În acest weekend a avut loc Balul Boierimii la care au participat multe familii vechi cu nume istorice. Cu unul dintre organizatori, Grigore Ghyka, am avut plăcerea să stau de vorbă. Cu o pronunție graseiată și plăcută, domnul Ghyka mi-a povestit despre anii copilăriei sale, despre comunism și boieri, despre viața plină de lipsuri din America. Mulți au plecat din țară cu ce aveau pe ei. Așa s-a întâmplat și cu descendentul ultimului domnitor Ghyka din Modova.
A câta generație din familia dvs sunteți?
Nici nu știu a câta, dar știu că familia apare pe la mijlocul secolului al șaptesprezecelea. Străbunicul bunicului meu a fost ultimul domnitor Ghyka al Moldovei. De la el vine fiul lui, Alexandru, apoi străbunicul meu, Grigore, apoi bunicul meu Alexandru, tatăl meu, Grigore și acum eu.
S-a transmis în gene sau în educație un anume simț al conducerii?
Nu, dar întotdeauna la noi în casă s-a vorbit despre istoria familiei. Știam de unde ne tragem, bineînțeles, casa era plină cu poze și cu gravuri cu străbunii. Știam de unde venim și asta era foarte des folosit în educația pe care considerau bunicii și părinții că trebuie să ne-o dea. Erau folosiți ca exemple și în final și tu trebuia să ajungi a fi exemplu pentru alții.
Și dvs cum ar fi trebuit să vă purtați? Care era modelul invocat?
Modelul era să fii corect. Foarte simplu. Să te comporți corect.
Nu se spunea să fii ca bunicul tău Alexandru, sau ca… altcineva din familie..?
Nu. Era vorba doar despre corectitudine. Să te porți frumos, corect, să te ții de cuvânt. Niște valori foarte simple care sper că există peste tot.
Ce „personaje” existau la dvs în familie? Mereu găsim un unchi care a pierdut la cărți, sau o mătușă dependentă de modă..
Erau niște personalități destul de excentrice. Am trăit cu foarte multe rude în vârstă, mătuși, unchi în jur, care au avut vieți foarte interesante. Aproape toți au fost marcați de comunism, de ce s-a întâmplat și de felul în care viața lor a fost schimbată… Erau însă niște personalități speciale care au văzut multe, povesteau frumos…
La început am trăit foarte modest în America. Mama nu avea bani, găseam mobila și de pe stradă. Ne suna cineva și ne spunea uite vecinul a pus o canapea pe stradă, știu că aveți nevoie. Și mergeam și o luam. Cumpăram haine de la magazine de mâna a doua… Și nu simt rușine când povestesc asta. Face parte din experiența mea și face parte din cine sunt astăzi.
V-ați născut în București.
Da, la spitalul Filantropia, în 68. Am copilărit până la 8 ani pe bulevardul Dacia. A fost o copilărie foarte frumoasă. Pe atunci nu ne dădeam seama de ce se întâmpla. Eram niște copii…
Ce făceați?
Ne jucam în parcul Ilie Pintilie (actualul Brătianu), iar când ploua ne jucam în podul casei care pentru mine era fermecător, plin de cufere și de obiecte vechi. Aveam și o odaie de joacă acolo. Podul era magic.
Cu cine vă jucați?
Cu fratele meu, cu prieteni din cartier, cum probabil fac toți copiii. Casa noastră a fost naționalizată și în partea mare a ei locuiau italieni care lucrau la Ambasada Italiei care era vis a vis de noi. S-au succedat câteva familii de italieni și când am apărut, noi, fratele meu și cu mine, în casă se mutase o familie foarte cumsecade cu doi copii: Fabio și Manfredi, amândoi de-o seamă cu mine și cu fratele meu. Eram tot timpul împreună și ei petreceau tot timpul la noi în casă pentru că, părinții lor fiind diplomați, erau mai tot timpul plecați la recepții.
Când au venit comuniștii, casele le-au fost naționalizate și mulți au fost dați afară din case. Noi am putut rămâne, dar ni s-au dat niște camere gen vagon, intram pe intrarea de servitori. Făcusem chiar dintr-o baie mai mare, două spații: o bucătărioară și o baie mai mică
Dar pe bulevardul Dacia locuiau numai familii de boieri, nu?
Da, erau familii mai vechi, adică erau niște oameni privilegiați care locuiau de-a lungul bulervardului Dacia pe vremuri. Când au venit comuniștii, casele le-au fost naționalizate și mulți au fost dați afară din case. Noi am putut rămâne, dar ni s-au dat niște camere gen vagon, intram pe intrarea de servitori. Făcusem chiar dintr-o baie mai mare, două spații: o bucătărioară și o baie mai mică. Firește, era o improvizație. Vechea bucătărie era la mansardă și nu mai exstau servitori care să urce și să aducă de acolo mâncarea. Așa că, practic, am înființat o mică bucătărioară depărțită de baie cu o draperie…
După ce v-au luat casele, marii potentați comuniști au avut și ei servitori, deci… a fost o mare minciună până la urmă egalitatea. Unii erau mai egali decât alții, dar toți voiau să fie de fapt boieri…
Sigur, ați spus totul nu mai trebuie să adaug nimic, Din păcate s-a pierdut elitele, niște oameni de seamă fantastici, cărora, după ce au contribuit la istoria și cultura noastră, așa le-am mulțumit prin a-i băga la pușcărie și a-i omorî și a le lua averile. Era teama atunci că puteai fi ridicat și băgat în pușcărie oricând.
Câte famiii mai sunt din marea boierime?
Nu știu exact numărul lor, dar cele care mai sunt se cunosc între ele. De aceea am și organizat acest bal. Scopul este să ne întâlnim cu toții, să ne cunoaștem să ne distrăm împreună, dar să și aflăm unii de alții. Mulți sunt plecați peste tot, nu mai locuiesc aici. Dar, de fapt, nu numai aceștia sunt plecați, sunt plecați milioane de români afară!
Care sunt numele pe care le întâlnim la bal?
Familia Cantacuzino ne ajută mult, Mihai Ghyka, Ileana Kripp descendent din familia Știrbei și invitații noștri din familia Neculcea, Florescu, Strudza…
Câte limbi străine vorbiți?
Franceza care se vorbea în casă, germana, româna, desigur, în Statele Unite am învățat engleza și la școală am studiat spaniola. Germana nu mai vorbesc. Când am plecat din România s-au oprit lecțiile de germană.
Asta era ceva permanent în educația din familii, nu-i așa? Cunoașterea obligatorie a limbilor străine.
Da, franceza se vorbea acasă mai mult decât româna de fapt. Veneau guvernante din Franța, din Anglia, din Germania. Erau aduse în ideea de a învăța copilul să vorbească altă limbă…
Cu nativi, cum se spune astăzi…
Da, exact.
În ce mai consta educația?
Conta foarte mult să înveți bine la școală, iar acasă învățai cum să te porți în societate. Cum să stai la masă, cum să mănânci, cum să conversezi, cum să ai o prezență.
Sper că la un moment dat oamenii vor reevalua ce s-a întâmplat și vor învăța din trecut. Eu spun foarte des că nu poți ajunge undeva, dacă nu știi de unde vii.
Când ați plecat din România?
Când aveam 8 ani. Mama mamei era pe jumătate americancă și în 68 a putut pleca în America și mama i-a spus să nu vină înapoi. Și ea, din 68 până în 76 cu ajutorul reprezentanților politici din Statele Unite, a putut să ne scoată din țară. Am ajuns la Washington, unde era bunica mea și am stat cam 10 zile în casa unei verișoare de-a ei, care, după această perioadă ne-a spus că ar fi bine să ne găsim alt loc. Practic ne-a dat afară din casă.
Cu cine erați?
Cu mama, fratele și bunica.
Și tatăl?
Tatăl nu a venit cu noi, ni s-a spus că va veni și el, dar nu a fost așa. El a rămas aici, părinții lui, bunicii mei deci, erau în vârstă, aveau domiciul forțat la Galați. El a rămas deci aici, s-a recăsătorit, la un moment dat era vorba de a pleca din România, dar a fost o poveste foarte complicată și nu a mai plecat. A și murit de altfel, din păcate. El a avut o viață destul de dificilă. A copilărit în mizerie, tatăl lui a fost închis, erau săraci. Avea și origine nesănătoasă- cum se spunea, nu putea merge la școală. Dar avea o minte strălucită și a învățat singur. Și oamenii au observat asta și pe parcursul vieții, pentru că avea un potențial fantastic, i-au deschis uși și a putut să se realizeze. A studiat medicina și a ajuns să conducă un laborator la Institutul Babeș.
De ce după anii 90 cei din familiile mari boierești nu s-au îndreptat spre politică?
Unii nu sunt făcuți pentru politică, alții nu știu să facă politică, îți trebuie ceva special pentru asta…
Serios, v-ați uita la televizor în ultima vreme?
Daaa (râde) exact la asta mă gândeam când vorbeam… majoritatea s-au apucat de politică fără să… Revenind însă la întrebarea dvs, mulți dintre noi am și fost „arși” de politică. Foarte mulți au avut părinți, bunici care aveau poziți în politică și care au plătit pentru asta, cred că ăsta a fost un semn care i-a făcut să stea deoparte…
Ce se discuta acasă, nu aveai voie să spui în afară. Se mai discuta despre politică sau timpuri vechi, dar nu se povestea afară ce se povestea în casă.
Ce s-ar fi ales de România dacă toate astea nu s-ar fi întâmplat?
Oh, e clar că am pierdut mult și încă pierdem. Puteam să fim o țară normală ca orice altă țară din Europa, dar din păcate am fost trași înapoi. Elita a dispărut, a fost înlocuită cu oameni care nu se pricep și care habar nu au și din păcate s-au schimbat valorile. Lumea nu este cum era înainte.
Dar cum vă explicați că în manualele de istorie nu se povestește despre asta și nici despre elite și nici despre închisori?
Da, e mare păcat. Și vorbim despre o istorie totuși recentă și foarte puțini analizează ce s-a întâmplat în anii grei… 40, 50 mai ales… Sper că la un moment dat oamenii vor reevalua ce s-a întâmplat și vor învăța din trecut. Eu spun foarte des că nu poți ajunge undeva, dacă nu știi de unde vii. Și istoria asta a noastră face parte din noi și din cine suntem. Până nu faci socoteală cu trecutul tău și nu știi de unde te tragi, poți merge să lucrezi oriunde, în Spania, în Anglia, dar acolo nu vei fi ancorat. Avem o istorie foarte bogată și cu bune și cu rele, dar pe de altă parte este o istorie foarte frumoasă. Cu tradiții, cu valori, cu folclor, cu povești. Și trebuie să o ținem minte. Din păcate este foarte trist ce se întîmplă azi. Suntem cam rătăciți, așa percep eu. Și dacă citești istoria noastră afli și de ce suntem cum suntem…
Cum ați trăit în America?
Am ajuns în 1976… La început am trăit foarte modest acolo. Mama nu avea bani, găseam mobila și de pe stradă. Ne suna cineva și ne spunea uite vecinul a pus o canapea pe stradă, știu că aveți nevoie. Și mergeam și o luam. Cumpăram haine de la magazine de mâna a doua… Și nu simt rușine când povestesc asta. Face parte din experiența mea și face parte din cine sunt astăzi. Apoi mama a reușit să ne facă o situație bună.
Dar mulți din familiile boierești care au plecat din țară au trăit rău…
A fost foarte greu. Au făcut ce au putut. Și ce a trebuit. Au plecat fără nimic. Au plecat cu hainele de pe ei. Și au pornit de la zero, au muncit și s-au realizat. Au devenit doctori, oameni respectați, apreciați.
Unde ați lucrat?
La New York, la Christie’s. O casă de licitație foarte cunoscută.
Și iubiți arta?
Da, iubesc mai ales obiectele vechi. Tata era pasionat de lucruri vechi, era colecționar după cum am povestit… În pod erau multe cufere pe care le deschideam și mă jucam cu ce era înauntru. Odată am scos niște gloanțe. Se întâmpla prin 74. M-am dus foarte mândru jos în bucătărie și i le-am arătat tatei care a fost absolut îngrozit să le vadă. Pentru asta te putea chema la poliție, puteai păți ceva rău. Îmi aduc aminte că în multe familii era autocenzură. Ce se discuta acasă, nu aveai voie să spui în afară. Se mai discuta despre politică sau timpuri vechi, dar nu se povestea afară ce se povestea în casă. Mie mi s-a întâmplat, când eram mic, să găsesc niște cenți americani și m-am dus foarte mândru în parc și am spus cuiva că am dolari. Și mama a aflat de la altcineva ce am spus eu și, terorizată s-a dus acasă și a ascuns plicul cu cei câțiva dolari pe care îi avea într-un sertar și i-a băgat sub ușă la italieni.
