carieră
Carmen Secăreanu nu face risipă- nici de cuvinte, nici de forme, nici de intenții. Crede în eleganța gândului simplu și în puterea liniilor curate. A început să-și croiască haine înainte să știe ce înseamnă „design”, și nu pentru că voia să fie diferită, ci pentru că nu găsea nimic care s-o reprezinte. Astăzi, aceeași nevoie de adevăr și coerență o ghidează în tot ce face.Într-o lume care aleargă după trenduri, ea rămâne fidelă unui stil care refuză timpul. Nu urmează valurile, ci le observă și le înțelege.
Și, în timp ce alții adaugă, Carmen taie surplusul. Ceea ce rămâne, rămâne pentru mult timp. După absolvirea Facutății de Design din București, Carmen Secăreanu și-a lansat brandul în 2002. Este originală, este altfel, cum să spun? Creațiile sale vorbesc.
Are, pur și simplu, capacitatea de a se opri la esența care rămâne peste timp, de aceea o poți purta, dacă ai norocul să te mândrești cu o creație de-ale lui Carmen, în orice moment al vieții tale, oriunde ai fi și în orice context. A câștigat multe premii, iar în 2009 a fost prezentată la Paris Fashion Week.
A participat la cel mai recent eveniment de modă din România, Mercedes Benz Bucharest Fashion Week, în ambele ediții de până acum, cu succes și aprecieri. Am stat de vorbă despre haine, libertate, copilărie, fast fashion și… despre fusta bleumarin cu volan, cusută la grădiniță.
Carmen, cum erau verile tale înainte de schimbarea globală și de consumerismul atroce?
Nu știu ce să zic, deși par genul care merge mult în vacanțe, totuși nu a fost chiar așa, pentru că vara erau târgurile la care trebuia să mă duc, munceam mult… Dacă prindeam niște prieteni care erau liberi și care plecau pe undeva, mă lipeam și eu… mai mult spre mare, că la munte nu prea…
Ești genul care merge la mare?
Nu prea mult, că mă plictisesc. Mai mult în excursii, că dacă stau pe o plajă și citesc o zi, e ok, dar dacă stau mai mult, nu-mi place.
Prima fustă mi-am făcut-o la grădiniță, că nu aveam cu ce să mă îmbrac… 🙂
Și atunci cum te relaxezi?
Beau cafea, mă uit la filme, nu trebuie să nu fac nu știu ce. Îmi place să ies din oraș și să merg în natură.
Cum te-ai apropiat de design? Cine te-a împins? Cum ai fost educată?
Prima fustă mi-am făcut-o la grădiniță, că nu aveam cu ce să mă îmbrac… 🙂
Cum adică „la grădiniță”?
Da, că nu aveam! Când aud pe alții că spun că înainte aveam de toate, îmi vine să mor. Nu, nu aveam nimic. Nu aveam de nici unele! Mai aud asta cu stofele, materialele care pe vremuri erau extraordinare. Nu era chiar așa. Iar eu am simțit mereu că vreau să-mi fac lucrurile pe care le port.
Da, dar de la grădiniță?
Da! Că nu mi-a plăcut ce aveam în dotare și mi-am făcut eu una lungă, bleumarin, cu volan…
„Dar pe vremea comunismului aveam stofe rezistente, nene. Nu ca azi, niște cârpe”. Nu așa se spunea?
Ba da, dar să fim serioși. Chiar dacă găseai ceva, le luai pe sub mână, să ne aducem aminte! Exista finetul peste tot și cam atât! Restul stofelor le cumpărai dacă aveai pile la vânzătoare. Iar mama, deși avea rochii de mătase, era mătase chinezească, nu era ceva ce se producea în România.
Cum făceam ceva colorat, cum mă întrebau oamenii dacă nu am și pe negru
Pari genul care ia viața așa cum vine, că ești mereu binedispună…
Da, dar eu cred că este vorba despre o politețe socială, nu te duci undeva să-ți pui necazurile pe masă. E vorba despre o igienă a relațiilor umane.
Cum vezi azi fast fashion? Au apărut aceste aplicații care vând tone de haine la prețuri foarte mici.
Mie mi se pare aiurea. Cum să vinzi o bluză cu 10 lei? Nu există așa ceva. Și mai zici că sunt și din in… Am văzut un documentar pe BBC în care tinerii erau întrebați dacă își iau lucruri de pe aceste platforme și ei spuneau că „da”, cu mare nonșalanță.
Consumul este la putere. Dar depinde de țară. Uite, în Franța, ei nu sunt așa cheltuitori. Înainte de a-și lua ceva, francezii merg mai întâi pe la magazinele vintage ca să vadă dacă nu găsesc ceva care le place, nu se duc din prima la IKEA… Știi cum e… Depinde cine ești și ce vrei de la viață…
Multe dintre piesele vechi ale marilor creatori pot fi purtate și azi, oriunde, fără probleme
Când vezi un sul de mătase, la ce te uiți mai întâi?
La culoare și la textură, deși în colecțiile mele am folosit mai mult negru, alb, culori destul de rar. Cum făceam ceva colorat, cum mă întrebau oamenii dacă nu am și pe negru.
Și tu de la ce pleci atunci când vrei să creezi ceva?
Mă uit la mai multe, stau cu ele în cap mai multe zile și când mă apuc, mă apuc… Și cu două săptămâni înainte de colecție intru în panică 😊!
Piesele tale nu sunt „de sezon”, nu aparțin vreunui timp și pot fi purtate mereu.
Așa cred că e mereu cu design-ul de calitate. Multe dintre piesele vechi ale marilor creatori pot fi purtate și azi, oriunde, fără probleme. Nu te supui timpului, cumva timpul se supune unor creații. Și de la designul de calitate a pornit fast fashion-ul, dacă ne aducem aminte. Corporațiile au plecat de la niște modele preexistente.
Dacă te uiți la ce fac alții, fie și la o poză, tu, fiind profesionist, mai devreme sau mai târziu vei sfârși prin a-i face ideea aceluia, pentru că-ți rămâne în cap
Ce înseamnă un design bun?
Designul bun înseamnă să te și reții. Adică nu e nevoie de ornamente inutile. Eu nu plusez în creațiile mele. Mă gândesc, încerc și apoi rămâne ce trebuie, nu mai mult. Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine.
Ai absolvit Design, în București, după Revoluție. Cum era?
Era simpatic, m-am distrat. Dar după 1989 au fost vreo 10 ani în care generația mea nu știa pe unde să meargă și cum să pășească. Voiam să facem și aia, și aia, dar nu știam dacă ni se potrivește și, mai ales, ce anume! Totul se schimba de la o zi la alta, se trăia mai mult pe stradă, în sensul că spectacolul străzii era viu, era efervescența unui început de lume. Aveam libertate, dar nu prea știam ce să facem cu ea…
Ce cărți te-au format?
Ale clasicilor. Rușii, englezii, francezii, câțiva scriitori americani… Am citit prea multă literatură englezească de secol XVII în care, până clipea unu, trecea mult, era așa, ca în telenovele, timpul se întindea ca guma de mestecat… Cred că acest tip de literatură m-a și influențat un pic.
Ai avut muze, persoane care te-au inspirat?
Era greu, la vremea când eu m-am apucat de design, să găsesc pe cine sau ceva care să mă inspire. Nu m-am uitat la ce fac alții. Și, la un moment dat, am văzut o conferință cu Matthew Hilton, un designer de mobilă pe care îl prețuiesc, care spunea că, dacă te uiți la ce fac alții, fie și la o poză, tu, fiind profesionist, mai devreme sau mai târziu vei sfârși prin a-i face ideea aceluia, pentru că-ți rămâne în cap! Cred că la cei care au murit acum 100 de ani am început să mă uit abia acum vreo 10…
Ce ți-ai cerut ție însăți mereu?
Să fiu un om întreg, onest, să-mi văd de viață, să nu-i judec pe alții.
Care sunt instrumentele pe care nu le lași din mână, cele cu care coși sau cele cu care desenezi?
Eu nu prea desenez, tai direct. Desenez rar, atunci când am nevoie să fac o schiță ca să nu uit ideea. Doar când am multe materiale, multe culori, multe idei, da, mai apelez la desen.
Ești emotivă?
