Scriitoarea Janine Cummins este o cetățeană a Statelor Unite, o americancă, deci, deși ea spune că a „plivit” acest cuvânt din vocabularul său, pentru că americani sunt toți cei care locuiesc pe continent.
Pamânt american, cartea sa, care la noi a apărut la Editura Litera, este o carte despre fuga, despre frica ce-i determină pe migranți să-și părăsească țara, locuința. Aici vorbim însă specific de frica mexicanilor, sud americanilor hăituiți de carteluri și de violența lor, de sărăcie sau lipsa de șanse care îi fac pe aceștia să fugă.
O femeie, Lydia, pleacă din Acapulco, orașul turistic, orașul bijuterie al Mexicului alegând, din cauza teroarei de a fi descoperită de cartelul care era pe urma ei, ca mijloc de transport spre Nord, spre SUA, nu avionul, nu mașina, nu autobuzul, ci trenul La Bestia.
Nu am știut de existenta acestui tren. Vă invit să vedeți documentarul despre el pe care l-am atașat aici. Este tulburător.
La Bestia este un tren de marfă de care se agață migranții asa cum pot, pe ale cărui vagoane stau cu copiii uneori, sperând că vor ajunge întregi la frontiera cu Statele Unite acolo unde, de altfel, mulți dintre ei mor. Dar trenul este periculos, oamenii cad, mor, sunt zdrobiți, sau striviți între vagoane, cu toate acestea, migranții, cu miile, îl folosesc, fiecare sperând că nu va fi el acela care va muri.
Mexicul era considerat în 2017 cea mai nesigură țară de pe Pământ, atrocitățe cartelurile care vânează migranții pentru tâlhării, violuri și răpiri a dus la zeci de mii de victime îngropate în gropi comune pline de oameni ale căror istorii și povești nu vor fi nicicând cunoscute.
Dar cartea, deși vorbește despre frică și violență, este una profund umană, e o carte despre oameni, despre frumusețe și speranță, despre visuri și puterea izvorâtă din nevoia urgentă de a supraviețui.
Puternică este și Lydia, mama lui Luca, băiețelul de 8 ani, care fuge după ce întreaga sa familie este omorâtă de membrii unui cartel (motivul va fi descoperit în carte, nu-l dezvălui) și pornește în călătoria vieții ei spre Nord, spre Statele Unite, spre libertate.
Alergi cu Lydia și copilul ei în timp ce o citești. Pentru că, da, se citește dintr-o suflare, trăiești alături de eroină toate emoțiile pe care le presupune lupta pentru supraviețuire.
Jeanine Cummnins nu lasă ritmul jos în nicio pagină, scriitura este bine nuanțată, drămuită, închegată.
E o carte vie, o carte despre viață, despre visuri și despre migrație, o carte care a fost scrisă cu mult înainte ca Zidul dintre SUA și Mexic să apară în discursurile politice americane în care migranții sunt doar o masă cafenie fără chip, venită să consume resursele Statelor Unite. De fapt, Jeanine Cummins deschide o discuție serioasă despre migrație, pentru că migranții sunt oameni. Sunt ființe umane, ceea ce se uită adesea.
Aceasta este ideea volumului pe care vi-l recomand ca o lectură ce vă va face să câștigați încă o viață, pentru că, nu-i așa? cu orice carte citită, mai trăim o viață.
Și mai câștigați ceva: o înțelegere a faptului că migrația este poate cel mai trist fenomen social al timpurilor pe care le trăim, politica internațională care o are ca subiect exclude adesea din discursurile sale publice umanitatea din spatele ei, criza omului și a societăților care și în secolul 21, iată, suferă ca în toată istoria de până acum.
