Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-au scăpat mereu banii printre degete. Cum intrau în cont, fie că era salariul sau o altă plată, mă mâncau palmele și mă simțeam brusc capabilă să-mi cumpăr orice îmi trecea prin minte. Și asta și făceam. În fine, aproape orice.
Mulți ani am dus-o așa, până când siguranța zilei de mâine nu a mai fost așa de… sigură și am început să-mi drămuiesc câștigurile. Și am început să fac eu cu mine un fel de coaching financiar numai că, fiind self made, nu prea a avut efect. Că eu pe mine mă certam și tot eu pe mine mă iertam, că dacă nu mă înțeleg eu pe mine, cine s-o facă?
Aveam niște metehne, pe care încă le mai am: nu mă uit în cont, nu vreau să văd cifrele, mi se pare că dacă fac cheltuieli mici nu se vede, cineva acolo, în ATM, un pitic mic și generos îmi va da mereu bani atunci când îi voi oferi cardul.
(Am o prietenă care îmi spune mereu în glumă „mă duc la perete să văd dacă-mi mai dă bani”. Deci nu-s singura cucu)
Am lucrat în industria glossy cea mai mare parte a vieții mele, deci îndustria cu cele mai multe tentații pe metru pătrat și secundă, ceea ce a fost și bine, și rău. Bine a fost că am înțeles cât valorează lucrurile cu adevărat, de aceea atunci când îmi iau ceva știu de ce dau banii, și rău pentru că am fost mereu înconjurată de lucruri care meritau banii😊
Am văzut diverse comportamente în jurul meu legate de bani. Oameni care îi disprețuiau pe alții pentru că nu aveau bani, am văzut și oameni care aveau foarte mulți, dar se purtau obișnuit, fără a arăta cu obstinație poziția lor socială.
Revenind, nu mă pot lăuda cu voință financiară, ci mai degrabă cu o delăsare. Și cunosc și pe alții care sunt ca mine.
(Nu și soțul meu care e făcut din alt aluat și care ne salvează și echilibrează printr-un comportament financiar extrem de cumpătat. Ce bine că el este așa!
Când mă vede intrând în casă cu câte pungă, ia repede o gură de apă din paharul pe care îl ține mereu pe lângă el😊)
Sunt o fire ludică, deci mă joc mult. Nasol e că mă joc și cu banii, în sensul în care nu-i tratez serios. De fapt, uneori îi ignor cu desăvârșire, în timp ce alteori îi doresc cu patimă. Deci un comportament echilibrat, fără doar și poate…
Așa că am fost la bancă.
M-am dus ca la psiholog, credeți-mă
La BCR.
Acolo, oamenii aceia au lansat un program care asta face: coaching financiar, dar nu în varianta pe care am încercat-o eu cu mine, cu zăhărelul, cu „stai așa că luna viitoare va fi mai bine și ce dacă mă înfig în niște bani care nu sunt acum, dar care știu sigur că vor veni?”
Nu. La BCR stai cu specialistul tău de la bancă, închiși într-o cameră, în absolută intimitate financiară și el se uită, împreună cu tine, la cifre. La cifrele conturilor tale.
E exact ca la psiholog. Se uită la cifre, cum se uită psihologul la ticuri.
Și împreună cu expertul de la BCR afli, conform acestor cifre, ce fel de comportament financiar ai.
Cum cheltuiești, când, de ce, pe ce, și cum să nu o mai faci sau cum să o faci mai bine, pentru ca bugetul tău total să nu se dezechilibreze și nici planurile tale de viitor să nu sufere.
Deci afli cumva despre tine și despre obiceiurile tale financiare mai mult decât dacă ai sta acasă cu un pahar de vin în mână și ai medita la cât de puțin câștigi sau cât de prost te plătesc ăștia că uite cum se duc banii.
Nu se duc singuri, asta e clar. În ceea ce mă privește, eu sunt cea care îi dă afară din conturi și pe urmă plâng că-i vreau înapoi.
Relația cu banii este una emoțională, oricâtă matematică sau legi economice le-ar conduce existența și oricâte simboluri întortocheate ar fi desenate pe ei.
Banul înseamnă emoție și, atunci când luăm decizii bazate pe emoții, cel puțin atunci când este vorba despre bani, treaba se încurcă.
De aceea cred că inițiativa asta a BCR este cu adevărat un ajutor bine țintit și foarte bine venit.
Paid project by BCR