Trăiați cu frică?
Eu nu am simțit asta, dar părinții da, din plin.
Și în America ce spuneați atunci când erați întrebat de unde veniți și cine sunteți?
Avantajul de a emigra în America era că acolo nu ești unic. Toți de acolo vin din alte părți. În clasa a treia când am ajuns în America, m-a chemat profesoara să citesc dintr-o carte ca știe în ce grup să mă bage. Și nu am știut să citesc niciun cuvânt, pentru că nu știam engleza! Și m-a pus într-un grup cu un mexican, un libanez, un vietnamez și un iranian. America este o țară fantastică și o apreciez pentru șansa pe care mi-a dat-o să mă realizez. Acolo nu contează de unde vii, contează ce aduci tu „la masă”. Și acolo poți începe o viață nouă. Acolo poți discuta deschis. Acolo poți spune nu, nu pot face asta. Aici toată lumea spune da. E o jenă de a spune nu. E ca o manifestare a neputinței, dar din păcate te încurcă mai mult. Aș prefera să mi se spună nu.
Ce imagine mai are azi boierimea în România?
Mă bucur să văd că sunt oameni interesați de trecut. Sper că vor fi și mai mulți. Familiile vechi fac parte din trecutul României, chiar au fondat statul român! Imaginea pe care aceste familii o au azi a ieșit de sub propaganda intensă din comunism plină de minciuni. Poate unii au crezut-o, au fost spălați pe creier cum se spune, dar în general oamenii au înțeles câte minciuni s-au spus. A apărut chiar din ce în ce mai mult o curiozitate legată de aceste familii, despre felul în care trăiau.
Exista patriotism pe vremea lor…
Da, țineau foarte mult la țara lor. De asta foarte mulți au intrat în politică și nu au intrat cum se intră azi ca să-și umple buzunarul. Și atunci erau probleme, că nu se puneau de acord, dar erau oameni cu valori care ajungeau la o concluzie din care țara avea de câștigat.
Acum locuiți în București?
Da, mi-am făcut o casă și mă simt foarte bine. Cu vârsta îmi plac locurile mai mici, mai liniștite. Îmi place enorm la noi la țară și sper chiar să-mi fac un mic colț acolo. Eu aici regăsesc peisajul vieții mele.
Sunteți și ambasador la Casa Hospice?
Da, lucrez cu cei de la casa Hospice. Am fost introdus acolo de Prințesa Marina Sturdza. Îmi era prietenă, am prețuit-o mult, îmi lipsește enorm. Ea era de principiu că în viață trebuie să dai și înapoi și asta a și făcut cu toate fundațiile ei. A fost un role model pentru alții și, dacă pot face și eu ceva, mă bucur. Mie mi-a plăcut mereu să strâng oameni, să ajut… Marina a fost cunoscută prin toată țara prin ce a făcut și m-a încurajat să mă implic în viața civică. Dacă aș putea fi și eu un model pentru alți, vai ce bucurie ar fi.
Și acest bal are scop caritabil, nu?
Da, am zis că dacă tot ne adunăm, dacă tot ne distrăm, măcar să o facem pentru o cauză bună. Voi ajuta Fundația Sfântu Dumitru, un centru care ajută copiii dezavantajați. Strâgem bani pentru centrul acesta.
Aveți sângele albastru?
(Râde) Știți de unde vine expresia asta? Pe vremuri, aristocrații stăteau în castele și ceilalți munceau pentru ei în câmp, în soare, iar când aristocrații ieșeau, pielea lor, nevăzută de soare era albă și se vedeau vasele de sânge care erau, firește, albastre. De acolo, a apărut expresia.
Vă simțiti boier?
Nu. Mă simt ca cineva care are avantaje, mă simt privilegiat. Sunt conștient de asta de aceea încerc să dau și înapoi.
Cu ce personalitate din istorie ați lua ceaiul?
Cu Regina Maria.
Fotografii Matei Buță
Folosirea textului și a fotografiilor este strict interzisă fără acord.
