carieră
(video)
Podcastul #peopleperson powered by DENT ESTET continuă cu interviul realizat cu Rodica Mandache.
DENT ESTET susține teatrul românesc și talentul care cucerește publicul.
Doamnă Rodica Mandache, sunt invidioasă pe Marius Manole că este prietenul dumneavoastră. Pentru că aș vrea și eu să fiu prietena dumneavoastră și să vă sun când vreau eu😊
Dar mă puteți suna oricând… Și așa cum v-am spus, Marius Manole nu mă sună.
De ce? Ca să nu vă deranjeze?
Poate, deși nu cred că are asta în dicționar. Mă sună exact când am nevoie să mă sune sau are el nevoie. E un om mai practic, deși foarte romantic.
Păreți genul care trăiește în fiecare moment și care se bucură de fiecare moment pe care îl trăiește. E o senzație sau așa sunteți?
Nu, nu e o senzație. Pentru că o spuneți acum, stau și eu și mă gândesc. E mai ușor să fii viu decât să aștepți să fii împins să trăiești, să intri în conivențe, să ai tot felul de lucruri convenționale. E mai ușor să fii…
Să fii viu în timpul vieții😊
Da.
Vă întoarceți des în trecut? Vă gândiți des la trecut?
Da. Pentru că am avut noroc de o viață frumoasă, de oameni frumoși. Cu timpul, când trec anii, îți rămân lucrurile bune. Poate că ține și de structură. Nu mi-au rămas niciodată lucruri pentru care aș vrea să mă răzbun sau lucruri care să mă acrească sau să mă încenușeze.Nu, mă gândesc numai la lucruri bune. Am avut o viață foarte frumoasă.
Cred că Dumnezeu a vrut să-mi păstrez candoarea
Există un moment în care aș vrea să vă întoarceți în timp, dacă s-ar putea?
Multe. Multe. Și mai ales la mine. Mi-e dor de mine de când eram tânără. Adică aș vrea să mă întorc ca să mă găsesc pe mine. Și poate că acum aș fi și mai energică, mai inteligentă, mai adevărată.
Dar v-ați păstrat o candoare intactă din secunda în care ați intrat pe scenă și până în ziua de astăzi.
Cred că Dumnezeu a vrut să-mi păstrez candoarea. Foarte puțină lume își păstrează candoarea. Probabil că pe parcurs ești foarte preocupat de a supraviețui și atunci candoarea se împletește cu alte lucruri. Poate că eu am fost foarte norocoasă. Poate că am fost așa de norocoasă încât am putut să păstrez candoarea asta pe scenă.
Teama că nu vin spectatorii în sală și că nu o să mai fiu chemată într-un spectacol a rămas
Aș vrea să vorbim un pic despre sprijin. Cine v-a sprijinit emoțional și profesional în viața dumneavoastră?
Foarte multă lume. A fost așa, ca într-un pustiu… Viața e grea chiar dacă ești frumos, ești talentat, inteligent. E ca un drum pe care apare, din când în când câte o fântână. Apare câte un om care te ajută să înveți să alegi.
Asta am avut încă de la școală. Am avut niște profesori foarte, foarte talentați care mi-au dat pasiunea pentru literatură, biologie, pentru istorie, geografie. Îmi place să învăț și la ora asta.
Sunt încă sub imperiul spectacolului pe care l-am văzut la festivalul de teatru internațional de la Sibiu, cel dedicat Ninei Cassian. Un text pe care dumneavoastră l-ați citit împreună cu Ciprian Scurtea. Ați jucat-o pe Nina Cassian, de fapt vocea ei în dialog cu jurnalul său. Ce vă leagă ceva de Nina Cassian?
Spectacolul se cheamă „Nina, o biografie romantică”. E vorba despre Nina la 80 de ani în America, singură și părăsită, deși era îndrăgostită și tocmai s-a căsătorise la 80 de ani. Uite, ea și-a păstrat o candoare și o tinerețe extraordinară.
A fost un fenomen.
A fost un fenomen, da. Iar eu îmi găsesc rolurile astea pentru că întotdeauna m-am temut că nu o să mai fiu distribuită, că nu o să mai aibă nimeni nevoie de mine.
Ați avut această teamă?
Tot timpul, deși am fost o răsfățată în privința asta. Am jucat. Dar teama că nu vin spectatorii în sală și că nu o să mai fiu chemată într-un spectacol a rămas. Și atunci a trebuit să muncesc, să caut roluri, să caut personaje, să dramatizez, să scriu. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, a fost o răzvătire, o revoltă contra mea. Pe atunci jucam Caragiale. Și era un actor foarte bun care a spus despre mine că fac numai ce vreau și stric rolurile. Și am plâns.
