Dr. Constantin Stan : "Realitatea este că noi distorsionăm frumusețea"

Dr. Constantin Stan

Cu doctorul Constantin Stan, fondatorul  Cronos Med se poate sta de vorbă despre orice și asta pentru că medicina estetică și chirurgia plastică, domeniile lui de activitate, specializările lui, au legătură cu viața, cu societatea, cu cerințele ei, cu competitivitatea, cu jungla urbană și cu stresul. Au legătură cu veșnica și dorita tinerețe, cu nevoia de a arăta bine, cel mai bine, surprizător de bine. Dr Constantin Stan este un om cerebral, care își dă seama de derapajele și de exagerările pe care însăși profesia lui le poate face, de mersul lucrurilor și de bătăliile crunte care au loc între competitorii din industria de frumusețe care își doresc cea mai mare parte din „prăjitură”.

Domnule Constantin Stan, a apărut o nouă generație: „yold”, generația de 60 de ani. Așa este numită generic și se pare că e prima data când ea contează comercial, social, mai mult mai ca oricând, pentru că este mai numeroasă decât cea sub 30 de ani. Young old, adică Yold.

Eu aș zice și Old Young… Țin minte o copertă a revistei „Time” de acum 10 ani în care era reprezentat  un chip de bărbat împărțit în două, așa cum facem și noi în medicina estetică pentru compararea rezultatelor: o jumătate a feței era îmbătrânită, avea în jur de 60 de ani, cealaltă era întinerită, nu neapărat prin procedee chirurgicale, ci imaginată și transformată. Mesajul era că în Japonia, generația de după 60 de ani era/este obligată  să se întoarcă să muncească.

Și asta va deveni o practică socială în multe țări, nu numai pentru că politicenii ne împing acum înapoi la muncă fiindcă sistemele sociale nu se mai pot susține – de accea trebuie să avem grijă de noi și să fim sănătoși ci și pentru că, prin muncă și sentimentul utilității, speranța de viață ni se va prelungi. Și nu contează că ești tânăr și te simți tânăr, trebuie acum să și arăți tânăr și să faci ceea ce face un tânăr, chiar dacă nu mai ești tânăr :).

Dar e normal ca la 60 să fii nevoit să ai energia de la 20?

Dar o avem, pentru că, din fericire, medicina modernă și stilul de viață ne fac pe noi azi ca la 60 să avem energia pe care o aveau părinții noștri la 40. Mai știți fotografiile acelea ale bărbatului anilor 30, 40? Comparați-le cu fotografiile de azi ale așa zișilor bărbați efeminați, îmbrăcați în tot felul de haine fistichii, sau chiar dezbrăcați. Care este bărbatul cu care ai vrea să pleci? Evident că ultimul nu mai ajunge să-ți inspire nimic.

Noi am rămas cu sufletul ca acum 10 000 de ani, dar cu dorințe „îmbunătățite”…

Evident, păi ce ne dorim azi? Succes, să ne simțim bine, să avem access la resurse, să avem o anumită stabilitate emoțională, să ne putem bucura de resurse, ne dorim să avem mijloacele materiale, putere și, cu cât acumulăm mai multe cunoștințe, cu atât unii mergem spre controlul celorlalți, iar alții alegem să ne spiritualizăm, să ne depășim și să ne dorim nu puterea, ci acea trăire supremă care este dincolo de forța materială.

Trăim mai mult, spun studiile, dar trăim mai mult timp bătrâni. Speranța de viață prelungindu-se și perioada de bătrânețe s-a lungit…

Dar să nu o numim bătrânețe, desi nu este un cuvânt de care să ne temem. Experiența, capacitatea de te bucura de ceea ce ai acumulat în viață, asta este perioada, pentru că bătrânețea nu înseamnă neapărat infirmitate fizică, sau incapacitatea de a-ți gestiona viața. Nu, acestea le putem controla. Suntem mașini din ce în ce mai perfomante biologic vorbind, bineînțeles cu minte, dar și fără minte uneori, autodistructive până la extrem, dar în același timp și capabile de a atinge nemurirea.

