Elena Ferrante mi-a furat nopțile cu cărțile ei… „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume” și „Cei care pleacă și cei care rămân” mi-au topit somnul. Despre această scriitoare de 70 de ani s-a scris mult, căutându-se identitatea ei despre care nu se știe prea mult. „Misterul, a spus ea într-un interviu dat revistei Vanity Fair, îmi asigură un spațiu de libertate în care mă simt activă și prezentă.”
Elena Ferrante, volumul 4 apare la Boofest 2017
Aștept cu înfrigurare volumul patru din această tetralogie. Cărțile Elenei Ferrante surprind viața dintr-un cartier violent și sărac din Napoli. Aici, două fete devin prietene pe viață, trăind o mare iubire una față de cealaltă, străfulgerată totuși de o ușoară rivalitate.
Update: Acestea au fost gândurile dintr-o seară, în așteptarea târgului de carte. Între timp am luat cartea, am citit-o și am surprins fenomenul pe care Elena Ferrante l-a declanșat: scriitura curajoasă despre femeie și viața ei. Multe scriitoare din felurite colțuri ale lumii s-au simțit inspirate în a publica din ce în ce mai multe volume cu subiecte din această categorie.
Mă întreb și astăzi, în 2017, dacă acest tip de literatură schimbă ceva din percepții, din prejudecăți. În orice caz, dacă nu ajunge în fiecare casă și pe fiecare noptieră această tetralogie, atunci cu siguranță filmul realizat de HBO în colaborare cu RAI, vă va convinge. Pentru că, firește, se va lansa o serie tv care va începe cu ecranizarea primului volum: „Prietena mea genială”. Castingul a fost făcut chiar în Napoli, pentru că nicăieri în altă parte Lila și Elena nu pot fi autentice, credibile.
Saverio Costanzo va fi regizorul celor 32 de episoade ale serialului care vor acoperi cele 4 volume semnate Elena Ferrante. Între marile realizări ale acestui regizor se află „Hungry Hearts”, un film tulburător pe care dacă nu l-ați văzut, vi-l recomand călduros.