Dacă încep cu expresia „lumea se schimbă cu viteză” se va spune că am început cu un clișeu și… nu s-ar greși.
E un clișeu care ne domină viața, ne influențează într-o așa de mare măsură, încât nimic, dar absolut nimic, nu rămâne neafectat. Totul se schimbă și singura noastră șansă de a fi activi și în pas cu vremurile este să ne adaptăm, să ne dezvoltăm. Bine, aș putea adăuga: „să gândim, să fim curioși, să învățăm mereu, să căpătăm noi abilități și noi competențe”.
Acesta este prezentul nostru: mereu cu un picior în viitorul care vine mult prea repede peste noi.
Multe meserii sunt și ele într-o schimbare foarte rapidă, oricând pot dispărea în favoarea roboților sau aplicațiilor care învață (Inteligență Artificială).
Până în 2050 vor dispărea câteva, de exemplu: agent de turism, casier în supermarket, bucătar fast food, curier poștal, consultant bancar, croitor, tipograf, arbitru sportiv…
Și nu numai acestea. Probabil că multe se vor transforma în altceva, în viitor colaborarea om- IA va fi mai mult decât necesară, va fi obligatorie! Multe dintre meseriile viitorului se vor baza pe tehnologie. Și, deși copiii noștri s-au născut într-o lume digitală și se descurcă bine online, asta nu ajunge. Trebuie să „știe cum să învețe”. Iar asta ar trebui să facă școala, de la grădiniță până la facultate: să le ofere nu doar cunoștințe, ci și mecanisme de a învăța.
Unii s-au prins mai repede de chestia asta și, de exemplu, în Suedia 28% dintre adulți urmează cursuri de formare continuă. Media în Europa este de 10 %.
Ghiciți cât e în România?
1%!
Da, numai unul dintr-o sută de adulți din România se ocupă de el însuși, până la urmă, numai unul dintr-o sută urmează cursuri de formare continuă.
Am putea justifica acest „apetit” pentru învățare prin faptul că românul iese din școala- pe care în general o urăște- abia așteaptând s-o termine. Și mai știți expresia aceea „Gata, am învățat x ani, mi-a ajuns”? Ei bine, ea nu mai are acoperire azi când joburile se schimbă, locul de muncă este instabil, economia fluctuantă și viitorul imprecis.
Dar, revenind la „apetitul”despre care scriam, se ridică întrebarea:
De ce se întâmplă toate acestea?
Iată câteva explicații:
1. Performanțele învățământului românesc sunt inferioare față de media europeană din cauza infrastructurii, abandonului școlar, lipsei formării continue, sub-finanțăreii.
2. România a înregistrat a treia cea mai mare rată a abandonului școlar timpuriu din UE și se află pe ultimul loc în UE la ponderea absolvenților de studii superioare
3. La noi, 57 % dintre tineri au competențe digitale de bază față de media UE, 82 %.
4. În România, mai puțin de o treime dintre adulți au competențe digitale de bază, comparativ cu 60% în medie în U.E.
5. Doar 25% dintre adulții tineri din Romînia au studii superioare, față de media U.E de 40%
6. 40% dintre absolvenții de învățământ superior din România au emigrat.
7. 47% dintre elevi nu pot rezolva probleme simple de matematică, față de media europeană de 22%.
8. 44% dintre elevi nu au noțiuni științifice de bază, față de media europeană de 22%.
Cu alte cuvinte, stăm prost, vorba lui Caragiale…
Ne pun pe gânduri aceste date luate de aici.
Și?- veți întreba. Ce e de făcut?
Sunt câteva soluții prinse în Agenda Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României din care citez mai jos și care sunt de interes mai ales pentru cei care au și puterea de a le aplica (profesori, ong-iști, funcționarii administrațiilor locale și naționale, societatea civilă care poate pune presiune asupra celor ce decid, etc)
1. Creșterea accesului la o educație incluzivă și de calitate, în special prin îmbunătățirea confortului elevului și a curriculumului bazat pe competențe, implementarea pachetului social garantat, crearea cadrului normativ pentru serviciile de educație timpurie.
2. Promovarea culturii antreprenoriale și a deprinderilor necesare în tot sistemul de educație prin reînființarea și modernizarea atelierelor școlare în învățământul profesional și tehnologic (eu făceam la școală „lucru manual”. Învățam diverse: să cos, de exemplu, sau să pirogravez, sau să meșteresc tot felul de lucruri!)
3. Încurajarea activităților antreprenoriale cu aplicabilitate practică; încurajarea activităților de mentorat voluntar și a parteneriatelor cu mediul de afaceri pe plan local (voluntariatul este… obligatoriu:)- în ceea ce mă privește, el chiar așa era, pentru că era obligatoriu să mergem cu clasele pe câmpuri să culegem recolta de struguri, de exemplu. Nu detaliez. Azi însă voluntariatul este altfel, are alt ambalaj emoțional și da, este de ajutor pentru atât pentru dezvoltarea personală cât și a comunității)
4. Extinderea societăților antreprenoriale studențești și încurajarea colaborării cu agenții economici prin dezvoltarea de parteneriate între universități și mediul antreprenorial
5. Stimularea învățării pe tot parcursul vieții pentru dobândirea de cunoștințe și deprinderi relevante pe piața muncii și asigurarea egalității de șanse indiferent de statutul social, sex, religie, etnie sau capacități psiho-motorii.
6. Sprijin financiar sporit pentru școlile dezavantajate
7. Stimularea participării la programe de formare continuă; înființarea centrelor comunitare de învățare permanentă de către autoritățile locale; cointeresarea companiilor în sprijinirea înrolării angajaților în asemenea programe
8. Susținerea procesului de învățământ prin programe educaționale extrașcolare și extra-curriculare care să asigure educația pentru sănătate, educația civică, cultura-artistică, științifică, ecologică și educația prin sport.
În concluzie, soluții ar fi, depinde cine cum și dacă vrea să le aplice.
Educația de calitate pentru toți este doar unul dintre obiectivele de dezvoltare durabilă, alături de altele, printre care „Sănătate”, „Apă”, „Schimbări climatice”, „Consum și Producție”, „Digitalizare”, etc care, până în 2030 vor trebui atinse de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din România.
#parteneriatDepartamentulPentruDezvoltare
foto Unsplash
