Mihai Zânt : "Misiunea AVE este ca educația din România să fie în 2035 în Top 10 în UE și avem un plan concret pentru asta"

Mihai Zânt

Mihai Zânt este Executive Coach, Trainer și Managing Partner in HUMANISTIC. Are o experiență de peste 10 ani în conducerea echipelor și comunităților și și-a concentrat activitatea pentru a crea organizații care învață și care comunică axat pe valori. Acum el construiește experiențe de învățare pentru corporații, utilizând sisteme de practică integrate având ca țintă pe Self Leadership si Future Skills. De asemenea, este Coach pentru programul de Executive MBA al ESCP Europe în Paris.

Este membru în boardul AVE (Asociația pentru Valori în Educație), un ONG care își propune să aducă sistemul de învățământ românesc în top 10 din UE până în 2035 și în boardul ICF (International Coaching Federation).

Humanistic este o comunitate de traineri, coach și experți de business, un veritabil ecosistem de învățare, care se concentrează pe #futureskills și Self Leadership ajutând profesioniștii de astăzi să fie mai autonomi, responsabili, agili, empatici și orientați către impact.

AVE a reușit să adune oameni de business și companii, organizații nonguvernamentale diferite, dar care au ca scop tot educația, și a demarat un excelent program de leadership pentru directorii de școli, pentru că educația înseamnă oameni și mentalități. De fapt, de aici începe acest proces, nu-i așa?

Mihai Zânt, există o șansă reală pentru învățământul românesc?

Sigur că există! Ia gândește-te: dacă multe țări au reușit să facă străzi și infrastructură, noi avem șansa ca aici să fie totul încă „verde”. Și ar trebui să profităm de asta. Așa e și cu învățământul… Dacă în școlile noastre din mediu rural am putea să punem un pic de pedagogie/un pic de tehnologie am putea să accelerăm timpul pierdut fără să mai urmăm toate etapele.

Și asta face AVE?

AVE ajută leaderii, directorii și profesorii să transforme școlile. Lucrăm de fapt cu toți cei implicați în acest act al educației, pentru că, dacă oamenii se schimbă, se schimbă și școala… Și am văzut că, după ce am lucrat cu directorii, indicatorii s-au modificat.

Ce indicatori?

Indicatorii de abandon școlar, de exemplu, sau gradul de absenteism, sau de promovabilitate la Bac. Dintr-un altfel de leadership decât cel de până acum folosit în școli au reieșit indicatori schimbați.

Ce trebuie să facă directorul școlii, ce tip de leadership nou învață?

În primul rând să nu lase niciun copil în urmă. Noi aveam în România, înainte de pandemie, 40% analfabetism funcțional. Acum, în lume, de când cu pandemia, 2 din 3 copii sunt lăsați în urmă. Deci orice decalaje ar fi fost înainte, ele acum se măresc. Unii dintre copiii cu care lucrăm se bazau pe masa de lapte și corn de la școală, care era masa lor de bază. Acum probabil nu mai fac școală, ci ajută în gospodărie, fac alte lucruri și iată cum decalajele cresc. Noi vom lucra cu 114 școli care se află în acțiunea aceasta integrată pentru care vom avea un program pe 4 ani, peste 50 000 de copii vor beneficia de el. Pentru că chiar dacă, să zicem, acum au tehnologie, ei trebuie învățați să o folosească.

Școala nu mai are rolul de a da informația, informația există. Aș zice că rolul ei este acum acela de a învăța copiii cum să selecteze informația existentă.

Școala online este o soluție pentru procesul de învățământ?

Este o soluție pe perioada pandemiei, sau în mediile distanțate unde nu ar putea ajunge altfel și unde poate fi chiar o soluție permanentă chiar și după pandemie. Pe de altă parte, eu cred în interacțiunea umană care are rolul ei în școală, putând să genereze o adevărată și sănătoasă contaminare a învățării, de exemplu.

Dacă ne referim la directori, cei pe care îi aveți în vedere prin AVE, ce înseamnă în cazul lor „pedagogie corectă”?

Să facă astfel încât profesorii să aibă programe aliniate pe care să le contruiască unele pe celelalte prin colaborarea din cancelarie, prin tipuri de activități interdisciplinare pe care să le propună elevilor.

Și, firește, să-și schimbe mentalitatea, modul de gândire. Adică nu mai trebui gândit „asta e clasa de olimpici” sau câți „olimpici avem în școală”, ci câți elevi vor ieși din școală știind lucruri. Putem face o comparație cu un spital. Unde ai vrea să te duci? Într-un spital unde operează un profesor universitar, sau într-unul din care 95% din pacienți ies sănătoși? Deci școala nu ar trebui să se mândrească cu doi olimpici ci, în medie, din școală să iasă cât mulți oameni care știu.

Și unde sunt acești directori? Sau cum pot deveni astfel de directori?

