Am ales această imagine cu această doamnă pe care o admir, o urmăresc în Instagram și care are o atitudine de femeie puternică, dar și fragilă în același timp, pentru că transmite siguranță și detașare.. Știe cine este, îi place cine este și se asumă. Este Icon Accidental, acesta este contul ei de Instagram, vă puteți bucura de ea, așa cum fac eu. Am ales-o pe ea, fiindcă imaginea aceasta este ceea ce cred eu că trebuie să reprezinte atitudinea în fața schimbărilor, a provocărilor.
Femeia matură are în fața ei o provocare: aceea de a-și accepta încă o dată transformările corpului și de a accepta că menopuaza este ceva firesc. Absolut firesc. Mișcarea, viața sănătoasă, tonusul psihic, toate acestea contează enorm în această perioadă, ca în oricare, să fim serioase. O femeie educată este cea care știe ce i se întâmplă, apelează la medic, întreabă. Da, mai ales întreabă.
Așa cum am întrebat-o și eu pe doamna doctor Aurelia Chiș-Șerban, medic de familie, cea care conduce grupul de Sănătate a femeii din cadrul Societăți Naționale a Medicilor de Familie din România.
Cum abordăm chestiunea, ce facem cu anxietatea, stările de rău, cine le are, la ce vârstă să ne așteptăm la aceste transformări? Menopuaza nu e o boală. Nu este o pauză. E doar o altă etapă.
Doamna doctor, intrăm și în panică, atunci când intrăm la menopauză?
Nu văd de ce, de când ne naștem știm cum vom evolua, că vom avea sâni, ciclu și apoi menopauză. E absolut normal, iar menopauza ar trebui privită ca pe ceva firesc.
Nu este chiar așa, a rămas în continuare un subiect tabu.
Aici este marea problemă, lucruri care ar trebui să se desfășoare firesc în via’a noastră, sunt trecute la categoria tabu. Dacă ar fi privită cu mai multă detașare și așteptată ca pe ceva firesc, și fenomenele care se întâmplă în menopauză ar fi înțelese altfel. Menopauza reprezintă o schimbare în viața femeii, care e inevitabilă.
Care sunt pașii medicali atunci când se anunță menopauza în viața noastră?
Din punct de vedere psihic trebuie lucrat în primul rând. Pentru că așa ar fi bine, să acceptăm că menopauza este o etapă normală, care apare din cauza dispariției hormonilor specifici feminini. Sunt, într-adevăr niște semne și simptome care ne pot alarma, dar pe care, dacă le privim cu calm, le putem evita.
Care sunt aceste semne?
În primul rând, sunt bufeurile care înseamnă un val de cădură care te ia pe neașteptate, pielea se înroșește și apare o transpirație neplăcută. S-a observat la femeile care sunt mai calme și mai detașate că bufeurile sunt de intensitate mai mică. Cele mai agitate au parte de reacții mai intense. Transpirațiile din timpul nopții sunt din nou niște manifestări neplăcute, dacă le privim cu detașare, ele se reduc din intenstitate, dacă ne agităm și ne speriem, ele persistă. Apar apoi tulburările de somn… Să nu se înțeleagă că aduc acuzații, spun doar că psihicul contează foarte mult.
Ce mai apare?
Scade libidoul, pot interveni discuții în cuplu, pentru că apare discrepanța dintre dorință și putință, fiindcă dorința sexuală a bărbatului durează mai mult decât cea a femeii… dar, cu puțină voință, se poate rezolva. Depinde și ce vrei de la viața de cuplu. Libidoul scade și din cauza a ceea ce se întâmplă în menopauză la nivelul aparatului genital, de exemplu la nivelul vaginului. Se produce o uscăciune a acestuia, se produce o subțiere a mucoasei vaginale și toate astea vin cu tulburărilor aferente. Aici intervine și rolul ginecologului, pentru că, da, trebuie control periodic la ginecolog. Și la menopauză o femeie rămâne femeie, iar mediul ginecolog este cel care are în grijă organele genitale ale femeii și care poate rezolva punctual problemele. Așa cum o femeie are ciclul ei menstrual, așa are menopauza ei. Nu se instalează la aceeași vârstă și contează mult determinismul genetic. Nu se instalează în același mod, sunt feluri diferite de abordare din punct de vedere genetic și din punctul de vedere al vieții femeii.
Cum adică genetic?
Dacă bunica și mama au avut o instalare a menopauzei la o vârstă înaintată și tu te poți aștepta să ți se întâmple la fel.
Există analize specifice acestei perioade?
Nu aș zice că sunt specifice, ci e bine să se facă analizele uzuale. Este bine să se facă analizele recomandate de ginecolog acolo unde trebuie, ele fiind legate de fiecare pacient în parte. Deci din nou, relația cu ginecologul este foarte importantă. În menopauză se mai poate instala hipertensiunea arterială. Până la menopauză, femeia este oarecum protejată de acest lucru, dar frecvent, după ce protecția de estrogeni dispare, se poate instala hipertensiunea.
Ce face menopauza mai grea?
Fumatul, mai ales! El accetuează fenomenele despre care am vorbit mai sus: uscăciunea vaginală, scăderea libidoului, tulburările de dispoziție.
Recomandați tratamentul hormonal? Substituția hormonală?
Fiecare femeie își are menopauza ei! Orice tratament este administrat sub directa supraveghere a unui endocrinolog sau ginecolog. Substituția hormonală este ca o sabie cu două tăișuri. Poate să precipite dezvoltarea unui cancer uterin, sau de sân… Eu nu sunt total împotrivă, dar, repet, totul se face sub strictă supraveghere medicală.
E până la finalul vieții, nu?:)
Da, doar vârsta la care apare diferă. Sunt femei care, la 45 de ani intră în menopauză, sunt femei care la 55 de ani intră în menopauză. Nu înseamnă că una, sau alta este bolnavă.
Deci menopauza nu este o boală!
Asta aș vrea să se înțeleagă, că menopauza nu este o boală!
Osteoporoza este o sabie a lui Damocles deasupra capului…
Osteoporoza este o modă. Nu pot spune că nu este o amenințare, dar i se dă o mult prea mare importanță, pentru că este un lucru care poate fi evitat. Ea se instalează la 10 ani după menopauză și, paradoxal, este mai frecventă la femeile slabe. Nu este o problemă de speriat și ea se poate trata simpul, în primul rând prin lăsarea de fumat, vedeți că revin obsesiv la asta. Și mișcare. Mișcare la limita posibilităților și a timpului necesar, dar multe femei la menopauză sunt la pensie și e bine să își rezerve cel puțin o oră pe zi de plimbare. Să nu se evite această mișcare, nu este o poveste. Ea chiar ajută. E drept că la menopauză femeile iau în greutate și depun grăsime mai ales în regiunea abdominală, tot ca rezultat al menopauzei, dar face parte din neplăcerile acesteia. Aveam odată un ilustru profesor care spunea „uitați-vă la un fir de iarbă, când este tânăr este subțire, când este bătrân este gros, uitați-vă la un copac, când este tânăr, este subțire, când este bătrân este gros. De ce vă opuneți voi mersului normal al vieții? E drept că mai câștigați câteva kilograme, dar uitați-vă la copacii din jur și vă va trece supărarea.
Deci menopauza nu înseamnă o pauză.
Nu, înseamnă o pauză a menstruației Atât.
Și anxietatea?
Dacă stai toată ziua în casă, în fața televizorului, sigur că anxietatea se va accentua. De noi depinde ce facem…