Da. Deși nu sunt anxioasă neapărat. Sigur, am emoții înaintea prezentărilor și sunt genul care le face pe toate pentru o prezentare: fitting, îmbrac fetele, car hainele, fac conceptul.
La final, mi-au spus cã au rămas uimiți că au găsit un designer care face ceea ce nu mai face nimeni în lume
Care sunt piesele de care ai rămas atașatã?
Mai multe. În primul rând, piesele cu care am lansat câte un element de design care, aș spune că este specific brandului Carmen Secareanu, rochia rosie cu flori de mușetel cu șorțuri, fusta uriașă neagră cu falduri pe o parte, șorțurile plisate, cămașa albă cu șorțuri plisate tot pe o parte, organzele libelulă, neoprenele și cânepile cu textură adăugată manual, elemente pe care apoi le-am tot refolosit și am sa o mai fac în colecțiile mele.
Nu poți ști dinainte de lansare ce se vinde, nu?
Nu. Nu neapărat. Sunt case mari de modă care încearcă să studieze trendul, dar nici ei nu nimeresc mereu.
Care a fost cel mai tare feedback pe care l-ai primit?:
Al juriului internațional de la Festivalul Pasarela, cu ceva ani în urmă. Mi-au zis, la începutul prezentării, din cauza forței ținutelor, că îl imit pe Yamamoto, dar au văzut apoi rochia roșie cu șorț și flori de mușețel (uite o piesă de care sunt atașată) și au realizat că mă inspir din portul național românesc de la care am plecat pe un filon personal. La final mi-au spus că au rămas uimiți să descopere pe cineva care face ce nu mai face nimeni în lume.
Ești de acord cu expresia „moda e efemeră”?
Nu, pentru că vine în contradicție cu întreaga istorie a costumului.
Multe din hainele mele au fost înaintea timpului, după un an, doi de când apăreau, venea și trendul
Care este cămașa albă pe care să o ai mereu sau există un lucru aproape perfect pe care să-l porți?
Nu cred în formule perfecte, trebuie să porți ceea ce te prinde. Dar, cum spunea tata, suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine. Sfatul meu este să investiți în ceva de calitate. Un material bun, o croială simplă, dar bine executată.
E drept că azi materialele de calitate costă mult, și eu observ asta, care folosesc materiale bune… Dar poți purta acel lucru care îți stă bine de câte ori vrei fără ca el să arate vechi sau uzat. Eu am avut piese din jerse pe care le-am purtat până s-a rupt materialul pe mine, de pildă. Și, dacă nu se schimbă silueta, poți purta și haine de acum 20 de ani! Mai am prietene care au și azi piese din colecțiile mele vechi. Multe din hainele mele au fost înaintea timpului, după un an, doi de când apăreau, venea și trendul.
Cum s-a schimbat linia creațiilor tale de-a lungul timpului?
S-a schimbat o dată cu mine, cu mintea mea, cu trupul meu. Hainele mele au fost mai mult un concept decât ceva fit, ceva mai structurale, decât structurate.
Cum arată ziua perfectă din viața ta?
Mă trezesc dimineața devreme, ies în balcon, e liniște, e frumos. O zi caldă, nu caniculară. E viață în jurul meu și este de ajuns.
Ce reprezintă banii pentru tine?
Nu prea mult. Îi apreciez mai ales când nu-i am.
Spuneai că te-ai inspirat din costumul național, numai că mulți fac asta…
Da, dar depinde cum. Când făceam colecții cu haine negre, multora li s-a părut că sunt japoneze. Dacă am avut același croi pe un materiale cu carouri au zis că e Vivienne Westwood. Eu mi-am inventat niște croiuri, nu știu tipare sau tiparul clasic… Dar toți, la un moment dat, au făcut niște haine cu un croi mai primar care iese într-un anume fel. Ca design-ul japonez, că toată lumea știe cum arată un kimono. Cred că am luat părți din toate aceste croieli sau chiar detalii. Nu mi se pare că, dacă ai pus 3 floricele pe o haină, înseamnă că ai avut influențe din costumul românesc.
Ce ți se pare a fi frumos?
Ce Îi place și Lui Dumnezeu. Frumosul se simte, este în AND-ul nostru, îl recunoaștem pur și simplu când îl întâlnim…
Cum e femeia din România?
Îngrijită și cochetă.
