Sunday, December 14, 2025

Cristina Stănciulescu

Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Ana Consulea: „90% din munca unui cofetar este organizare”

Am ajuns la Zexe Braserie într-o zi cu soare. Ana Consulea mă aștepta stând cu spatele la intrare. Nu ne mai întâlniserăm până atunci, dar am recunoscut-o imediat. Ne-am așezat la masă și, înainte de a da drumul înregistrării discuției noastre, mi-a lămurit că stă cu spatele la clienți pentru că altfel nu se va putea concentra la interviu, fiindcă va fi tot timpul atentă la ce se întâmplă pe terasă.

Menopauza de la tabu la politică europeană

Ileana Badiu, Ana Bîtu și Maria Manole au dus mișcarea pentru sprijinirea femeilor aflate la menopauză la nivel internațional

5 motive culturale ca să mergi în Austria în 2026

Anul 2026 înseamnă, în Austria, o explozie de aniversări culturale rareori aliniate în același calendar.

Pearl Octopuss.y, un brand de bijuterii îndrăzneț și excentric

Interviu cu creatoarea brandului Pearl Octopuss.y, Cathrine Borter

Gigi Căciuleanu: „Nimeni nu-i mai singur decât un dansator”

În al optulea deceniu prodigios al unei existențe tumultuoase, Gigi Căciuleanu, omul care a schimbat dansul și care coregrafiază cuvintele, continuă să facă o cronică artistică a vieții

Risipa ca stil de viață

Astăzi, risipa definește un mod de a trăi, aproape un stil de viață în sine. Mulți sunt cei care vorbesc despre asta, se scriu articole și cărți voluminoase.

Dan Brown revine cu „Secretul secretelor”. Cum arată culisele redactării unui roman care îmbină știință, mister și simboluri

Redactarea unui roman de Dan Brown nu este un exercițiu obișnuit. Este o combinație de disciplină, răbdare și concentrare.

Andreea Buraga a creat GEMA SPACE, aplicația care satisface nevoile părinților și copiilor într-un singur loc

GEMA SPACE este, în esență, un proiect de comunitate, chiar dacă nu se numește așa, dar acolo vrea să ajungă: la o comunitate de părinți și copii organizată, relaxată, fără stres.

Join our community of SUBSCRIBERS and be part of the conversation.

To subscribe, simply enter your email address on our website or click the subscribe button below. Don't worry, we respect your privacy and won't spam your inbox. Your information is safe with us.