Wednesday, November 19, 2025

Film&Teatru

Andrei Runcanu: “Pentru mine, cea mai frumoasă parte a unui nud o reprezintă ochii”

Andrei Runcanu a trecut de la calculatoare la teatru, adică de la Politehnică la UNATC, domenii pe care le-a legat, mai târziu, și într-o a treia formă de exprimare: fotografia.

Tudor Giurgiu: „Trăim într-o complicitate atât de perversă cu minciuna și cu mistificarea, încât devine greu de suportat”

În Decembrie 1989 la Sibiu a avut loc un adevărat război între Armată și cadre al Ministerului de Interne, adică securiști și milițieni. Pe fondul tensiunilor acelor zile în care pe străzi erau manifestanți, Revoluția era în plină desfășusare și teroriștii trăgeau (deși nici până azi nu știm cine au fost acești teroriști), manipularea și confuzia au condus la un fapt tragic.

Laurențiu Bănescu: „Faptul că sunt bucățică din tot ceea ce alimentează oamenii și societatea cu povești mi se pare un privilegiu”

Laurențiu Bănescu este un actor care mi-a atras atenția de când l-am văzut în „6.9 pe scara Richter” în regia lui Nae Caranfil.

Elvira Deatcu: „Nici în cele mai urâte coșmaruri nu am visat că voi ajunge să o joc pe Elena Ceaușescu”

Există lucruri pe care nu le-aș face, de exemplu, nu aș juca rolul Elenei Ceaușescu. Adică, ce să zic, mai bine pe Satana, decât pe ea, măcar Satana are o istorie interesantă, unde mai pui că e și deștept. 

Nae Caranfil: Eu văd “E Pericoloso Sporgersi” ca un imn comic închinat tinereții în general, indiferent de epocă”

Acum 30 de ani regizorul Nae Caranfil debuta cu filmul „E pericoloso sporgersi” selecționat chiar atunci, direct la Cannes, la Quinzaine des Réalisateurs.

Irina Margareta Nistor: „Afecțiunea pe care o simt venind de la oameni are legătură cu nostalgia pe care o au pentru tinerețea lor”

Irina Margareta Nistor. Nu cred să fie cineva care să nu-i fi auzit numele. Sau măcar vocea inconfundabilă. Pentru generațiile care au prins Revoluția,...

Pavel Bartoș: „Secretul este să fii asumat, autentic, să fii tu însuți, cu cele bune și cele rele”

Pavel Bartoș este una dintre vedetele din România despre care nu am auzit niciodată vreo vorbă rea. Nu vorbește de rău pe nimeni și nimeni nu-l vorbește pe el de rău. Nu prea există așa ceva.

Laura Mușat, redactor șef „Films in frame”: „Azi nu mai avem dive, dar este și din cauza lipsei de interes a presei față de...

„Films in Frame”, revista online de film, a lansat cel de-al doilea număr pe care îl puteți comanda aici în print. Este singurul număr...