carieră
Anamaria Mișa este Directorul General al Cazinoului din Constanța, o femeie în care am simțit puterea și voința de a face și în ai cărei ochi albaștri am văzut bine desenat drumul pe care vrea să așeze această clădire emblematică. Are ambiția de a produce spectacole și acte de cultură. De altfel, acum este în plină desfășurare Cazino Music Festival, realizat în colaborare cu Ioan Holender. Nu știu de ce, dar am avut senzația că va reuși ceea ce și-a propus, deși conduce o instituție publică, cu bani din… autofinanțare… O struțocămilă, depinde de cum o interpretezi. Am fost curioasă să știu cum și pentru ce muncește Anamaria și care sunt satisfacțiile sale.
Anamaria Mișa, ai venit la Cazinou din comunicarea de bancă, ai fost Coordonator de Comunicare BCR…
Da.
Te-a ajutat asta?
M-a ajutat foarte mult nu numai comunicarea din bancă, altminteri un loc extrem de reglementat și foarte strict, care se bazează pe proceduri complexe, foarte asemănătoare cu legile, ci și sectorul de banking. El presupune aproape toate serviciile pe care le poți integra într-un singur produs. Există și risc, și conformitate, și contabilitate etc. La Cazinoul din Constanța este exact la fel.
În ceea ce privește munca la Cazinou, m-a ajutat și ce am învățat din comercialul de la bancă, pentru că nu acum eu nu lucrez la o instituție cu finanțare publică. Trebuie să ne autofinanțăm și să ne promovăm toate serviciile într-o anumită formă.
Și încă ceva: banca nu este un serviciu foarte iubit. Și nu poate fi iubit atât de ușor. Și mi-a spus un preot odată că e și o pildă în Biblie, că atunci când dai bani împrumut și ceri pentru asta dobândă, nu este ceva curat sufletește.
Plecând de la asta, în bancă era o temă mare să ne construim reputația într-un mod pozitiv. Pentru că până la urmă ne ajutam clienții în momente foarte importante în viața lor, când cumpărau o casă și alte lucruri.
Și aici, în serviciul public, reputația este extrem de importantă, spun eu, și trebuie să construim în mod constant încredere în jurul nostru și în cei cu care interacționăm.
„Cei 20 de ani în care a stat în paragină și tălpile pe pereți mi-au spus că e o clădire din care toată lumea vrea să ia ceva”
Și ai ajuns în poziția de Director General al Cazinoului, la câteva zile, dacă mi-aduc aminte, după ce oamenii începuseră să smulgă foițe de aur de pe pereți, loviseră cu picioarele zidăria… Eu aș fi întors spatele și aș fi plecat. Aș fi fost dezamăgită.
Așa cum te-am cunoscut în aceste minute, nu cred că ai fi plecat:). Cazinoul este un loc extrem de important prin toată istoria și toate identitățile pe care le-a avut, de la un cazinou superfermecător în Belle Époque, la Spital de Campanie și un loc ocupat de ofițerii naziști în al Doilea Război Mondial, plus prezența familiei regale acolo, apoi comunismul cu traumele sale…
Și tălpile pe pereți după renovare? Ce ți-au spus asta?
Cei 20 de ani în care a stat în paragină și tălpile pe pereți mi-au spus că e o clădire din care toată lumea vrea să ia ceva.
Ești un om foarte pozitiv.
Char așa se întâmplă! Toată lumea vrea să ia ceva din Cazinou și noi trebuie să facem în așa fel încât acel ceva să fie de calitate.
„Avem un exemplu de bună practică în oraș: Teatrul de Stat din Constanța, care are sălile pline după șase ani de zile de muncă”
Și pozitiv este și acest Festival în mijlocul căruia ne aflăm. Ai colaborat cu Ioan Holender. Cum l-ai convins? Ce ai învățat? Cum ai făcut line-up-ul? Spune-mi despre festival.
