Thursday, March 13, 2025

Hair styliștii care au pus România pe harta Haute Coiffure Francaise la Paris

Distribuie

Sandor Betai (Hair Passion Salon Tg Mureș), George Soare (Tribute Salon București), Laurent Tourette (Laurent Tourette Salon), Camelia Tugearu (Infinity Studio Constanța), Florin Noje (Manifest Salon), Mihaela Osman (Evolution Studio Constanța), Grațian Smedescu (Grafo Beauty Lab București), George Bogdan Negrișan (NGB Studio București), Răzvan Dobrescu (Yvonne Salon București), Sorin Stratulat (Beauty District București), Răzvan Gheorghică (Atipic Salon Iași).

Aceștia sunt hair styliștii români care s-au organizat și au muncit anul acesta pentru ca România să devină membră în Haute Coiffure Francaise. Sună ca în politică, dar aici vorbim doar despre politica talentului.

Aceasta este o organizație creată în 1945 de marii coafori francezi ai vremii care, în prima adunare generală anuală a clubului, în iulie 1945, au stabilit criteriile prin care cineva poate deveni membru: trebuie să aibă un salon de calitate recunoscută și să fie un profesionist calificat care își iubește profesia.

Scopul acestei organizații a fost de a crea o breaslă respectată, Haute Coiffure Française personificând know-how-ul, etica profesională și valorile care fac din coafură cea mai îndrăzneață modalitate de transformare a personalității.

Sorin Stratulat la Paris, la HCF

Grațian Smedescu

De la bun început, Laurent Tourette, hair stylistul care locuiește în România de aproape 20 de ani, și-a dorit ca și coafura românească să fie prezentă pe scena celui mai important eveniment al meseriei sale și anume Haute Coiffure Francaise, ca membru deplin.

Intenția și dorința lui Laurent s-au unit cu vivacitatea și ambiția lui Florin Noje (Manifest Salon București). Împreună au început să sune colegii de breaslă din România care îndeplinesc criteriile cerute de HCF, întrebându-i dacă vor să susțină acest demers. A primit numai răspunsuri pozitive, ceea ce într-un fel este uimitor, pentru că mulți sunt competitori pe piață.

„Nu a contat că suntem competitori, ci că aveam șansa să punem România pe harta meseriei și să se știe că și noi, aici, în țară, avem talente în domeniu. Românii sunt creativi și talentați, muncitori și spirituali. Așa ne-am prezentat la Paris în octombrie, anul acesta”– spune Florin Noje.

George Soare

La începutul anului, Florin l-a cunoscut pe noul director HCF, Pascal Bizolon. Cu ajutorul L’ Oreal Professionnel, al Ruxandrei Găbudean, General Manager Professional Products Division Romania & Republica Moldova L’Oréal S.A. și Marianei Vamă, Director Education and Professional DevelopmentL’Oréal, care au susținut demersul celor 11, echipa l-a invitat în România pe  directorul HCF care a fost prezentat oficial și asta a electrizat comunitatea de hairstyliști.

După ce Pascal Bizolon a făcut o prezentare complexă a HCF care i-a impresionat pe cei 11, fiecare dintre ei s-a pregătit pentru 22 octombrie, ziua în care aveau să ajungă la evenimentul Haute Coiffure Francaise.

Numai că surpriza a fost și mai mare, fiindcă au fost invitați să deschidă chiar evenimentul- neașteptată onoare- cu un show de 15 minute, pe scenă, având ca temă „perla”.

Sandor Betai

Știind acest lucru, au pregătit moodboard-uri, au gândit showul, au venit cu idei. Din cei 11, numai 5 aveau să urce pe scenă. Și acela a fost un moment care a pus la încercare echipa. Au lăsat cu toții la o parte orgoliile și au votat grupul care avea să facă showul pe scenă, ceilalți rămânând alături de ei cu tot suportul lor. Iar showul românesc nu a fost numai despre talent, ci despre energie, creativitate, pricepere și viziune.

Cei cinci au urcat pe scenă pe muzica surorilor Oșoianu, având modele îmbrăcate cu pelerine cusute cu modele românești. După ce au fost coafate de stiliștii români, fetele s-au ridicat în picioare, și-au dat jos pelerinele și au rămas în ținutele albe alese de stilistul Dragoș Constantin care le-a adus din România de la @vpmatelier @trialfa @vintagebazaar @vintagelady @nymphaclothing.

„Viteza cu care s-a desfășurat showul, presiunea pe care am simțit-o nu atât pe scenă, cât mai ales după show, ne-au umplut de fericire, pentru că am văzut reacțiile celor din sală și bucuria colegilor din echipă”– mai spune Florin Noje.

Faptul că au putut să treacă peste orgoliile de antreprenori, peste mândria pe care orice artist o are și că au reușit să formeze o echipă pentru ca România să aibă partea ei de succes și să devină membră în Haute Coiffure Francaise a contat mai mult decât orice. Au crezut în frumos și în colaborare mai mult decât în competiție și vanitate.

România a atras atenția specialiștilor haute coiffure din întreaga lume datorită hair styliștilor noștri care, pe scena celui mai important eveniment de coafură din lume, au demonstrat că pot, doresc și reușesc.

 

 

 

 

.

 

 

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand