#JurnalulUneiZileBune
Am intrat în casă acum câteva minute… Am venit de la evenimentul Obsentum unde am vrut să stau o oră pentru ca apoi să merg în alte locuri unde eram așteptată. Nu am putut. Mirosul parfumurilor, eleganța locului- Sala tronului din Palatul Regal, șampania căreia nu-i rezist indiferent de vremuri și locuri, oamenii cu care m-am întâlnit, toate astea mi-au răpit cel puțin 2 ore… M-am întors deci cu mirosurile pe mine, fascinată mai ales de parfumurile Jul et Mad.
Jul et Mad înseamnă de fapt Julien și Mădălina Stoica Blanchard. Mădălina este româncă, s-a născut la Câmpulung. Este căsătorită cu Julien Blanchard de care s-a îndrăgostit într-o secundă și a căror poveste de iubire se regăsește în aromele și numele parfumurilor. Căutați acest parfumuri, vă vor seduce iremediabil…
La party am făcut și niște fotografii care fac un fel de istorie. Mondenă, desigur, dar istorie…
Evenimentul a avut o scenografie inedită. Sala palatului a fost transformată într-un Grand Hotel. Și toți invitații au primit câte o cheie…
Ce ciudată zi a fost asta și ce frumoasă în același timp… Am început-o cu mersul la spital, speriată că aș putea avea ceva grav (nu mă întrebați, uneori sunt cu adevărat ipohondră) dar s-a dovedit că nu e absolut nimic, aș usual. Asta m-a liniștit, mai cu seamă că am plecat de acasă înghețată la ideea că ar putea fi ceva incurabil, firește.
Nu știu când am devenit ipohondră. Cred că s-a întâmplat în timp. Dar cum am un simptom, cum mă duc la doctor. Caut doctori, caut cei mai buni doctori, sănătatea mă preocupă mult… Am depistat astfel tot felul de lucruri, de fapt mersul ăsta frecvent la medic m-a ajutat de multe ori.
Și mă amuzam azi venind acasă gândindu-mă cum am început ziua- cu o pereche de jeanși, un tricou, un pulover și-o geacă, în pantofi de sport conducând în viteză spre Spitalul Colentina și cum am terminat-o: în outfit negru, elegant, cu perle și mânuși de paiete, cu pantofi roșii de lac și geantă cu mărgele, parfumată toată și cu rujul roșu folosit din plin, de parcă orele dimineții fuseseră nu azi, ci demult, cândva, în mezozoic.
Ce fragili suntem noi oamenii, ce ușor uităm de noi și cu ce poftă ne avântăm cîteodată în vârtejul agitat al paharelor de șampanie și al parfumurilor scumpe…