Suntem o mașinărie care, din fericire, dar și din nefericire și-a pus amprenta pe această planetă, uitând că ne aparține temporar în istoria de miliarde de ani pe care o are Pământul din care ne tragem și în care ne întoarcem sub formă de particule, sau o mână de cenușă. Deci da, trăim mai mult, trăm și mai bine, evident că resursele nu sunt distribuite așa cum trebuie, din păcate unii au acces la ele nemărginit și le risipesc, alții nu le au, le prețuiesc, dar nu le pot primi.  Dar ideea este ce faci cu aceste resurse, pentru că o criză mondială cum este aceasta dată de coronavirus ce poate face? Îi poate lăsa pe oameni fără resurse. Poți trăi fără? Uită-te la orașul acesta, la jungla urbană care ne-a atomizat, care ne-a pus împreună, dar ne-a pus unii peste alții în camere din ce în ce mai mici… Putem supraviețui dacă nu ieșim din camerele acestea? Nu putem. Mai curând poate supraviețui unul din India care trăiește și la propriu și la figurat cu picioarele pe pământ, desculț, într-o natură care încă îi mai oferă resurse, decât cineva care trăiește  în jungla modernă a unui Manhattan sau chiar a unui București.

Aceste tendințe se reflectă și în medicina estetică?

Aici vorbim de o altă lume, cea care urmărește tinerețea și la exterior, și la interior și care are ca partener medicul estetician care, uneori, dă dovadă că și-a pierdut simțul naturaleții, al proproționalității, al frumuseții… De ce? Pentru că își pune problema „ce pot să fac?” (și, din păcate putem puține lucruri), ce pot să demonstrez, ce pot să „vând” prin social media ca să trec niște etape și la 35 de ani să fiu un medic de succes. Dar realitatea este alta.

Care?

Realitatea este că noi distorsionăm frumusețea.

Serios? O spuneți dvs?

Da! Distorsionăm și sunt multe exemple în jurul nostru. Trebuie să avem curajul să lucrăm cu pacienții noștri pentru înțelegerea problemei, nu pentru tratatea ei mecanică.

 

Suntem mașini din ce în ce mai perfomante biologic vorbind, bineînțeles cu minte, dar și fără minte uneori, autodistructive până la extrem, dar în același timp și capabile de a atinge nemurirea

 

 

Și cum se înțelege problema?

Ascultându-l pe pacient…

Păi el vrea să fie perfect.

Nu există așa ceva. Deci trebuie ascultat, înțeles. Trebuie să ne înțelegem și pe noi, și limitele noastre, și ale procedurilor pe care le avem, nu întâmplător această industrie este una în care apar cu mare viteză lucruri noi și, în mare măsură neverificate, nefundamentate, dar pe care mulți medici le introduc în cabinetele lor pentru a câștiga mai mult.

Sunt de acord cu această distorsionare a frumuseții, văd multe femei care au fețele pur și simplu urâțite! Cu buzele, sânii…

Da, buzele sunt primele pe care le vezi, dar trebuie mai întâi să vezi conturul feței, calitatea pielii… dar, da, sânii și buzele se văd prima dată, sar în ochi și sunt distorsionări acolo, pentru că nu prea mai știm ce mai înseamnă frumos.

Cine „nu mai știm”?

Noi. Nu numai pacientul asupra căruia este ușor să transferăm vina, ci și noi, medicii. Spunem că pacientul a cerut, a fost de acord, dar tu ești medicul, cel care e chemat acolo ca să „vindeci” trupul și psihicul, nu să le sluțești. Imaginați-vă că preotul la care mi-ați spus că mergeți, Părintele Galeriu, ar distorsiona sufletele oamenilor, doar pentru că acum se caută altceva. Există un adevăr universal care transcende timpul și moda. Și acesta este grija de a aduce liniște, pace, frumusețe prin orice poți tu ca medic, ca om. Există avantaje și dezavantaje ale meseriei, există riscuri și complicații. Într-un domeniu care nu este obligatoriu cum este medicina estetică, că nu vorbim aici de boli, există totuși riscuri!

Ce comunicați prin această clinică?

În primul rând conceptul universal de frumusețe care poate fi adaptat la timpurile moderne, e adevărat, dar care are aceleași principii din vremea grecilor antici, sau a romanilor, sau ale frumuseții din Renaștere, unde numărul de aur determină proporțiile a tot și toate. Pe mine m-a fascinat mereu „numărul de aur”, 1,6, dar mai ales m-a fascinat multitudinea cifrelor care vin după 6, (numărul de aur fiind 1,6180339887…)  V-ați gândit vreodată ce rost au ele? Generația tânără ar expedia, poate, problema, s-ar opri la cifra 8, dar de fapt aceste multe zecimale arată că nimic nu este exact, că totul este nesfârșit.  Dacă frumosul îl vezi în jurul medicului tău, dacă el este educat vizual, dacă este preocupat de frumos, atunci el va transmite asta, la rândul lui.