Noi am găsit acești directori excepționali, acești profesori excepționali care fac asta și e nevoie ca și alții să învețe de la ei. Pe de altă parte, se pot înscrie în programele pe care noi, împreună cu alte organizații nonguvernamentale le-am dezvoltat pentru ca să câștige mentalitatea asta. AVE face Academia de Leadership pentru directori de școală, un program în care am implicat 114 școli. Ideea este să creăm un fel de bulgăre care să se rostogolească și să „lovească” și restul școlilor. Noi am găsit oameni care fac lucruri excepționale pe care îi vom premia și la Gală. Vedem că se întâmplă lucruri extraordinare în mediile de favorizate, la nivel de dotări, metodologii și de rezultate.

Ce rol are școala azi, având în vedere că în 10 ani vor apătrea joburi noi, lumea va fi schimbată?

Are rolul de a crea un nou tip de gândire, de învățare, dezvățare și reînvățare. Trebuie să dea copiilor metodele prin care să se adapteze, să învețe și să aibă o gândire critică față de ceea ce se întâmplă. Nu mai are rolul de a da informația, informația există.. Aș zice că rolul ei este acum acela de a învăța copiii cum să selecteze informația. Asta și învață să facă directorii prin programele noastre.

Știu că ai învățat mult afară, ai studiat la facultăți de top. Cum are loc acolo procesul de învățare și cum se aleg acolo oamenii?

În primul rând nu se pleacă de la ideea că unii pot, iar alții nu pot. Pleacă din mentalitatea că toți pot. Am văzut că în România există mentalitatea că dacă în liceu intrră copii „stricați” de sistem, nu se mai poate face nimic. Afară nu este despre răspunsul corect sau răspunsul greșit. Mult din participarea din clase în România este despre dacă ai sau nu dreptate, afară este despre „am o percepție, am o opinie”.

Asta încurajăm și la copii- să aibă opinii, o gândire creativă, autonomă. Dorim să creăm oameni autonomi, care vor să inoveze, să construiască pe baza unui set de informații carre există acum.

Îmi poți da un exemplu?

Sigur. E ca la Politehnică la noi unde pentru examen aveai de învățat de la pagina 75 la 150, pe când afară ți se dă o întreagă bibliografie și ți se spune să faci o rețea de telecomunicații pentru un oraș cu specificații date. E ceea ce se cheamă examenul cu cărțile pe față, pentru că și noi, în viață, stăm cu cărțile pe masă și avem toată informația mondială la dispoziție. Problema este cum o folosim, nu dacă o reproducem…

by © Ciprian Vlăduț – www.cipane.com

Se pare că una din tendințele anului 2021 va fi că statul se va baza pe ONG-uri pentru marile proiecte sociale…

Nu m-aș pune în locul statului și cred că există totuși niște domenii, cum sunt sănătatea și chiar educația sau infrastructura în care statul are rolul lui… Dar și zona privată are o responsabilitate față de toți actorii implicați. Pentru că, dacă vrea să creeze businessuri sustenabile, ar fi bine să se implice.

Dar cred că cel puțin educația, dacă nu chiar toate domeniile merită suportul oferit de stat. Tot ce se întâmplă ulterior începe cu educația și, din păcate, rezultatele se văd în ani de zile. De aceea implicarea este necesară acum pentru viitor. Sistemul privat, companiile se uită spre educație și asta e foarte bine, pentru că au toate motivele să-și pună banii în ea. Însă implicarea finaciară nu este totul. Resursele, serviciile, oamenii proprii care pot face mentorat sau coaching sunt ajutoare la fel de importante.

Pe ce își bazează AVE activitatea și de acum încolo?

Pe dorința mediului privat de a da înapoi societății ceea ce a primit și pe nevoia unei educații bune și de creare a unor comunități solide. Misiunea noastră este de a duce România în top 10 din Europa în 2035 și avem un plan concret pentru asta. Acum lucrăm în clustere, sunt școli care cer să fie admise în program pentru directorii și profesorii lor. Când mai multe școli dintr-o zonă se aliază, impactul este mai mare.

Bucureștiul intră în preocupările voastre?

Da, dar noi suntem implicați mai ales în diminuarea decalajelor în mediile defavorizate.

Plecarea „creierelor” din România este o problemă?

Este, dar depinde cum ne uităm la ea. Dacă noi vom oferi posibilitatea ca oamenii să facă ceva în România, nu vor mai pleca. Pe de altă parte, dacă celor plecați le vom oferi posibilitatea să contribuie, se vor întoarce. Sunt foarte multe feluri de a implica diaspora. Dacă vei privi lucrurile pesimist și vei spune că România nu are șanse, atunci vei pleca, dacă vei privi lipsurile ca pe o oportunitate de a face ceva, atunci nu vei pleca. Sunt multe poosibilități de a accelera lucrurile în România. Sigur, plecarea din țară este o alegere personală. În general oamenii au plecat din cauza sistemului de sănătate de aici sau pentru că nu au dorit să-și crească copiii în sistemul de educație de aici. Dacă rezolvăm aceste două lucruri, oamenii vor pleca mai puțin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu: