoți ideea în lume, să o cizelezi și de ce nu, de ea să se bucuri mii de oameni. Kreatoria.ro este o comunitate efervescentă de oameni captivanți.
Cum ai defini un spirit creativ?
Un spirit creativ este cel care își păstrează vie flacăra interioară, o păzește de furtuni și îngheț, astfel încât să nu se stingă. E flacăra pe care uneori nu o vezi, dar care pulsează… atât cât alegi să o păstrezi așa.