A fost bine că nu am întors spatele și n-am plecat de la Cazino, pentru că așa l-am cunoscut pe maestru Holender. Și asta este o mare bucurie din viața mea. Dumnealui nu a avut foarte mult timp să stea de vorbă cu mine atunci când ne-am cunoscut și mi-a propus să discutăm în mașină pe drumul de la aeroport la hotel. Ăsta era singurul timp pe care l-am avut la dispoziție și mi-a propus să discutăm despre proiect în viteză:)
I-am arătat fotografiile cu clădirea, i-am povestit despre ceea ce ne dorim să facem acolo și cam care e ambiția noastră și i s-a părut un loc interesant. Mi-a predat foarte repede o listă de artiști. O avea scrisă pe un bilețel pe care îl avea în buzunarul de la sacou.
După doar câteva zile m-a sunat să mă întrebe dacă am discutat cu ei, dacă i-am contactat.
„Constanța nu este doar despre mare, soare și plajă”
Foarte mult profesionalism și rigoare… Constanța e un oraș sezonier. A fost un curaj să faci în afara sezonului așa ceva… Ți-ai asumat un risc?
Da, este un risc mare și în continuare ne străduim să facem astfel încât publicul să îmbrățișeze cât mai mult această idee.Nu este simplu. Încercăm diverse metode. Am crezut prima dată că poate tarifele sunt prea ridicate.
Am încercat tarife mai scăzute, cu tot riscul pe care îl presupune asta. Nu avem încă un public atât de bine conturat pentru cele 600 de locuri pe săptămână. Este o cursă de rezistență, vorbim de 11 weekenduri, fiecare cu alt artist
Dar, deși este un risc, este important pentru noi ca oamenii care au venit să spună că vor veni din nou data viitoare. Dacă avem o calitate bună a concertelor și a artiștilor, sunt convinsă că se poate construi ceva pe mai departe. Avem deja un exemplu de bună practică în oraș și aceasta este oferită de Teatrul de Stat din Constanța, care are sălile pline după șase ani de zile de muncă.
Ce rol are cultura în administrarea unui oraș, a unei clădiri istorice? Ce poate aduce?
Totul. Constanța nu este doar despre mare, și soare, și plajă. A fost foarte mult timp despre asta, dar ăsta este doar cadrul general, setup-ul, cum s-ar spune acum, de către cei din generația mai tânără. Peste asta, Constanța e, totuși cel mai vechi oraș din România.
Avem cetatea Tomis acolo, mozaicul etnic, opt biserici de rit diferit într-un kilometru pătrat, octogonul confesional, unic în Europa, în piața Ovidiu. Avem moștenirea acestui mare poet, care a fost exilat aici și a scris atâtea opere lăsate moștenire. Avem clădiri de patrimoniu, extrem de frumoase, în diverse propuneri arhitecturale, cazinou, instituții de cultură, cum ar fi Muzeul de Artă, care are unul dintre cele mai bogate patrimonii din țară.
Avem multe lucruri de oferit și cred că aceasta ar trebui să fie identitatea primă a orașului. un oraș cultural, un oraș deschis, un port care deschide calea, care aduce noi trenduri, inovație și libertatea de a fi creativi, înainte de toate
În acest rol îți trebuie multă flexibilitate și o capacitate mare de a lucra cu oameni de toate felurile.Te obosește, îți place, ai această capacitate, te enervezi, le iei personal?
Eu iubesc foarte mult oamenii. Sunt o persoană eminamente socială. Am încredere în oameni și, pentru asta, îmi place să lucrez pentru comunitate și să dau mai departe foarte mult.
Dar, da, mă enervez, destul de des. Nu știu dacă sunt pregătită pentru asta și nu știu dacă sunt multe persoane care au deja pregătirea necesară pentru a conduce cazinoul din Constanța. Specificul acestui loc este că… nu există un astfel de loc în România, nici ca arhitectură, nici ca valoare patrimonială, nici ca formă de organizare.
Deci e ceva complet nou.
Da, vorbim despre o companie, o societate comercială care trebuie să producă cultură pentru cei mulți, dar care să se autofinanțeze.
Cazinoul este și un muzeu care primește 150.000 de oameni, spre 200.000 de oameni pe an, dar pe de altă parte e și un loc unde se produc spectacole sau care prezintă artiști internaționali de muzică clasică. Și asta e ceva ce necesită o combinație de abilități. Apoi, bineînțeles, vorbim despre toată partea de administrație publică necesară pentru a produce astfel de evenimente acest loc, pentru că noi suntem totuși o societate înființată de consiliul local municipal și ne supunem legislației specifice administrației publice.
„Nu am primit pe nimeni în cazinou fără să plătească tarifele stabilite de lege”
Ce compromisuri nu ai făcut?
Nu am acceptat absolut deloc persoane nepregătite să facă parte din echipa mea.
Educația și pregătirea au fost, pentru mine, un filtru extrem de important. Nu am acceptat nicio propunere culturală sau prezentată a fi culturală care să intre în opoziție cu reputația clădirii. Fie că a fost vorba aici de cărți lansate de politicieni sau astfel de propuneri, nu le-am acceptat.
Nunți, botezuri?
Sub nicio formă, chiar dacă eu sunt aromâncă și, fiind aromâncă, primesc constant propuneri de acest fel.
Și încă un compromis pe care nu l-am făcut a fost cel financiar. Nu am primit pe nimeni în cazinou fără să plătească tarifele stabilite de lege.
Ai construit un loc pentru tineri, Zbor Hub. Predai studenților. Cum e generația lor, ai încredere în ea? Vine spre tine? Vine spre cazinou?
Chiar astăzi, Zbor Hub Constanța împlinește doi ani. Din păcate, nu pot să fiu alături de colegii mei acolo, dar le-am trimis un mesaj pein care le spun că e una dintre realizările mele cele mai mari. Am lăsat acolo o echipă care astăzi educă 20 de tineri pe an în diverse forme de dezvoltare personală. Eu am încredere în ei, da.
Sunt diferiți față de noi, față de mine și tine, și alte generații, dar cred că au educația necesară. Doar că stăm probabil pe nisipuri mișcătoare în societatea românească și în lume, în general, și suntem mereu în căutarea valorilor și a prezentării lor, așa cum trebuie.
Dar valori autentice, nu valorile la modă.
Tinerii au simțul comunității, își doresc să aparțină unei comunități mai mult decât noi, decât mine cel puțin, da. Eu nu aveam nici aceste interese și nici nu am fost ghidată în școală să merg înspre voluntariat, de exemplu, să împart la rândul meu cu alți colegi cunoaștințele mele, să ne ajutăm unii pe alții. Astăzi, în Constanța, copiii din clasa 12 fac meditații cu copiii dintr-a 8-a, sau dintr-a 6-a, sau dintr-a 9-a și îi ajută să evolueze la matematică.
Noi nu făceam asta… Astăzi, totuși, societatea e un pic mai deschisă prin toate aceste canale și ei sunt mai deschiși. Dar cred că aici, la valori și la piloni importați, fundamentali pe care ar trebui să-i aibă societatea, aici, mai trebuie să lucrăm.
„Vreau să dau fata asta mare, urâtă și bătrână la mezat!”
Se spune că nimeni nu ajunge într-un loc în mod întâmplător. Există o similitudine între tine și această clădire? Și tu ai așteptat în viața ta ceva multă vreme să se îndeplinească?
Da, cred că am așteptat foarte mult să fiu într-o poziție în care să pot să fac mai mult bine public. Am încercat să fac asta de la bancă, de aceea am renovat o sală de teatru în Constanța, de aceea am înființat un centru de tineret.
Șefii mei spuneau uneori că Ana Maria nu lucrează pentru bancă, ci pentru Constanța. Și cred că, dacă stau să mă uit așa în urmă, am așteptat să ocup un locul din care să pot să fac mai mult pentru comunitate. Și acesta e un loc care îmi conferă această platformă, prin care pot să fac foarte mult pentru comunitate.
Cred că și eu sunt precum Constanța, dar și Constanța e ca mine. Sunt profundă, dar, pe de altă parte, am și o doză de superficialitate. Adică sunt foarte multe lucruri care sunt în contrast.
Și așa este și Constanța. Vedeți toată superficialitatea sezonului cu turiștii care vin, pleacă, portul la fel de mercantil. Dar pe de altă parte, toată profunzimea acestui oraș antic, care are atâta istorie și toate lucrurile pe care le-am spus mai devreme.
Deci, cred că mă asemăn foarte mult cu orașul și e parte din mine. Nu mă văd în altă parte.
