Dragoș Bucur și Dana Nălbaru : "Capul ne mai lasă, dar inima, niciodată"

Dragoș Bucur și Dana Nălbaru

Am băut o cafea cu familia Bucur într-o dimineață de sâmbătă. Au venit cu cei 3 copii, au intrat umplând bistroul cu gălăgie și bună dispoziție. Cei doi au început un proiect care nu le aduce decât satisfacție, o campanie care se numește „Redescoperă iubirea”. De altfel, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au ales libertatea și echilibrul ca stil de viață. Spun că viața lor nu e roz, dar atunci când unuia îi este greu, se poate baza pe celălalt.

 

De ce numește proiectul vostru „Redescoperă iubirea”? Cine a uitat-o? Cine trebuie să o redescopere?

Dana: Din ce în ce mai puțini oameni se raportează la iubirea de sine și redescoperă iubirea nu e un site de matrimoniale, cum îmi place mie să glumesc, un site unde dacă ai fost părăsită te duci să-ți regăsești iubirea. Nu:).

Se referă la redescoperirea iubirii de sine, aceea pe care, dacă o ai, ai și echilibrul necesar în viață ca să fii fericit pentru că, din preaplinul tău, poți să dai oricând și celorlați. Observ în jurul meu tot mai puțini oameni echilibrați, care fac terapii, care sunt nefericiți, care se despart, care nu mai relaționează cu copiii lor așa cum ar trebui. Și cred că majoritatea problemelor pleacă de la faptul că oamenii au uitat să se iubească pe ei înșiși.

Și ce este acest proiect?

Dana: E o campanie pe care am pornit-o anul trecut cu niște conferințe. Campania este împărțită în mai multe categorii și în cadrul conceptului am dezvoltat acest site unde am început o serie de interviuri cu specialiști care vor oferi sfaturi oamenilor care au nevoie, un site unde ei să se simtă în siguranță, să întrebe, să plângă, să ceară ajutor… Vom avea scurte clipuri în care vom trata probleme punctuale care sunt întâlnite în viața noastră de zi cu zi. Sunt 4 short movies, primul este deja realizat, se numește Uitarea. Sunt videoclipuri cinematice mai degrabă, care vorbesc despre cele 4 etape din viața unui om, tratate într-o ordine cronologică inversă: bătrânețea, maturitatea, adolescența, copilăria. Al doilea, cel care va trata maturitatea, va fi lansat în scurtă vreme…

Populația va îmbătrâni în câțiva ani. România va avea o medie de vârstă destul de înaintată peste 15 ani. Va fi o țară îmbătrânită. Bătrânii sunt din ce în ce mai triști și mai ignorați în România, ce părere aveți?

Dragos: Asta dacă mai stăm pe aici și peste 15 ani…:)) Nu știu ce să zic despre bătrânii ignorați, dar din ce văd în jurul meu, în anturajul meu, constat exact opusul. Din ce în ce mai mulți prieteni de-ai mei acordă atenție părinților lor și-și dau seama că timpul se duce și ar trebui să petreacă mai mult timp cu ei. Proiectul acesta al Danei în care m-am implicat și eu și care merge invers, de la bătrânețe înapoi, te face să înțelegi că bătrânii, seniorii, sunt oameni ca noi toți! Se emoționează, râd, dansează, au trăiri de tot felul. Noi ne-am obișnuit să-i vedem ca pe niște obiecte de decor, dar nu, sunt oameni plini de viață! Alina Vâlcu, colega mea, organizează niște întâlniri cu oameni în vârstă la final de săptămână, care fac tot felul de lucruri. Oamenii în jur de 40 de ani se poartă altfel cu seniorii, pentru că știu că asta va veni și în viața lor.

 

Observ în jurul meu tot mai puțini oameni echilibrați, care fac terapii, care sunt nefericiți, care se despart, care nu mai relaționează cu copiii lor așa cum ar trebui. Și cred că majoritatea problemelor pleacă de la faptul că oamenii au uitat să se iubească pe ei înșiși. (Dana Nălbaru)

 

Ați gustat libertatea ca familie și o faceți în continuare… Cum e?

Dana: Fain! (râde). E o alegere, Cristina, dar e grea, pentru că îți asumi niște riscuri, să știi…. Necunoscutul nu e confortabil, că mulți spun la 35, 40 de ani, „aș schimba ceva, dar unde să mă duc, ce să fac, aș face ca voi, dar nu știu cum”…

Nu trebuie să știi încotro te duci sau ce vrei, ci, cred că mai important este să știi ce nu mai vrei, ce elimini. Și când gândești așa, se face loc, se face spațiu. E mult mai ușor să elimini lucrurile care te fac nefericit, pentru că pe ele le cunoști bine. Începi astfel să-ți faci timp: scapi de relații toxice, nu mai stai într-un loc de muncă în care ești nefericit. Și, când scapi de astea, nu trebuie să fii speriat, pentru că întotdeauna Universul îți trimite ce-ți trebuie, asta ne-a arătat nouă, cel puțin…

M-am uitat cu jind la plecările voastre, ce bine e să stai într-o rulotă și să bei cafeaua dimineața într-un alt loc!