I-am spus domnului Valentin Silvestru și el m-a sfătuit să joc toate personajele feminine din Caragiale într-un recital și să arăt astfel că sunt o foarte bună actriță. Și mi-a spus să scriu un scenariu cu toate personajele feminine ale lui Caragiale intitulat chiar așa: „Doamnele domnului Caragiale”. Și a fost prima dată când am scris. Sigur că el m-a supervizat. Și am făcut acel recital despre care care un coleg de-ai mei a spus „ea joacă, cum știe: își dă foc”. De fapt, ăsta-i secretul. Și la candoare și la tot. Îți dai foc, te doare îngrozitor, dar reușești până la urmă.
Deci ați scris doar pentru că un actor a spus că nu sunteți ascultătoare?
Așa a fost situația. Breasla nu te primește ușor. Niciodată generozitatea sau performanța nu sunt primite cu..
…Brațele deschise…
Nu știu, cu brațele deschise nu-i primit nimic. Dar cu bucuria că tu dăruiești ceva, că tu, de fapt, dai ceva.
Un actor tot dă. Dar el de unde primește?
Asta e partea lui extraordinară. El primește de la public, să știți. Publicul pe care l-ați văzut la Sibiu, la „Nina, o biografie romantică”, a fost mai talentat decât mine în spectacol. Pentru că textul este senzațional. Poate că noi doi, eu și Ciprian Scuteru, eram buni. Poate că ce a făcut Diana Mihailopol, ca regizor, a făcut bine. Poate Sibiul te face să fii altfel decât ești.
Nu sunt gurmandă, nu sunt pofticioasă. pot să mă abțin de la orice. și nu numai că nu sunt pofticioasă. îmi educ voința, toate lucrurile plăcute mi le tai.
Cum a fost cu alegerea lui Ciprian Scuteru? De ce el?
Am repetat cu Ofelia Popii un spectacol. Adică îl repet acum. Și acolo, în casa lor, mă întâlneam cu Ciprian, că-i soțul ei, și cu fetița. Și într-o zi i-am spus, „n-ai vrea să facem pentru Sibiu asta”? Și el imediat a spus da. Și am descoperit un actor extrem de special. Altfel decât m-aș fi așteptat. Nu crezi că poate fi atât de ironic, atât de incisiv. Și personajul său „Jurnalul” este foarte greu. Că trebuie să secondeze, să n-aibă vanități. E foarte greu de făcut. Și în el am găsit acel partener de care aveam nevoie. Dar vreau să vă spun, ca să revin, că publicul a fost teribil. În primul rând pentru că era trei sferturi feminin.
Poate atras de Nina Casian, poate atras și de mine, nu știu. Dar au venit, lumea stătea pe jos, pe podea sau rezemată de perete. A fost o mare bucurie. A fost foarte talentat, pentru că știți cum erau? Ca niște oameni foarte însetați de ceva și cărora le aduci un butoi cu apă.
Au fost roluri pe care le-ați regretat?
Roluri pe care să le regret au fost multe. Foarte multe.
De ce?
Nu m-au distribuit. Nu le-am primit. Acum, la Cluj, când am fost și m-am întâlnit cu Florin Piersic, mi-am adus aminte că, după „Visul unei nopți de iarnă”, au fost două piese pe care le-am repetat. Și una era ungurească, se chema „Învățătoarea” de Brody Sandor, care era un rol extraordinar! Și îmi mergea foarte bine, pentru că era vorba despre o profesoară trimisă undeva, departe, într-un câmp. Era ca un film mexican. Era singură, iubea școala, iubea viața, iubea soarele, iubea tot. Și avea mult de suferit. Erau două roluri foarte bune pentru mine și Florin. El le găsise foarte bine. Și nu ne-a fost dat.
N-ați prins rolul de profesoară, dar profesoară ați fost.
Am fost profesoară și a fost o parte din viața mea minunată. Alergam la cursuri ca la întâlnirea cu un iubit nou.
„Doamnă, dacă nu erați așa, nu se alegea nimic de mine”
Și cum erați ca mentor, ca profesor?
Dur.
Nu mă așteptam la răspunsul acesta
Foarte dur. Chiar am suferințe și acum pentru cât de drastică am fost. Dar m-am mai liniștit pe parcurs. Mi-a spus asta, de pildă, o studentă de-a mea care e la Constanța și cu care am fost cumplită. M-am întâlnit cu ea la Constanța și i-am spus că am niște remușcări foarte mari în ceea ce o privește. Și ea mi-a răspus „doamnă, dacă nu erați așa, nu se alegea nimic de mine”. Și asta m-a mai liniștit un pic.
