Sunt momente în care nu cred că trăiesc în România fiindcă văd o bunătate și o solidaritate pe care nu mai credeam să le văd pe aici.
Așa s-a întâmplat și cu concertul „We are one” organizat de Saga și PRO TV. Și, cum mă fascinează munca din spatele unui proiect, și cum știu ce înseamnă ea, l-am întrebat pe Cătălin Bugean, regizorul transmisiunii acestui spectacol pe PRO TV cum s-a văzut showul, cum s-a construit el și ce a însemnat asta pentrru echipele implicate. Cătălin este un om creativ, cu o minte explozivă și un car de talent!
Showul a strâns peste 4 milioane și jumătate de lei în beneficiul refugiaților ucrainieni, pe scenă au urcat 35 de artiști și peste 35000 de spectatori au dansat și cântat pe Arena Națională din București. PRO TV a donat și încasările din publicitatea de pe tot parcursul spectacolului, lucru pentru care merită felicitări. Bravo, Aleksandras Cesnavicius!
Regizorul Cătălin Bugean a semnat, printre altele, showul „Te cunosc de undeva” de la Antena 1, dar și filme de scurt metraj între care „Mâncare de pisică”, „Five O’Clock Tea” și de lung metraj -„Zăpadă, ceai și dragoste”. El este și cel care a făcut PROtevelionul- program care l-a bătut pentru prima dată pe Dan Negru în istoria tvului românesc.
Cătălin Bugean, care a fost cea mai mare provocare în cazul acestui mega spectacol?
A fost cel mai mare concert umanitar din România și, așa cum ii spune si numele “We are One”, esența lui a fost uniunea de forțe atât din partea organizatorilor cât și a publicului, pentru un scop comun, acela de a ajuta oamenii, indiferent de granițe sau de diferențele între noi. Poate cea mai mare provocare a fost mobilizarea de oameni și de acțiuni într-un timp extrem de scurt, având o presiune uriașă, dar motivația tuturor celor implicați, atât echipa Saga cât și echipa Pro Tv au dovedit că suntem împreună în momente dificile și că muzica, show-ul, artiștii și publicul fac imposibilul, posibil.
Publicul e cea mai bună sursă de motivație și de răsplată, drept dovadă, energia minunată de pe Arena Națională de sâmbătă seara.
Câte zile ai muncit? Câți oameni au fost implicați?
De la idee pana la execuție au fost mai puțin de 7 zile. Zile în care sute de oameni s-au implicat și au pus umăr la umăr într-o mobilizare generală. Impresionant a fost și efortul artiștilor, care nu doar că au sprijinit strângerea de fonduri și de donații, dar au și ajutat enorm la promovarea evenimentului, ducând vestea mai departe și încurajându-i si pe cei de acasă să doneze bani pentru refugiații din Ucraina.
Care au fost elementele pe care s-a construit showul?
Esența showului a fost emoția, empatia și scopul comun de a ajuta oamenii, de aceea am creat un studio în Arena Națională unde am făcut cunoscute poveștile câtorva familii de refugiați ucrainieni, care prin sensibilitatea lor, au impulsionat oamenii de acasă să doneze și au pus o fărâmă de speranță în sufletele lor.
Echipa din spatele acestei transmisii live a fost: Radu Croitoru (Senior Creative Producer), Mihaela Nuțu (Senior Key Story Producer), Felicia Toma(Executive Producer) si Dan Alexandrescu (Head of Entertainment & Reality Production)
Mă bazez pe intuiție și spontaneitate, care cred că sunt la fel de importante ca urmărirea unui script, dar și pe creativitate, mai ales când din puțin trebuie să faci mai mult.
Un astfel de show are o miză uriață. E greu să nu te lași apăsat de o presiune așa de mare… Cum ai reușit?
A fost o muncă de echipă și cred că miza uriașă ne-a făcut să reușim. Știam că o să avem provocări și că unele probleme pot apărea, dar am tratat situațiile cu calm și am găsit soluții rapide. Pentru că show-ul a fost transmis atât în online, dar și în direct pe PRO TV, una din cele mai mari provocări a fost să ne sincronizăm perfect cu artiștii de pe scenă. Deși tot evenimentul a fost o mare provocare, a fost și plin de satisfacții, mai ales că au fost peste 35.000 de oameni pe stadion și peste 4.500.000 lei donați.
Ce face ca un regizor de televiziune si de show să fie bun?
Ca regizor jonglezi cu zeci de lucruri de făcut zilnic, poate chiar sute, lucrurile evoluează încontinuu, unele devin mai ușoare, altele mai complicate. Și pentru că devii parte a succesului unei echipe, nu ai libertatea să scapi de sub control elementele unui proces, dar dacă te bazezi pe intuiție și devii flexibil poți face orice îți pui în minte și la care ar trebui sa visezi mereu.
Cum faci legătura dintre cele două tipuri de produse- show live și transmisiune tv?
Cu gândul la public, pentru ambele instanțe, de televiziune și de show, căruia mă adresez și explorez o poveste, prin care pot să transmit o emoție, un gând sau să induc o acțiune. Publicul e cea mai bună sursă de motivație și de răsplată, drept dovadă, energia minunată de pe Arena Națională de sâmbătă seara.
Ce este cel mai important în cazul tău atunci când faci regie? Pe ce-ți bazezi întreaga muncă, ce contează cel mai mult?
Fiecare meserie are instrumentele sale de lucru. În regie, facem un pic mai mult decât să strigăm “acțiune”și “stop/cut”. Mă bazez pe intuiție și spontaneitate, care cred că sunt la fel de importante ca urmărirea unui script, dar și pe creativitate, mai ales când din puțin trebuie să faci mai mult.
foto Crucea Roșie/Facebook