Dragos: E bine da, dar ție ți-a plăcut ce s-a văzut din afară. Adică tu descrii acum imaginea generală, dar să știi că viața noastră este o viață ca a oricui: cu îngrijorări, cu probleme, cu nesomn, cu nebunii…

Dana: Din afară pare din afară că suntem zen tot timpul, dar nu e așa…

Dragos: Știi ce cred că poate am făcut noi și într-un fel asta se leagă și de proiectul Danei… Știi ce m-a întrebat Alina (Vâlcu) ieri? „Dragoș, voi de ce faceți campania asta, că sunt cheltuieli și cum monetizați?” Uite, unii oameni își cumpără mașini, alții telefoane, alții haine de firmă… Ce am ales noi în ultimii ani a fost să facem lucruri care erau pentru sufletul nostru și pentru copii. Adică de ce e mai justificat să-ți cumperi un telefon de 2000 de euro, care nu se amortizează în niciun fel și să nu faci lucrurile care te împlinesc? De ce să nu investești în proiecte care te fac fericit? Danei îi place proiectul, mie îmi place să fac regia și producția lui, Danei îi place muzica pe care o face, vorbim de lucruri care țin de viața noastră. Ceea ce facem noi diferit este că alegem proiectele și lucrurile care sunt importante pentru mintea și inima noastră.

Dana: Am fost întrebată mereu cum mă văd peste 5 ani, dar noi, ca familie, și eu ca persoană în mod special, nu mă gândesc la câștigul pe care îl voi face peste 5 ani.

Dragos: Cred că acesta este un fel de defect al nostru.:))

Dana: Noi nu avem business plan.

Care este motorul dintre voi doi?

Dragoș: Fiecare, pe perioade. Lucrurile nu merg roz în familia naostră tot timpul, dar partea bună e că atunci când unuia nu-i e bine, se poate baza pe celălalt.

Dana, ce ai descoperit tu la tine prin Dragoș?

Dana: M-am descoperit mult mai bine pe mine însămi, el m-a învățat cel mai important lucru: să nu mai privesc cu teamă în viitor, pentru că eu eram un om căruia îi era frică. Trăiesc zilele cu bucurie, fără să mă mai gîndesc cu teamă că nu va ieși, că se va întâmpla ceva rău…

Tu ce ai învățat de la Dana?

Dragos: E foarte greu să trag o concluzie a acestor 15 ani de când suntem împreună, dar pot spune că am învățat să fiu mai atent la subtilități, fiindcă eu am un mod foarte abrupt de a privi lucrurile, ele sunt fie în alb, fie în negru, la stânga sau la dreapta. Dar am devenit mai atent cu oamenii din jurul meu, datorită ei.

 

Vreau să fac parte din proiecte care au poveste și suflet. Sunt în perioada în care asta mă interesează pe mine, ca actor. (Dragoș Bucur)

 

Te-ai întors la „Visuri la cheie”? Asta te-a făcut să te simți special?

Aici e o discuție destul de lungă, eu cred că formatul în sine este foarte puternic și el s-a dezvoltat foarte mult pe nevoile prezentatorului și ale arhitecților. Eu, fiind cu cea mai mare experiență pe tv, formatul s-a dezvoltat în ani de zile pe „nevoile” mele de exprimare, pe contextele în care eu puteam da tot ce era mai bun din mine. Și lumea a asimilat acest format cu mine cu tot, probabil…

Câte short movies mai aveți de filmat la „redescoperă iubirea”?

Dragos: 3 în 3 luni de acum încolo. La cel cu Uitarea s-a comentat mult și cel mai mișto comentariu a fost al cuiva care a zis exact ce trebuia: „Capul ne mai lasă, dar inima niciodată”.

Voi vreți ca din fiecare proiect al vostru oamenii să învețe ceva?

Dragos: Nu, eu de câțiva ani am ieșit din proiecte „didactice” care se adresează intelectului, care dau direcții de moralitate, etc. Nu mai vreau să fac parte din proiecte de genul acesta. Vreau să fac parte din proiecte care au poveste și suflet. Sunt în perioada în care asta mă interesează pe mine ca actor.

Dana: Pentru mine este important să fac muzică doar de dragul creației, fiindcă nu voi mai urca pe scenă. Nu-mi mai doresc acest lucru, mi-a plăcut, dar acum vreau să dorm nopțile și nu mai pot să le pierd, ori scena și turneele asta făceau. Mi-e dor să cânt, da, dar pentru a cânta pentru un public foarte mare din România, trebuie să fii mainstream, ori eu nu mai am interes să fac asta. Am trăit această etapă la momentul potrivit. Acum intru în studio, fac muzică, fac ce-mi place, dar în același timp stau și cu familia mea.

 

În rulotă, sunt 5 oameni care, în 12 metri pătrați, fac duș, merg la toaletă, își desfășoară activitățile specifice. Și, dacă nu poți să-l tratezi pe celălalt ca pe tine însuți, atunci treaba nu merge. Și asta e valabil și pentru cei mari, și pentru cei mici, care trebuie să găsească soluții pentru a-și face treaba, fără să-l deranjeze pe celălalt.