Cred că cel mai mult mă lupt cu mine și cu standardul pe care mi-l doresc de la locul ăsta
Drama orașelor, a multor orașe din România, a fost că cei care le-au condus nu prea le-au iubit. Și Constanța face parte din această categorie, să fim serioși. A avut niște oameni la conducere a ei care n-au iubit-o. Mai mult decât atât, au prostituat-o, au vândut-o, au stricat-o. Cu ce te lupți cel mai mult acum?
Orașul a trăit, într-adevăr, toate lucrurile astea. Eu am lucrat un an în presă și am fost chemată de primarul Radu Mazăre în fața Cazinoului în 2010 și a spus „Vreau să dau fata asta mare, și urâtă și bătrână la mezat!”
Vorbea despre Cazinou, voia să-l vândă în 2010. Nu a reușit, dar asta era intenția. Și pentru mine, ca proaspătă absolventă de facultate, a fost un șoc foarte mare.
Astăzi, de câte ori mă duc la muncă, îmi amintesc acel moment. Și mă bucur că trăiesc această perioadă, când cazinoul este într-o direcție bună și prezintă astfel de evenimente.
Dar astăzi Constanța nu mai e în acea zonă. A avansat foarte mult, lucrurile au evoluat, oamenii caută altfel de experiențe. Și nu numai în Constanța, ci și în România în general, publicul se reîntoarce în sălile de teatru, copiii sunt mai educați.
Nu știu cu ce mă lupt, cred că cel mai mult mă lupt cu mine și cu nivelul pe care mi-l doresc de la locul ăsta. Cred că aici este cea mai mare luptă. Vreau să facem și vrem să facem din locul ăsta un hub cultural internațional.
Aceasta este miza și avem tot ce ne trebuie. Clădirea a avut această identitate, a concurat cu cele mai bune locuri din Europa! Acum două săptămâni, Muzeul Cazinoului din Constanța a fost finalist la premiul DASA Award 2026 din cadrul competiției European Museum Academy Awards 2026, ceea ce nu e puțin lucru…
Bunica mea maternă a fost deportată politic din Timișoara în câmpia Bărăganului, unde a stat peste cinci ani de zile
Ce anume din istoria Cazinoului te-a atins cel mai tare?
Sigur, perioada comunismului în care deținuții politici au fost aduși de la Canal să restaureze cazinoul și știi bine, probabil, că au lăsat bilețele în pereți cu drama lor, scriind că nu o să se cunoască niciodată ce au făcut ei în cazinou. Drama lor era și asta, că au muncit în locul ăla și că nu o să se știe niciodată despre munca lor și tot ce au făcut. Unii dintre ei nu știau dacă vor supraviețui.
Bunica mea maternă a fost deportată politic din Timișoara în câmpia Bărăganului, unde a stat peste cinci ani de zile. Și, de câte ori vorbesc despre momentul ăsta în Cazinou, mi-aduc aminte de poveștile ei. Eram foarte mici atunci și nu realizam ce însemna pentru ea că a fost deportată politic.
Dar astăzi înțeleg din ce în ce mai bine și mi-o amintesc. De asta, întotdeauna când mai ținem turul pentru copii, tot timpul le spun că libertatea nu este ceva ce primim de-a gata și că trebuie să ne luptăm pentru ea în fiecare zi.
Ce te învinge și ce te motivează?
Mă motivează succesul, bineînțeles, și binele ăsta împărtășit. Mă mai motivează oamenii și toți, mai ales cei din zona culturală cu care interacționez, mă inspiră! Mă învinge egoismul și narcisismul. Egoismul și individualismul extrem sunt lucrurile pe care nu le pot înțelege și cu care mă bat cam de fiecare dată.
Sunt și momente când ai trântit ușa?
Mai sunt, dar din ce în ce mai puține. Pentru că, cu cât trece timpul, cu atât eu și echipa mea avem mai multe de pierdut. Și când spun asta, vorbim despre toată munca pe care am depus-o și toate lucrurile care încep să se vadă și să fie din ce în ce mai consistente și mai frumoase acolo. Numai leneșii nu au nimic de pierdut. Nu e cazul aici.
