Sigur că atunci când vorbești cu un Master Blender & Sensory Manager al Grupului Montenegro, cum este Antonio Zattoni, se pronunță foarte des cuvinte ca emoții, senzații, experiențe.
Antonio Zattoni este somelier, specialist în analiza senzorială a produselor din gama Vecchia Romagna, un nume cu o tradiție de două secole. Vecchia Romagna este un brandy ale cărui arome de caramel, vanilie, lemn și fructe sunt prea ispititoare ca să le reziști.
Am degustat la o cină împreună cu Antonio, la Chef Atelier by Chef Cezar Munteanu, Vecchia Romagna Etichetta Nera și Vecchia Romagna Riserva 18, dar și mâncărurile rafinate în care s-au turnat câteva picături din acest brandy, fie că au dat parfum și gust direct compozițiilor texturate și fine ale bucatelor, fie că s-au sublimat în bucățelele de jeleu care au completat euforic un foie gras incredibil, cel mai bun pe care l-am mâncat până acum.
Am vorbit cu Antonio Zattoni despre cât de veche este Vecchia Romagna și am aflat că a început undeva pe dealurile de lângă Bologna la 1820, „de vină” fiind un francez, Jean Bouton. Acesta provenea dintr-o familie de distilatori din sud-vestul Franţei care s-a stabilit în Italia după ce gloria lui Napoleon a apus.
Acest domn Bouton a fost cucerit de terroir-ul Emilia Romagna pe care s-a decis să cultive soiul Trebbiano Bianco.
După câțiva ani, italienii au început să iubească produsele francezului și astfel distileria s-a dezvoltat ajungând ca, în 1939, să capete numele Vecchia Romagna. Băutura s-a îmbuteliat în sticle triunghiulare care au devenit emblematice pentru marcă.
Antonio Zattoni, lucrezi cu Vecchia Romagna de 20 de ani. Nu e puțin. Ce a fost cel mai frumos în acești ani?
Faptul că în fiecare zi am avut parte de noi aventuri, pentru că am creat gusturi diferite în gama Vecchia Romagna pe care, nu-i așa, a trebuit și va trebui să le păstrăm identice întotdeauna. Și faptul că am responsabilitatea unei tradiții și obligația de a inova, este pentru mine la fel de frumos și de captivant.
Trebuie să leg trecutul cu prezentul și cu viitorul în ceea ce privește gustul și textura acestui brandy, care se obține dintr-un vin îndelung învechit… Și atunci când pun distilatul în butoaie, mă gândesc la viitor, la ceea ce vor bea oamenii peste 15 ani, sau peste 18. De pildă Vecchia Romagna Tre Botti se supune procesului de învechire timp de 15 ani. Sau 18. Dar acești ani se adaugă altora, mă refer la colecțiile vintage, ajungând-se și la 35 de ani…
Cum ai descrie Vecchia Romagna în 3 cuvinte?
Aș zice că este hot, prietenos și sexy.
Acesta brandy are câteva arome care se amestecă într-un fel teribil de gustos: pere, caramel, arome lemnoase… E un mix foarte seducător… De unde provin?
Vecchia Romagna se produce într-un anume loc din Italia, pe dealurile de lângă Bologna unde terroir-ul este unic! Vinul care stă la baza brandy-ului Vecchia Romagna este destul de neutru, deci aromele sunt date mai ales de butoaiele în care are loc învechirea acestuia. Așa rezultă aromele de pere, de vanilie, de lemn, de fructe uscate…
Ești faimos în Italia😊
Nu cred că sunt eu faimos, ci Vecchia Romagna, unde lucrez. În fiecare zi stau în biroul meu unde mă gândesc cum aș putea crea emoțiile pe care să le simtă oamenii și pe care să le asocieze cu Vecchia Romagna și cred că pentru asta este important să mixez istoria brandy-ului cu inovația.
Dă-mi un exemplu de inovație…
Un exemplu al inovației îl reprezintă Vecchia Romagna Tre Botti și Vecchia Romagna 18. Sigur că istoria este prezentă în felul în care se produce acest brandy, dar inovația a fost folosită în felul în care s-a obținut acel „the ultimate touch” pentru care am folosit butoaiele de Amarone della Valpolicella, un foarte celebru vin italian.
Crezi că peste 100 de ani oamenii vor aprecia același gust de Vecchia Romagna?
Nu știu, poate, dar ceea ce trebuie să facem noi este să le oferim mai multe variante. Ei vor alege în funcție de ceea ce se va schimba peste 100 de ani, poate mâncarea, poate ingredientele, etc. Timpurile se schimbă și oamenii se schimbă deci și produsele noastre vor trebui să țină pasul cu acest fenomen. Evoluția este normală și brandurile vor trebui să se adapteze.
Dar ce anume crezi că vor prefera? Mai dulce, mai tare…?
Gustul nu e un drum cu o singură bandă😊 Toate se vor amesteca în doze diferite.
Vecchia Romagna poate fi băut așa cum este sau ca ingredient în cocteiluri? Cum este mai bine?
În ambele feluri, dar cel mai bine este să bei Vecchia Romagna ca atare. Este însă la fel de plăcut și de bun și în cocteiluri. Noi susținem mereu faptul că oferim emoții și senzații. Cocteilurile pot crea aceste senzații și emoții și dacă în locul unui brandy ca Vecchia Romagna Etichetta Nera, alegi ca ingredient de bază o altă băutură, atunci se schimbă și cocteilul și gustul lui și emoțiile atașate.
Noi creăm acest gust și-i lăsăm pe oameni să decidă în ce combinații și cum anume să se bucure de el. Oamenii aleg să bea în funcție de emoțiile pe care le au sau mai ales datorită lor. Și atunci este important să aibă de unde să facă o alegere care să le ofere o gamă cât mai largă de senzații, de experiențe. Vedeți că spun mereu experiențe, asta pentru că pentru mine contează mult.
Ce anume nu-ți place în meseria aceasta?
Nici în munca mea nici în viață nu mi-a plăcut rutina. Rutina te poate ține în loc, de aceea am ales mereu provocările care m-au scos din rutină, care mi-au oferit mai multe tipuri de experiențe. Cred că asta este cel mai important în ceea ce mă privește.
Și ce anume contează pentru tine?
Respectarea tradiției ca și în cazul Vecchia Romagna, inovația, respectul și munca. Când lucrez cu ceilalți colegi niciodată nu mă simt ca Antonio cel care face Vecchia Romagna, ci ca un membru al unei echipei care aduce succesul. Succesul nu poate fi al unei singure persoane, el este mereu al unei echipe. Și mai e ceva ce contează pentru mine: visul. Îmi place să visez și să-mi imaginez situații și contexte viitoare ale vieții mele și ale brandului la care lucrez.
parteneriat Vecchia Romagna