 

Cum s-au dezvoltat copiii de când stați cu ei tot timpul?

Dragoș: Uite, ziceai treaba asta cu rulota, că ce bine e să-ți bei cafeaua, că e mare… Eu mai zic așa mai în glumă, mai în serios, că, dacă într-o familia sunt neînțelegeri, fie că e vorba de un cuplu, fie că e vorba de un cuplu cu copii, să meargă cu rulota și, după o săptămână, își vor da seama dacă vor rămâne împreună… (râde). Adică nu există o cale de mijloc. Într-un spațiu atât de mic, trebuie să fii atent la cel de lângă tine. Altfel nu merge. Sunt 5 oameni care, în 12 metri pătrați, fac duș, merg la toaletă, își desfășoară activitățile specifice. Și, dacă nu poți să-l tratezi pe celălalt ca pe tine însuți, atunci treaba nu merge. Și asta e valabil și pentru cei mari, și pentru cei mici, care trebuie să găsească soluții pentru a-și face treaba, fără să deranjeze pe celălalt. Ceea ce e greu, crede-mă.

Cum îți simți vârsta?

Dragoș: Ți-aș da două răspunsuri: acum un an jumate eram cu Dana în mașină și m-am oprit lângă o stație de tramvai și am văzut niște puști, cred că aveau 18 ani. M-am uitat la ei și mi-am dat seama brusc că eu sunt de vârsta lor. Pe de altă parte, mă doare spatele, mă dor picioarele, nu mai rezist după ora 11… Eu mă cred încă de 18 ani, dar corpul îmi aduce aminte că nu e chiar așa…:)

Care sunt ambițiile tale de actor acum?

Nu am ambiții… Acuma că mă întrebi, îmi dau seama că răspunsul poate să sune a blazare, dar mi-am dat seama că nu mai am idealuri așa de actor, adică mi-ar plăcea să joc în continuare, realist vorbind cererea pieței de film din România pentru Dragoș Bucur a scăzut foarte mult și atunci, ori m-am resemnat cu chestia asta, nu știu, cert este că eu îmi produc propriile filme, joc în ele, vreau să dezvolt școala de actorie, din toamnă ne mutăm într-un spațiu mai mare, deja mărim domeniul, vom avea o clasă de montaj, de producție, poate și sunet, nu știu, ne vom dezvolta…

Vă gândiți să rămâneți în România pentru totdeauna? Se mai gândește cineva să rămînă aici pentru totdeauna?

Dragos: Anul trecut am fost în Amsterdam și ne-a plăcut foarte mult. Ne uitam pe stradă, în restaurante, unde vedeam oameni peste 50 de ani care erau senini, relaxați. Se plimbau prin parc, prin muzee… Am stat acolo două luni și am văzut atâta lume care făcea sport, care râdea…

Ce-i face să fie așa?

Dragoș: Educația și nivelul de trai.

Educația…

Dragoș: Cristina, dacă azi, printr-o minune și cu o baghetă magică din povești, educația ar ajunge la nivelul la care cu toții visăm, să existe școli în toată țara la standarde înalte, dacă programa ar fi adaptată la vremurile pe care le trăim, dacă toate astea s-ar întâmpla azi, atunci în 40 de ani țara ar avansa. Dar cum asta nu se întâmplă azi, peste 40 de ani țara asta va fi la fel. Deci nu cred că vreau să rămân aici…

Sunteți dezamăgiți?

Dana: Mie mi se pare trist. Dacă viața îți oferă o oportunitate de job și trebuie să decizi să accepți să pleci din țară sau nu, e una, dar că-ți trece prin cap să pleci chiar dacă îți merge bine, pentru că nu mai poți sta aici că, uite, copiilor nu le va fi bine, asta mi se pare trist.

Credeți în Dumnezeu?

Dana: Eu da. Mult.

Dragoș: Este o întrebare la care nu știu niciodată ce să răspund. Dacă aș fi obligat să răspund ceva, aș zice totuși, da. Dar nu sunt un credincios în adevăratul sens al cuvântului.

Care sunt locurile din care nu ați mai fi vrut să vă întoarceți?

Dana: Eu din Danermarca nu aș mai fi vrut să plec…

Dragoș: E cu da și nu, pentru că nouă, după 2, 3 săptămâni, ni se face dor. Dar așa, ca loc, eu am filmat la un moment dat în Maroc și acolo mi-a plăcut mult, dar și Danemarca, da, ne-a plăcut, și Olanda, și Portugalia.

Ce vă așteptați să se întâmple cu această campanie Redescoperă iubirea?

Dana: Nu m-am gândit la asta… Mă aștept ca oamenii să se redescopere pe ei, să intrăm în contact, să le dau răspunsurile de care au nevoie dacă pot să le dau eu, dacă nu, o să apelăm la specialiști, pentru a ajuta cât mai mulți să-și regăsească echilibrul și să fie fericiți.

Dragoș: Iar eu… să-mi testez capacitățile de producător și regizor (râde)

Lasă un comentariu: