Alina Dumitrașcu: „Legile și regulile sunt esențiale pentru orice persoană și pentru binele întregii comunităti”

Alina Dumitrașcu: „Legile și regulile sunt esențiale pentru orice persoană și pentru binele întregii comunităti”

Alina Dumitrașcu a preluat un rol internațional în Enel global – Head of Network Technology, Development and Commercial Operation Legal Assistance, în cadrul departamentului Legal & Corporate Affairs.

Dincolo de asta Alina Dumitrașcu este mamă, o femeie cu o energie fantastică sau smartastică, pentru că a creat  smartasticlab.com care îi ajută pe copii să-și cunoască drepturile și să afle ce înseamnă, de fapt, Constituția. Este preocupată de dezvoltarea unei generații conștiente de ceea ce are, de ceea ce poate, de drepturile, dar și obligațiile sale.

Pentru că această săptămână a început cu 1 iunie, cu ziua copilului, pentru că trăim vremuri în care copiii află că există boli și pandemii, pentru că se vorbește despre reguli și despre ce înseamnă ele, ce aduc bun, iată în societățile în care ele sunt respectate, am rugat-o să scrie o scrisoare deschisă tuturor copiilor.


Alina Dumitrașcu este autoarea cărții “Ce este constitutia? Joacă-te și vei afla!” cu ilustrații realizate de Anda Ansheen – o tânără ilustratoare din Brașov. „Ansheen” înseamnă în chineză „inimă liniștită” și se potrivește perfect cu ceea ce transmite Anda prin desenele ei.

Cartea “Ce este constituția? Joacă-te si vei afla!” a fost publicată de Editura Curtea Veche – o echipă de oameni deosebiți, conduși de o femeie extraordinară, Irene Arsene, care a crezut în acest proiect din primul moment. 


Copile drag,

A fost ziua ta…

Îți scriu aceste rânduri după o perioadă de câteva luni care ne-a pus pe toți la încercare, ne-a produs temeri, ne-a schimbat viețile, ne-a dezorientat și, poate, ne-a făcut sa ne gândim cu mai mare atenție la lumea care ne înconjoară și la ceea ce este esential.

Nu ai mai fost la școala, nu ți-ai mai văzut prietenii și colegii, nu ai mai stat în bancă, nu ai mai alergat prin curtea scolii, nu ai mai râs în hohote ca altă dată. Probabil ai simțit pentru prima dată cum totul se poate schimba într-o secundă și sunt sigură că te-ai neliniștit și nu ți-a fost ușor.

Nu uita ca viața este o adevărată aventură, iar momentele dificile fac parte din ea si din ele putem învăța enorm.

Păstrează-ți entuziasmul, nu te descuraja, descoperă în fiecare zi lucruri interesante, învață, citește, zâmbește, fii creativ si experimentează în orice mod.

Privește această imagine și lasă-te inspirat! Bucură-te de dansul vieții!

Ilustrații din cartea sa

Sunt sigură că această perioadă dificilă, regulile și restricțiile impuse în timpul ei, modul în care acestea au fost respectate, trăirile tale și reacțiile celor din jur, poveștile și emisiunile pe care le-ai urmărit – toate te-au ajutat sa înțelegi mai bine lumea. Sper că au rămas în sufletul tău numai acele exemple de bunătate, corectitudine, onestitate și încredere, înțelegere, decență și bun simț.

Este esențial să regăsești în tine aceste valori, să-ți cunoști drepturile și obligațiile, atât în situații dificile, cât și de normalitate, să crezi în puterea legii și a regulilor care sunt esențiale pentru orice persoană și pentru binele întregii comunităti.

Te întrebi ce sunt regulile? Sunt obiceiuri corecte pe care le învățăm și le urmăm pentru a avea o viață frumoasă. Regulile esen’iale ale unei țări sunt adunate la un loc în legi – un fel de povești scrise de adulți în care se explică cum trebuie făcute lucrurile în mod corect.

Mai mult decât oricând, cred că această perioadă ți-a demonstrat că oamenii sunt egali atât în fața evenimentelor vieții, cât și a legilor și a regulilor, indiferent de locul unde se află, de vârsta, religie, culoare, funcții, opinii, familiile din care provin, sau orice alte circumstanțe.

Suntem egali în drepturi și este important ca întotdeauna să avem înțelegere unii față de alții, să dăm dovadă de compasiune, bunătate și toleranță.

Nimeni nu este mai presus de lege!  Nu uita asta și urmeaza “drumul cel bun”!

În viitor îmi inchipui c[ modul în care se va realiza educația se va schimba și, poate că această situație extremă a avut și o latura pozitivă, accelerând trecerea la un alt model.

Sunt convinsă că experiența acestor luni a demonstrat adulților implicati în educație că aceasta „nu înseamnă doar pregătirea pentru ceva ce urmează să se întâmple; ea trebuie să-i ajute pe oameni să se integreze în prezent, iar modul în care vor evolua viețile noastre depinde de calitatea experiențelor pe care le avem acum și aici”.

În această perioadă am citit mai multe povești decât de obicei, ne-am jucat mai mult decât de obicei și am înțeles încă o dată că noi, adultii, avem responsabilitatea față de voi, copiii, de a va învăța cum să priviți lumea, de a vă forma caractere solide, de-a vă înlătura temerile, de a vă inspira și de a vă dezvolta activ mintea, sufletul și imaginația.

Poate ca în viitor se va oscila între tehnologie și natură, iar lecțiile în aer liber te vor face să te implici chiar și în protecția mediului. Fiecare dintre noi ar trebui să o facă! În final, vreau să fii sigur că această perioadă grea va trece, vom fi bine si vom petrece din nou timpul împreună cu prietenii, bucurându-ne de viață și gândindu-ne la valori și acțiuni pentru o lume mai bună.

Amintește-ți că nu ești niciodată prea mic, sau neînsemnat pentru a face ca lucrurile să se întâmple.

Mi-aș dori sa te gândești întotdeauna la “fapte bune”, la “viitorul comun” și să îți dorești asemenea lui Harry Potter: “să faci totul așa cum se cuvine”.

La multi ani, copil drag si sper sa ne întâlnim într-o bună zi!

Alina

 

 

Lasă un comentariu:

jooble