Nimic nu schimbă natura umană. Timpul trece peste noi cam degeaba și nimic, în afara credinței profunde și reale, nu are efect. Suntem, probabil, la fel ca acum 10 000 de ani, cu singura deosebire că nu ne manifestăm așa, la vedere și în orice moment, instinctele.
Am rămas, în fond, niște preistorici, chiar dacă avem programare la coafor sau permise de conducere.
R M N, filmul lui Mungiu demonstrează asta. Titlul trimite la analiza imagistică, așa cum se spune în termeni de specialitate, a realității din satul Ditrău și are ca rezultat descoperirea unei „tumori”: xenofobia.
Filmul lui Mungiu este inspirat de povestea reală a unui scandal care s-a iscat în 2021 când, în sat, au apărut câțiva muncitori sri lankezi.
Cu toate că la afișele de angajare nu s-a prezentat niciun român, și asta timp de luni de zile, în preajma Crăciunului proprietara fabricii de pâine decide să apeleze la o agenție de recrutare care îi aduce muncitori din afara țării.
Cunoaștem știrea, a făcut înconjurul țării la vremea ei.
Dar Cristian Mungiu merge dincolo de știre și despică, așa cum o analiză RMN „feliază” organul aflat sub analiză, toate straturile umane care duc la reacțiile de respingere a semenilor lor pe motiv că sunt străini.
„Să meargă în țara lor, ce avem noi cu ei?” „Sunt musulmani!” Sau: „Poartă germeni necunoscuți și specifici lor, care atacă sistemul nostru imunitar.”
Toată povestea are loc de Crăciun, sărbătoare din care este golit sensul, esența, miezul, adică iubirea, căci despre ea este vorba.
Iubirea este o coajă de nucă goală în acest film, este o minge dezumflată care se pasează de la unii la alții ca într-un joc de fotbal ratat în care nu există decât învinși. Nici sătenii care îi alungă pe străni, nici străinii, nici cuplul Csilla- Matthias, protagoniștii filmului, nu trăiesc, nu înțeleg iubirea.
Iubirea este de fapt marele perdant în filmul lui Mungiu. Iubirea față de aproape, iubirea față de partener, iubirea față de copil, iubirea față de țară, de muncă…
În satul Ditrău trăiesc unguri și români care aparent au îngropat securea războiului, dar pe care o dezgroapă rapid atunci când tensiunea etnică reapare. Vechile clișee se reîntorc proaspete în emblematica discuție a sătenilor adunați la Căminul Cultural și prezidată de preot și primar în care se discută despre soarta celor veniți din afara universului lor. Tot poporul român este acolo și… ce să zic? Nu prea mi-a plăcut de poporul român pe care l-am văzut pe ecran.
Filmul este subtitrat în română și maghiară, pentru că se vorbește în maghiară și română. Dar totul este așa de bine amestecat, încât nici nu-ți mai dai seama când e maghiară sau română, pentru că vorbesc toți în același timp ambele limbi.
Premiera este pe 2 iunie la Sala Palatului, iar din 3 iunie filmul apare pe marile ecrane în toată țara. Programul este aici.
