Internetul vuiește că fotografia unui ou a înregistrat mai multe aprecieri decât cea a lui Kylie Jenner care a bătut recordul pe Instagram. Imaginea în care Kylie și-a prezentat noua sa născută a avut 18 milioane de aprecieri, cel mai mare număr înregistrat pe Instagram de până acum. Ei bine, oul a fost preferat de peste 45 de milioane (la ora la care scriu). Practic, până pun articolul pe site, s-ar putea ca toată planeta, sau jumătate cât se află online, să dea like oului.
Fără să știe, omenirea a votat aproape metaforic, oferind un răspuns întrebării ce a fost mai întâi.
Am fi putut fi tentați să spunem că ea, Kylie, a fost prima… deși, nu-i așa?, oul e ceva mai vechi în istorie. Însuși Columb s-a folosit de el să arate că nu a fost o întâmplare că a descoperit America, după cum i s-a repoșat în epocă. În fond, nu-i așa, America era acolo, trebuia doar să se îndrepte cineva către ea. Și, invitat fiind la masă, Columb a fost pus la încercare de gazda sa, să așeze un ou pe masă pe unul dintre vârfurile sale astfel încât să stea drept. Columb a lovit oul de masă aplatizându-i fundul așezându-l astfel drept. Nu ne-am fi gândit la asta, au zis comesenii. Nu-i nimic, a zis Columb, era foarte simplu, trebuia doar să vă treacă prin cap.
Așa a rămas și expresia oul lui Columb. Astfel a justificat descoperirea Americii unde iată, peste sute de ani, oul și-a luat revanșa în fața uneia dintre cele mai cunoscute reprezentante a Lumii Noi.
Ce concluzie poate rezulta din toată această întâmplare? Fie că lumii îi arde de joacă și joaca e simplă și fără miză, fie… o fi vreun semn de revoltă. Poate că lumea a realizat că oul nu e gol pe dinăuntru? Poate că a apreciat încă o dată fățiș utilitatea concretă și importanța lui în viața noastră de zi cu zi?
Între circ și pâine, omenirea a votat pâinea. Pardon… Oul.
Nu știm ce a fost în capul zecilor de milioane de oameni, dar știrea, care zguduie și azi Instagramul și despre care scrie chiar și CNN, cum că o poză cu un ou a înregistrat mai multe likeuri decât o fotografie a lui Kylie Jenner pe Instagram, continuă să se rostogolească, demonstrând că nici cât o ceapă degerată, scuze din nou, nici cât un ou, nu facem la o adică.
Întrebarea oul sau găina și-a găsit ilustrația, și-a găsit reprezentarea. Avem imaginile, avem dovezile că oul a câștigat întâietatea, că răspunsul e dat.
Reacția lui Kylie Jenner la umilința încasată a fost să posteze pe Instagram o mică și gingașă răzbunare: iată ce-i face ea rivalului. Na, oule, a zis ea, spărgându-l și aruncându-l pe asfaltul încins din cartierul ei de lux. Îți arăt eu ție. Și, după ce a terminat cu acțiunea de a sparge oul buclucaș în văzul celor 124 de milioane de fani, le-a mulțumit acestora pentru susținere. De care se presupune că avea nevoie în nedreapta competiție. Răzbunarea se zice că e o mâncare mult mai gustoasă când e servită rece, dar Kylie a preferat-o caldă și rapidă.
Oul… ca oul… A început să sfârâie pe asfaltul fierbinte și n-a părut deranjat de această noua condiție, departe de a fi străină naturii sale.

Acuma, după ce mi-am bătut capul cu oul și găina, of!… Kylie, mă duc să-mi fac o omletă pentru care eu folosesc, sâc! 2 ouă!
Later edit. Copilul meu mi-a trimis un text legat de ou pe care l-a citit în New York Times. Și a făcut un rezumat:
OUL DE PE INSTAGRAM
Am citit recent în New York Times despre oul care a rupt concurența pentru cele mai multe like-uri acum ceva vreme. Se pare că acest ou (world_record_egg) creat de Chris Godfrey a fost doar un experiment pentru a vedea dacă un lucru simplu, fără rasă, sex sau religie ar putea atrage atenția oamenilor.
După masivul succes avut de Godfrey, oul a început să se crape încetul cu încetul. Apoi a devenit o reclamă la Super Bowl. În final, world_record_egg a postat un video în care arăta oul care se spărgea aparent de la presiunea care era pusă pe el de către social media. Chris și prietenii săi care l-au ajutat au creat un site numit talkingegg.com unde poți să devii voluntar în lupta împotriva sinuciderii, sau chiar să suni la linia de asistență telefonică. Este o idee foarte inspirată și demnă de atenția oamenilor care au acest tip de problemă din punctul meu de vedere.
După nașterea oului, Chris a rămas anonim, dar Alissa Khan-Whelan a acceptat să vorbească despre ei și intențiile lor în Times. Acest eveniment cu oul se pare că a stârnit atenția tuturor pe glob. Dar cineva a speculat faptul că este posibil ca Godfrey să fi plătit agenți de publicitate să trimită zvonul că un ou a devenit viral pe Instagram. Acesta s-a răspândit cel mai mult prin intermediul elevilor. Se spune că, de fapt, copiii au popularizat vestea, deși un studiu arată că instagramul este folosit mai ales de cei de 13 ani, dar se pare că această regulă este încălcată frecvent. Cu toate acestea, Godfrey s-a gândit că, dacă va pune story-uri cu conținut amuzant, sau atractiv pentru generația mai sus menționată, îi va crește audiența, lucru care s-a și întâmplat.
Acum oul are peste 10 milioane de abonați și peste 52 de milioane de like-uri la poza sa de debut. În opinia mea, morala este că dacă faci un lucru amuzant și potrivit unei anumite grupe de vârstă, ai posibilitatea de a deveni faimos. (Theo S.)