Prezentați astfel de subiecte la congresele internaționale?

Da, evident. Discutăm despre multe lucruri, despre atenția asupra pacientului, despre„ întâmpinarea” lui, fiindcă tu degeaba vorbești despre frumos unui pacient care nu are acest simț în el.

Complicată meserie.

Da, dar și frumoasă.

Ce se discută acum la întâlnirile medicilor esteticieni din întreaga lume?

Despre proceduri, desigur. Și despre siguranța pacientului, mai ales. Se discută tendințe moderne, evident, dar rămâi uimit să descoperi că o noutate prezentată de un coleg, undeva, cândva, dacă te uiți, ea a mai fost prezentată, sau folosită. În ceea ce privește tehnologia, lucrurile sunt ascendente, apoi ele stagnează undeva și rămâne în continuare valabilă mâna specialistului, experiența lui, cultura lui vizuală, simțul lui estetic. Și bineînțeles, educația estetică a pacientului. Când vorbești despre acele buze care deformează fața, când vezi un corp deformat din cauza unor sâni prea mari, asta ține și de simțul estetic deformat al pacientului. Nu am putea uita că este și o manipulare generală în care imaginea asta se vinde.

Exagerarea, amplificarea zonelor care stimulează sexul opus, buzele, sânii, etc, nu ridică cumva standardul provocării la un nivel mai înalt?

Da, te pune în situația să te gândești să te schimbi, sau să dispari. Numai că nu trebuie privit numai prin exemplele care ies în față, ci trebuie să vezi și lumea ascunsă care este consistentă, profundă și care nu are nevoie să-și manifeste noi forme. Lumea ascunsă este profundă, sănătoasă și cu mai puține tendințe exhibiționiste.

Am venit nu de puține ori la Cronos Med și am cerut proceduri și mi s-a spus că nu este nevoie să le fac, pentru că nu sunt o soluție. Mi-a plăcut asta, mi-a plăcut că nu am fost lăsată să decid eu. Nu e prea obișnuit acest lucru…

Ba da, este obișnuit în lumea sănătoasă a medicilor care își respectă meseria. Sigur, e important de aflat ce-și dorește pacientul, dar trebuie să știm dacă putem, și dacă este considerat și de noi frumos ce-și dorește. De multe ori sunt întrebat de ce am hotărât să spun stop în anumite proceduri și de ce hotărăsc că acum închid și cos. Ce fac este dincolo de protocolul operator, ține de  estetică, la fel de important ca protocolul însuși și care te face să știi când ceva este finalizat.

 

Este foarte important și pentru noi să avem un pacient informat, iar ca să fii informat, trebuie să fii educat să știi ce să accepți și ce ți se potrivește. Și atunci și treaba noastră este mai ușoară.

 

Deci este un fel de subiectivism.

Sigur că da.

Cum v-ați educat vizual?

Citind foarte mult, mergând la muzee, uitându-mă la filme, la frumusețea naturii, la ceea ce e frumos și nealterat în jurul meu, mergând la peste o mie de congrese, citind cărți de specialiate cât pot de mult, folosind și social media și internetul pe care le filtrez cu atenție. Aceeași tehnologie pe care o blamăm la copiii noștri lipsiți de ajutorul sistemului de învățământ și de al părinților în ceea ce privește fluxul de informații care le inundă la grămadă mințile.

Ce repede ați trecut de la frumusețe la școli…

Totul este legat… este foarte important și pentru noi să avem un pacient informat, iar ca să fii informat, trebuie să fii educat să știi ce să accepți și ce ți se potrivește. Și atunci și treaba noastră este mai ușoară.

Există țări care apelează mai mult la chirurgie estetică decât altele?

Sigur. Statele Unite sunt pe primul loc, apoi Brazilia, Coreea de Sud, noi nu intrăm nici pe a treia pagină de calsificări.

Acest tabel cu țări care apelează la chirurgie estetică poate fi și explicat?

Da, evident. Țările mai dezvoltate sunt pe primele locuri, pentru că oamenii au resurse, speranța de viață este mai mare, competiția este acerbă și oamenii sunt puși în situația de a fi aleși și în funcție de cum arată, nu numai după ceea ce transmit.

 

Timpurile moderne nu înseamnă un război atomic, nu, înseamnă unul biologic, care stă la îndemâna  oricui să-l declanșeze. Mă și întreb de ce nu s-a întâmplat până acum și răspunsul meu este că există un Dumnezeu care ne ține în viață.

 

Ce înseamnă un sân frumos?

Frumusețea lui vine din volum, din formă, din senzualitatea pe care cel care îl vede o simte, dar și pe cea pe care femeia o percepe, pentru că degeaba îi faci un sân frunos, dacă afectezi zona cea mai erotica, zona mamelonară, reducându-i din sensibilitate printr-o manevră greșită. Toate lucrurile acestea sunt legate între ele. Ideea sânului perfect a fost creată de Hugh Hefner, cel cu Playboy. Până la Playboy nu se discuta despre sân.

Prin 1962 s-a vorbit despre primele proteze. De atunci a început totul, când corpul femeii a devenit subiect pentru „animalele de pradă”. Industria underwear a profitat și ea masiv de această nouă postură a femeii, dezvoltând linii de lenjerie care mai de care mai interesante, care făceau din sânii mici, mari, care ridicau și susțineau sânii mari, etc. Vorbim despre chirurgia plastică, de medicina estetică, de producătorii de proteze, de media. Da, de media, care trăiește și ea atât din punerea unei proteze mamare, cât și din scoaterea ei. Este un subiect foarte prizat, dacă se mai adaugă și ceva în plus, dacă procedura mai și „ucide”, atunci tirajele sunt mai mari, vânzările mai fierbinți.

Și, uite așa, se inventază subiecte ca bolile asociate implantului mamar. Se poate scrie și despre bolile asociate implantului dentar, dar pe cine intersează un dinte? Dar un sân? Cum să nu intereseze un sân? Este în ochii tuturor! Și atrage vânzări și uite câți trăiesc de pe urma acestui subiect. Așa mai apare un medic pe prima pagină din New York Times care vorbește despre o boală rară asociată unui implant, o boală care poate că apare la 0,001% din cazuri, dar care aduce doctorului, până atunic necunoscut, notorietate.  Pe cine interesează că pe pachetul de țigări se scrie că vei muri dacă vei fuma, a devenit deja o banalitate, nu-i așa?

Firmele producătoare de proteze mamare nu mai știu cum să se scoată una pe cealaltă de pe piață, și uite așa există o bătălie murdară în care lucrurile care țin de sănătatea omului sunt lăsate la urmă. Eu fac mereu analogia dintre protezarea sânului și industria aviatică. În industria aviatică, după ce se întâmplă un accident, avioanele respective stau la sol, se investighează, nu se dă nimic presei și, după un an, doi, sau trei se vine cu concluziile. La noi este invers. Nici nu apare vreo problemă, că medicii discută despre noi boli, întorc lucrurile pe toate părțile, organismele de reglementare nu mai știu ce să facă pentru a ieși din această discuție politizată, presa se hrănește din aceste subiecte. Și toate astea pentru ceva ce…

Gândește-te că la femei, riscul de cancer de sân există în proporție de 1 la 7, deci 15% din femei poartă în „poșeta” lor riscul unui cancer de sân. Dacă le vorbești despre prevenție, vorbești degeaba. Acum însă, media discută despre Breast implant-associated anaplastic large cell lymphoma care apare la 0,001% din cazuri, dar pe care o discută șa nesfârșit, aparent fără motiv, motivul fiind, de fapt, atragerea atenției asupra propriei persoane. Și ne întoarcem la industria aviatică unde au fost și aici scăpate lucrurile de sub control.

Interesele financiare sunt atât de mari, încât au fost lăsate să zboare avioane ca Boeing 737 cu un viciu la software. ucigând astfel oameni. Industria nu mai are timp, competiția este feroce și totul se face pe spatele unei populații care, într-o zonă, este extrem de prețioasă, în alta, ea nici nu contează, este un număr statistic. Au murit mii de oameni de coronavirus, pe cine interesează, suntem câteva miliarde! Timpurile moderne nu înseamnă un război atomic, nu, înseamnă unul biologic, care stă la îndemâna  oricui să-l declanșeze. Mă și întreb de ce nu s-a întâmplat până acum și răspunsul meu este că există un Dumnezeu care ne ține în viață.

Și cum alegeți să trăiti știind toate astea?

Mă întorc la ziua pe care o trăiesc și tratez  fiecare caz în parte cu atenție, transformând fiecare pacient nu într-un subiect, ci într-un prieten, cel mai bun prieten pe care trebuie să-l tratez așa cum m-aș trata pe mine sau pe cei mai dragi ai mei.

 

Lasă un comentariu:

jooble