Există oameni pe care i-aș însoți la biroul lor și aș sta așa… acolo, datorită felului lor de a fi, datorită businessului în care sunt, dar, mai ales, datorită chimiei rezultate din eprubete relaționale, sociale.
Sonia Năstase este un astfel de om. Sonia este Business Executive Officer la Nestle Nespresso România, deci este omul care face business cu una dintre cele mai bune cafele din lume. mai mult, Sonia este un angajator de top pentru care stressul sau crizele sunt provocări. O invidiez pentru asta și o admir, ala cum ăi admir pe toți cei care reușesc să menționă echipe, să folosească respectul și comunicarea ca liant al echipei, în locul tensiunii sau agresivității cu care mulți ne-am confruntat în joburile noastre.
Am stat deci la o cafea cu Sonia despre criză, pandemie, echipe și provocările pe care noua situație mondială le-ua adus în businessuri…
Care a fost spaima ta cea mare în această perioadă?
Cred că cel mai tare mă tem de felul în care se pot transforma interacţiunile dintre oameni. Adaptabilitatea este inerentă naturii umane şi cu siguranţă vom găsi mereu căi să fie bine, însă deocamdată totul este nou şi implică un grad ridicat de necunoscut. Aşa cum ştii, atât brandul nostru cât şi tot parcursul meu profesional sunt strâns legate de servicii, de comunicarea directă cu oamenii şi oferirea unor experienţe la superlativ. Este foarte dificil să compensezi distanţa impusă de respectarea normelor de siguranţă. Căldura transmisă printr-un zâmbet, apropierea generată de o strângere de mână, înţelegerea unor indicii non-verbale preţioase – sunt elemente care ne ajutau să interacţionăm mai bine între noi, sau să îi servim pe iubitorii de cafea la cele mai înalte standarde. Mă preocupă la fel de mult cum să rămânem noi, ca echipă, uniţi şi conectaţi, optimişti şi încrezători, în ciuda faptului că lucrăm de acasă şi ne vedem pe Skype sau ne auzim la telefon. Ne-am descurcat de minune până acum, însă recunosc că ne este foarte dor unii de ceilalţi.
Ca angajator, ca om de formație antreprenorială, ai văzut în această criză o oportunitate, sau doar … o altă criză?
Din perspectiva de lider al unei echipe foarte bine închegate, criza mi-a adus mai degrabă mobilizare şi tenacitate, pentru a vedea cum ieşim din această situaţie mai uniţi şi mai buni. Am un foarte puternic simţ al datoriei, aşa ca m-am bucurat nespus să văd cât de frumos se susţin oamenii în echipă şi câte idei au fost generate în perioada asta. Expresia “nu se poate” nu s-a regăsit niciodată în discuţiile noastre, colegii au fost mai deschişi ca niciodată să încerce lucruri noi, să iasă din zona de confort şi s-au adaptat rapid tuturor schimbărilor.
Ce a adus bun lucrul de acasa si intilnirea cu echipa pe platformele video?
Lucrul de acasă a adus în primul rând siguranţa de care toţi aveam nevoie, dar şi mai mult timp câştigat alături de familie. Platformele video au marele avantaj de a compensa lipsa interacţiunii faţă în faţă, aşa că am comunicat mai mult şi mai des. Nu în ultimul rând, am salvat din timpul petrecut în trafic – iar asta a fost o reală binecuvântare! 😊
Căldura transmisă printr-un zâmbet, apropierea generată de o strângere de mână, înţelegerea unor indicii non-verbale preţioase – sunt elemente care ne ajutau să interacţionăm mai bine între noi, sau să îi servim pe iubitorii de cafea la cele mai înalte standarde.
Ce a adus mai puțin bun?
Poate la începutul crizei au fost mult prea multe întâlniri virtuale. Din dorinţa de a nu ne scăpa ceva, şedinţele “la distanţă” au fost poate un pic prea numeroase, însă pe parcurs ne-am clarificat obiectivele şi aşteptările, ne-am adaptat, iar acum sunt aşezate armonios în agendă. Sigur că, în ciuda faptului că există prezenţă virtuală vizual, comunicarea are de suferit. Oamenii sunt de asemenea aduşi în situaţii neplăcute, prin faptul că le-au fost limitate libertăţile şi acum jonglează în acelaşi timp cu responsabilităţile de birou şi cele de acasă. Fiecare poate simţi în mod diferit aceste neajunsuri şi pot apărea neînţelegeri. Noi am făcut tot posibilul să păstrăm legăturile deja create între noi cât mai strâns, s-a comunicat şi în echipele mari, dar în special în echipe mici, asigurându-ne că toţi sunt ascultaţi şi înţeleşi.
Apropos de înțelegere, ce a înțeles fiica ta în aceste săptămâni? Cum a fost relația cu ea și cum este?
Pentru mine, toată această perioadă a însemnat un timp extrem de preţios câştigat alături de fetiţa mea. Au fost săptămâni foarte “cool”: gătim, ne distrăm şi muncim cot la cot 😊
Care a fost provocarea cea mai mare in aceasta perioada si cum ai rezolvat-o?
Cel mai intens m-a solicitat necesitatea de a comunica cât mai mult cu toată lumea. În afara şedinţelor de birou este necesar să vorbeşti cu oamenii tăi, să ştii prin ce trec, cu ce se confruntă – inclusiv în plan personal. Pentru că nu a fost o perioadă uşoară pentru nimeni. De asemenea, uneori poate fi o provocare să vezi partea plină a paharului, menţinerea pozitivismului, drive-ul de a continua.
Pari un om calm, asa esti mereu, orice ti s-ar intâmpla?
Cam da, stresul este bun pentru mine, mă mobilizez şi acţionez cu mult calm. Practic în astfel de perioade îmi găsesc şi mai bine utilitatea.
Ai avut momente în care ai crezut că-ți scapă lucrurile din mâna?
Ce-i drept nu. Am simţit că nu înţeleg, că nu este clar ce avem de făcut, sau m-am temut că nu mă voi face bine înţeleasă, însă am abordat lucrurile la firul ierbii, pas cu pas şi aşa, uşor-uşor, se face lumină 😊
Mă preocupă la fel de mult cum să rămânem noi, ca echipă, uniţi şi conectaţi, optimişti şi încrezători, în ciuda faptului că lucrăm de acasă şi ne vedem pe Skype sau ne auzim la telefon. Ne-am descurcat de minune până acum, însă recunosc că ne este foarte dor unii de ceilalţi.
Ce ai schimbat și se va menține de acum încolo în businessul Nespresso în posibilitatea, devenită realitate, iată, ca lumea să se oprească in loc?
Lumea nu se opreşte din loc şi bine face 😊! Adaptabilitatea a fost întotdeauna punctul nostru forte, aşa că acum ne-am bazat din plin pe capacitatea noastră de a găsi soluţii creative şi de a ne completa unii pe ceilalţi în tot ce am avut de făcut. Şi acum, prin faptul că suntem aproape de clienţii noştri, că înţelegem nevoile lor, devenim mai buni şi mai înţelepţi. De altfel, la Nespresso şi la nivel global lucrurile se mişcă în continuare şi încă în cea mai bună direcţie posibilă – din acest an capsulele de cafea Nespresso vor fi realizate, în proporţie de 80%, din aluminiu reciclat! Este un demers la care se lucrează de mai mult timp şi care va fi implementat treptat pe liniile de producţie. Şi vor mai fi şi alte iniţiative frumoase pe care abia aşteptăm să le împărtăşim clienţilor noştri!
Cum se poate păstra legătura cu clientul în condițiile în care clientul nu mai este fizic in magazin? Se naște o nou tip de relatie, o nouă abordare a ei?
Din fericire din 25 mai vom deschide magazinul din Calea Dorobanţi 210 – suntem foarte emoţionaţi şi nerăbdători! Însă în tot acest timp ne-am gândit febril cum să rămânem alături de clienţii noştri prin experienţe relevante, care să compenseze absenţa experienţei din retail. Şi am găsit soluţia, tot în online: am creat platforma „Inspiratie la cafea”, cu ajutorul unei echipe editoriale de excepţie, alcătuită din jurnalişti şi bloggeri care ne-au fost alături de-a lungul timpului, fiind unii dintre cei mai dragi şi vechi prieteni ai brandului. Ei ne-au ajutat să creăm conţinut relevant şi bogat, care să reflecte ADN-ul brandului nostru – cafeaua ca inspiraţie pentru o viaţă trăită cu sens şi savoare. De aproape 4 săptămâni urcăm în platformă periodic câte 4 – 5 articole noi, numai bune de savurat la cafeaua de dimineaţă, oferind inspiraţie pentru activităţile din timpul liber, lecturi, pasiuni, organizarea “biroului” de acasă sau a unor momente gourmet în familie. Este un demers de suflet, care sperăm să aducă un strop în plus de frumuseţe şi bucurie tuturor iubitorilor de cafea!