Ieri am văzut un spectacol în care erau trei sau patru studenți de-ai mei. Și una dintre actrițe a fugit după mine la final, m-a strigat și mi-a spus „florile astea sunt pentru dumneavoastră”, ea le primise când era pe scenă. Și era studenta pe care am scos-o din minți, cred. Aveam un obicei să scot în fața clasei, ca pe scaunul electric, pe cineva care greșea și îl rupeam în bucăți. Desfăcându-l în bucăți, el se regăsea. Mă rog, să zicem că e o pedagogie specială. Și ea mi-a spus atunci „Doamnă, sunteți o actriță foarte mare, foarte bună, dar un profesor foarte prost”. Și iată,fetița asta a fugit de pe scenă până în stradă și mi-a adus acel buchet de flori. Deci… spun că n-am greșit.
V-ați îmbrăcat întotdeauna așa, spectaculos?
Când ești tânăr, nu ai nevoie. Știi când ai nevoie? Când pleacă de la tine toate puterile. Îți pui o rochie lungă, o pălărie, niște ochelari și fugi repede.
Cum trăiți? Cum aveți grijă de sănătatea dumneavoastră?
Am mare grijă. Am mare grijă și cred că toată lumea ar trebui să aibă grijă.
Dar, iarăși am noroc, pentru că nu sunt gurmandă, nu sunt… pofticioasă. Pot să mă abțin de la orice. Și nu numai că nu sunt pofticioasă. Permanent mi-am îngrijit voința, că ea te părăsește prima. Vrei să dormi mai mult? Te doare ceva? Nu lași. Nu trebuie să lași pe nimeni să fie stăpânul tău, chiar dacă e ceva extrem de dureros. Îmi educ voința, toate lucrurile plăcute, mi le tai.
Cum?
Da.
În această lume care promovează atât de mult plăcerea?
Da.
La DENT ESTET nu te doare niciodată nimic!
Prietenii noștri de la DENT ESTET susțin teatrul românesc și fac totul pentru ca actorii să se simtă bine, să zâmbească frumos. Știu că mergeți la ei.
Da, merg și eu, merge și fiica mea, și Catinca, nepoata mea. A fost așa: aveam un prieten, un avocat, care are o viață ca un film indian, adică grea. Și el mi-a făcut cunoștință cu Oana Taban de care m-am îndrăgostit. De ce? Pentru că e un personaj unic!
Ea i-a spus lui Ștef, după ce m-a cunoscut, că ar vrea să facă ceva pentru mine. Și, cum eu aveam nevoie, m-am dus. Și am constatat că nu numai ea este așa, ci întreg stafful său!
Să vă dau un exemplu: luna iunie a fost pentru mine o lună de coșmar. Nu am avut timp de nimic! Am fost la Cluj, la Sibiu, am jucat… Și m-a sunt doctorul Ștefănescu. El m-a sunat! Eu am greșit ziua în care trebuia să duc… Și m-a sunat el! Adică ai putea învăța manierele elegante de la ei. În plus, cercetarea, știința pe care le pun în meseria lor sunt extraordinare. Eu am fost și geloasă, am crezut că mă iubesc numai pe mine😊, dar ei îi iubesc pe toți pacienții lor.
Seneca spunea că omul își sapă groapa cu dinții, adică ei sunt cei care influențează sănătatea întregului organism.
Iar Florin Piersic îmi atrăgea atenția cândva despre un domn, zicând: „uite, omul acela e bogat, are tot ce-i trebuie, de ce oare nu-și face și dinții? Numai noi ni-i facem”. „Ei”- i-am spus- „ni-i facem pentru că trebuie.” „Nu”- mi-a răspuns el- „ni-i facem pentru că ne iubim…”
La DENT ESTET nu te doare niciodată nimic! La Iași am trăit între mulți doctori, orașul e universitar, medicii sunt grozavi. Ajungeai la medic și, din ușă, îți spunea ce ai! Vorbesc serios, vedea din cum călcai, cum îți stătea părul, din semnele pe care le aveau ei. Acum aparatele și tehnologia au făcut ca diagnosticienii să nu mai fie ca înainte. Ori, la DENT ESTET, medicii știu să pună diagnosticul! Asta e ceva extraordinar!
Ați avut o viață tare frumoasă.
Da, morți au fost, dureri au fost, dar nu știu cum s-a întâmplat că am ținut minte numai ceea ce a fost frumos.
Sunteți foarte activă! Nu faceți prea mult?
Nu! Dacă faci ceea ce-ți place nu e niciodată prea mult!
Vă mai „dați foc” cu ușurință?
Da, îmi place.
